Partea și totul

Formula „statul paralel“ și contextele în care ea apare nu sunt numai un vehicol de propagandă. Ele dezvăluie – probabil involuntar – ceva din frustrarea, dar și din „proiectul de țară“ al actualei puteri.

Andrei Cornea 07.11.2017

De același autor

 

Negreșit, inventivitatea terminologică nu-i punc­tul forte al propagandiștilor coaliției PSD-ALDE. Dovadă, conceptul de „stat paralel“, care su­gerează ceva pe dos decât vor politicienii res­pectivi: nu o interferență delictuală a unor puteri (justiția, președinția, serviciile) ale statului în domeniul rezervat altor puteri (parlament, gu­vern), ci, dimpotrivă, absența oricărei inter­fe­rențe. Căci, dacă e să luăm în serios metafora pa­ralelismului, cele „două state“ nu s-ar întâlni ni­ciodată, iar „statul paralel“ ar avea o existență fă­ră atingere cu restul, neputând intra în coliziune vreodată cu „statul real“.

 

Trecând peste această incompetență ter­mi­no­lo­gi­că, să privim mai atent o frază ca aceea pro­nun­țată recent de președintele Senatului, Călin Po­pes­cu Tăriceanu. Atacându-l pe președintele sta­tului, Tăriceanu spune: „Aţi fost ales de «sta­tul pa­ralel» să câştigaţi alegerile pentru că sun­teţi şan­tajabil cu dosare penale şi, deci, uşor de ma­ne­vrat de cei care controlează cu adevărat «sta­tul paralel»“. Ce observăm? Mai întâi, o co­n­tes­ta­re a alegerii democratice a președintelui Io­han­nis. Într-adevăr, dacă membrii coaliției PSD-ALDE nu scapă nicio ocazie să menționeze legitimitatea democratică proprie, dobândită în alegeri în 2016, iată că aici, practic, Tăriceanu, printr-o formulă contorsionată și echivocă (ceva de tipul, „ați fost ales ca să fiți ales“), contestă explicit mandatul popular al președintelui țării; asta, deși acesta a primit un număr mult mai mare de voturi decât coaliția PSD-ALDE, ca să nu mai vorbim de d-l Tă­riceanu personal. Prin urmare, pretinde Tă­ri­cea­nu, legitime cu adevărat sunt numai alegerile pe care le câștigăm „noi“; în vreme ce alegerile pe care le câștigă sau le-au câștigat adversarii sunt fie „fraudate“ în urma unei conspirații (cazul Bă­sescu), fie manipulate din umbră, astfel încât să con­firme o misterioasă alegere prealabilă, unde vo­ința populară n-are ce căuta sau e distorsionată. Rezultă că numai o singură parte are îndreptățirea politică și morală să câștige toate alegerile, iar man­datul popular revine numai unei singure părți.

 

Și continuarea frazei de mai sus e semnificativă: se spune că președintele Iohannis e „șantajabil cu dosare penale“. Ce-i drept, deocamdată aces­tea nu există în fapt. În schimb, dosare foarte rea­le are, până una-alta, d-l Tăriceanu însuși, ca și Liviu Dragnea etc. Te întrebi: în aceste condiții, oare de ce șantajul ar fi unidirecționat? De ce unii devin manipulabili, iar alții, precum Tăriceanu însuși, rezistă eroic înaintea mașinațiunilor „sta­tu­lui paralel“? Răspunsul, sugerat involuntar, e că unii oameni – din nou mereu „noi“ și „ai noș­tri“ – sunt onești și au o fibră morală tare, în timp ce inamicii sunt, prin definiție, niște delincvenți, deținătorii unei moralități deplorabile, mereu gata să cânte pe partitura impusă de „statul paralel“.

 

Dacă analiza semantică de mai înainte e corectă, apare limpede că formula „statul paralel“ și contextele în care ea apare nu sunt numai un vehicol de propagandă. Ele dezvăluie – probabil involuntar – ceva din frustrarea, dar și din „proiectul de țară“ al actualei puteri: frustrare că, după cinci ani de guvernare, nu controlează totuși întreg statul real: din păcate, pare coaliția să spună, există un „rest“ care a rămas deocamdată „paralel“ cu propriile eforturi titanice – adică cvasi-intangibil. De aici re­zultă și „proiectul de țară“: „frângând paralelele“, să nege adversarilor le­gi­ti­mi­tatea democratică, să le conteste în­drep­tățirea morală de a guverna acum sau vreo­dată și, bineînțeles, bazat pe ase­me­nea premise, să aspire la puterea absolută asupra tuturor compartimentelor statului (inclusiv cele care, deocamdată, au rămas „paralele“ față de acțiunile lor de aca­pa­rare) și, dacă se poate, și asupra societății în ansamblu.

 

Vedem astfel că, dacă incompetența ter­mi­nologică a coaliției PSD-ALDE spune pu­țin despre realitatea de acum a statului, ea în schimb dezvăluie niște vise de pu­te­re: acapararea a tot ceea ce în stat i-a fost coaliției deocamdată „paralel“ și pro­mo­va­rea unui regim, nici măcar „iliberal“, ci de-a dreptul autocratic, prin care un par­tid sau două să-și exercite monopolul po­litic și moral asupra întregii societăți.

 

PSD-ALDE sau partea care vrea să fie to­tul. Parcă am mai auzit de așa ceva. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22