Poate pierde USL puterea?

Venit la putere pe un val de aşteptări, dar şi de antipatie faţă de PDL şi Traian Băsescu, auto­de­clarat drept „cel mai cinstit şi mai capabil gu­vern“ din istoria României recente, Guvernul Ponta a reuşit în câteva săptămâni să ralieze îm­potriva sa o mare parte a societăţii civile, nu­meroase ONG-uri, precum şi o parte deloc ne­semnificativă a lumii academice şi intelectuale. În plus, a antagonizat CSM-ul şi Curtea Cons­ti­tuţională şi cel puţin o parte dintre magistraţi, pentru a nu mai vorbi de procurori. Traian Bă­sescu a primit aliaţi la care n-ar fi putut decât vi­sa acum o lună! Organizaţii de presă favorabile pâ­nă acum USL-ului, precum Realitatea TV, au început în mod vizibil să devină tot mai critice faţă de putere, iar audienţele unui post foarte antiguvernamental precum B1 TV bat la anumite ore orice recorduri. Un adversar hotărât al PDL şi Traian Băsescu, jurnalistul Cristian Tudor Po­pescu, a caracterizat drept „fasciste“ acţiunile guvernului de a submina anumite instituţii.

Guvernul o ţine tot în scandaluri săptămânale, când nu zilnice: a început cu scandalul Alistar şi Corina Dumitrescu, a continuat cu scandalul Mang, scandalul ICR, scandalul Grăjdan, scan­da­lul încercării de a-l feri pe Năstase de închisoare, scandalul Bruxelles cu sfidarea din partea lui Ponta a unei decizii a CCR (caz fără precedent d­upă 1991), scandalul Monitorul Oficial şi, în fine, bijuteria acestei coroane de scandaluri, afa­cerea „dottore“, aflată în plină desfăşurare!

D-l Ponta a manifestat o neaşteptată incapacitate de a numi miniştri cât de cât competenţi şi oneşti: după trei eşecuri flagrante la Educaţie, a fost nevoit să recurgă la eterna „Abramburica“ şi care se află în proces de incompatibilitate cu ANI. Între timp, l-a pierdut şi pe ministrul Cul­turii. Mai rău, premierul a demonstrat o lipsă ui­mitoare de respect pentru lege şi instituţii, în­cercând subminarea acestora prin ordonanţe de urgenţă sau prin declaraţii iresponsabile, atunci când ele aveau politici care nu-i conveneau. Am­ploarea acestor acţiuni este fără precedent în Ro­mânia ultimilor 20 de ani. Dar demantelarea prin restructurare a Comisiei de Etică a Mi­nis­terului Educaţiei şi, mai recent, a CNATDCU, nu­mai cu scopul de a împiedica un verdict oficial de condamnare a plagiatului primului-ministru, arată şi disperarea unui om încolţit din toate păr­ţile, incapabil să mai controleze agenda publică, de­zinformat voit sau din incompetenţă de apro­piaţi, urmărit de spectrul plagiatului de care nu poa­te scăpa şi care se apără haotic, pe măsură ce deşteaptă tot mai multe şi mai neaşteptate re­zis­tenţe.

Răspunsurile date de guvernanţi în chestiunea plagiatului sunt hilare şi sfidătoare: că plagiatul – confirmat acum de CNATDCU – şi pe larg menţionat de presa in­ter­na­ţională, nu e decât o urzeală diabolică a lui Băsescu & Fu­neriu, că în 2003 (anul susţinerii tezei de către Ponta) erau alte reguli de citare, că toată lumea a plagiat începând cu (dixit Ioan Rus!) Platon şi Aristotel! Servit de o slugă, precum ministrul Liviu Pop, Victor Ponta a retras de la CNATDCU autoritatea juridic-legală: dar au­toritatea morală a acestui for nu numai că nu i-a retras-o, dar i-a şi mărit-o prin actul său abuziv. Şi, în timp ce reputaţia internă şi internaţională a primului-ministru e la pământ, ratingul de ţară se înrăutăţeşte, ţinta de deficit bugetar anual pare ratată, Hidroelectrica e în in­solvenţă, privatizările convenite cu FMI se amână mereu, guvernul nu e capabil să decidă nimic nici cu Roşia Mon­tană, nici cu Cuprumin, nici cu exploatarea şisturilor. Eforturile de a pune botniţă lui CNATDCU, de a muta ICR de la preşedinte la parlament şi Monitorul Oficial de la parlament la guvern au epuizat toate resursele acestei gu­vernări bezmetice!

Pe de altă parte, CCR a respins ca neconstituţională Le­gea votului uninominal pur şi probabil că va respinge măcar una dintre legile adoptate de parlament, care fa­cilitau suspendarea şi demiterea preşedintelui. (După ati­tu­dinea premierului faţă de deciziile CCR, ar fi şi greu de aşteptat o altă reacţie!) În consecinţă, dacă opoziţia se va regrupa într-o alianţă şi se va bate cu determinare şi in­teligenţă, sunt motive ca ea să obţină peste 25% din lo­curile din parlament şi ca USL să nu obţină mai mult de 50% din aceste locuri. Va exista desigur şi un PP-DD în parlament, dar, esenţial, va exista foarte probabil şi un pre­şedinte Băsescu când se va pune problema desemnării unui nou prim-ministru după alegeri. Pare tot mai greu de crezut că Victor Ponta va fi cel desemnat. Un singur lucru cred că l-ar mai putea salva pe nefericitul premier „copy-paste“: dacă PDL acum, după congresul care l-a adus pe Vasile Blaga la cârmă, va continua, din motive obscure, noncombatul pe care l-a practicat după alegeri, lăsându-i doar pe Monica Macovei, Cristian Preda sau Ra­du F. Alexandru să lupte ca franc-tireur-i pentru o cauză care ar trebui să fie a tuturor. Simţind că de aici i-ar putea veni salvarea, Ponta, mieros, a trimis o scrisoare de felicitare lui Blaga, exprimându-şi speranţa în relaţii normale între putere şi opoziţie. Parcă uitase că, abia cu două săptămâni înainte, PDL fusese în mod abuziv privat de un loc legitim în noul CA al TVR, pe motiv că „a făcut mult rău înainte“! Să sperăm că adre­santul scrisorii nici n-a uitat, nici nu va uita. //