Pentru un mare compromis democratic!

Am ajuns s-o trăiesc și pe asta: să fiu mulțumit, chiar dacă deloc fericit, că PSD a reușit să rămână pe primul loc la aceste alegeri parlamentare! Căci oricât de antipatic și adeseori de corupt și de atâtea ori distructiv pentru democrație a fost de-a lungul timpului urmașul niciodată complet reformat al PCR, e totuși preferabil radicalismului de extremă dreapta venit dinspre AUR, ca să nu mai vorbim despre „frățiorii” acestuia, SOS și POT, intrați și ei în Parlament. Iar faptul că acum PSD va rămâne vioara întâi la formarea oricărui guvern, aduce – s-o recunoaștem – măcar o minimă siguranță că lucrurile n-o vor lua cu totul razna.

Căci să fie clar: duminica trecută, România a evitat la limită să cadă în fascism și neolegionarism, pudic rebotezate „nativism” sau „suveranism”. În fapt, deja grupuri de legionari, treziți din adormire de rezultatele la primul tur obținute de Călin Georgescu, au început să inunde internetul și să se adune pentru manifestații și comemorări. Adevărul este că lucrurile astea existau de mai mult timp, doar că poliția și parchetul se făceau că nu-i observau sau le aplicau sancțiuni blânde. O toleranță nocivă și chiar venind în contra dispozițiilor legale! De fapt, așa s-a strecurat „pe sub radar” însuși Călin Georgescu.

Dacă, așadar, PSD vrea să-și lustruiască reputația de partid democratic și european, va trebui să reia alianța cu PNL și cu UDMR. Nu cred că asta va fi o problemă: deși a plouat cu acuzații și chiar insulte în perioada precedentă între PNL și PSD, toți știm că în mare parte a fost o butaforie, un joc pentru public din campania electorală. Adevărul este că ambele partide au multe în comun, prea multe, zic unii liberali de școală veche, dar asta-i situația și ea comportă și avantaje destule, de care se poate profita la nevoie. Cât despre UDMR, aici nu există chiar nicio dificultate.

Pentru a avea o majoritate, s-ar părea însă că va fi nevoie și de USR. Or, între USR și PSD domnește un fel de adversitate viscerală din ambele părți, care se regăsește nu numai la nivelul liderilor, dar și la cel al militanților și la o parte însemnată a electoratului. Dincolo de aflarea unor puncte comune într-un program electoral, există o incompatibilitate „chimică” care va trebui să fie învinsă – ceea ce nu va fi simplu deloc. Dar pentru a ajunge acolo, se cuvine ca ambele partide să înceapă urgent să facă pași spre o înțelegere, măcar în ceea ce privește marile obiective comune – și s-o afirme răspicat înaintea publicului.

Ocazia, de fapt, a și venit. Cu Elena Lasconi rămasă în turul doi al prezidențialelor, împreună cu extremistul prolegionar și putinist Călin Georgescu, nu mai e loc nici de ezitări, nici de întârzieri. Văd necesară o reuniune de urgență a liderilor USR, PNL și PSD care să decidă susținerea urgentă și neechivocă a dnei Lasconi, în numele valorilor europene, liberale și democratice, pe care toate aceste partide le susțin, cel puțin declarativ, pretutindeni și cu fiecare ocazie. Fiindcă e imposibil ca președinta USR să câștige președinția României fără măcar o parte dintre voturile PSD, care nu vor veni – dacă vor veni – fără ca Ciolacu & Co s-o vrea și s-o recomande insistent „poporului PSD” (care n-o va vota, deloc încântat, pe Lasconi).

Și în schimb ce vor da USR și Lasconi? A, știu că unii puriști vor susține că virtutea își este propria răsplată și că pesediștii ar trebui să fie fericiți, dacă au ocazia să‑și manifeste zelul proeuropean, punând ștampila pe Lasconi. Să fim serioși! În politică, angelismul acesta n-are ce căuta: USR și dna Lasconi vor trebui să facă compromisuri serioase, să promită PSD-ului diverse: cu siguranță funcția de prim-ministru, dar și altele – nu puține. Și, când va fi cazul, să și respecte ceea ce au promis. După părerea mea – poate „eretică” – n-au de ales, dar e nevoie să se grăbească. La parlamentare au făcut un scor destul de modest; s-au învrăjbit inutil și distructiv cu „frații mici” REPER și SENS, care au pierdut Parlamentul. Lumea n-a uitat de felul ridicol și arogant în care useriștii au părăsit coaliția cu liberalii în trecut, de imaturitatea cu care au tratat atunci lucrurile. Acum e timpul să se schimbe, așa cum și PSD-ul trebuie să uite de vituperarea „progresismului” USR. Iar semnul schimbării nu poate fi, în situația dată, decât disponibilitatea pentru un compromis între cele două partide la prezidențiale și la guvernare mai apoi.

„Vai, dar compromisul cu «ciuma roșie» e oribil!” vor striga indignați puriștii. Le va părea mai puțin oribil, dacă vor înțelege bine amenințările prezente ale „ciumei verzi”.

În absența unei mari coaliții democratice și liberale, pentru Europa, vom sfârși cu un președinte putinist, extremist și crezând în mituri conspiraționiste absurde, pentru că el și amicii lui au smintit o mare parte a populației cu „adevărul” lor zănatic.