De același autor
Întrebat recent ce crede despre criza politică din România, președintele Iohannis (aflat într-o vizită în Elveția) a răspuns, spre stupefacția poate nu a elvețienilor, dar sigur a românilor, că, practic, criza nu există: „Chestiunea guvernamentală nu este absolut deloc îngrijorătoare. Avem un guvern care merge mai departe, chiar împreună cu mine este domnul ministru al afacerilor externe...”. Tot cam pe atunci, prim-ministrul, protejatul președintelui, a făcut să circule pe internet un clip în care apărea sub înfățișarea lui Superman, levitând victorios peste lume.
Aici ne găsim. Evidența e negată, fie în stilul deriziunii, fie în cel al psihiatriei (vorba lui Ludovic Orban), de către cei doi oameni care conduc azi România.
Acum 3-4-5 ani, pe vremea când Dragnea era mare și tare, lucrurile nu stăteau deloc bine, dar cel puțin ce se întâmpla cu noi și cu țara era transparent: Dragnea voia să scape de închisoare și în acest scop făcea toate contorsiunile legislative, politice și mediatice pe care le putea imagina: se bătea cu justiția, cu procurorii DNA, cu opoziția, cu societatea civilă, cu Europa, cu economia, chiar și încerca tot ce putea ca să modifice rezultatul procesului. Era malefic, dar măcar totul avea sens, ceea ce făcea ca liniile frontului juridic și politic să fie clar trasabile. La fel au stat lucrurile și în timpul altor crize mai vechi, de exemplu, în 2012, când „coaliția Grivco”, dirijată din umbră de Dan Voiculescu, a reușit să dea jos guvernul Ungureanu și a încercat să-l demită pe președintele Băsescu prin referendum. Și atunci, scopul și sensul general al tuturor acțiunilor și contorsiunilor constituțional-juridico-politice erau limpezi.
Acum lucrurile stau altfel. Particularitatea acestei crize – o sumbră particularitate – este că ea nu pare a avea vreun sens, cel puțin din punctul de vedere al principalilor actori, care au pornit-o și o mențin vie. Ce pot spera dl Cîțu și grupul de liberali din jurul lui? Chiar dacă se amână prin tertipuri procedurale actuala moțiune de cenzură, iar premierul reușește să devină președintele partidului, el va avea de înfruntat moțiunea mai târziu sau va trebui să ceară (în octombrie) un nou vot de învestitură, fiindcă s-a modificat compoziția guvernului, prin ieșirea USR PLUS de la guvernare. Dacă îl câștigă, devine păpușa PSD-ului pentru următorii trei ani. Dacă nu, dispare din politică. De fapt, oricum dispare din politică, odată cu o bună parte a PNL-ului, la alegerile din 2024. Omul e deja un cadavru politic și asta o vede o țară întreagă. Iar președintele, care l-a încurajat sistematic în aceste săptămâni în acțiunile sale de a elimina USR PLUS din guvern, ce câștigă? S-a terminat cu „guvernul meu” și cu planurile de modernizare. „România educată” devine o glumă. Un ultim mandat irosit și doar mulțumirile PSD-ului, care inevitabil va fi adus la putere în acest fel. Asta și-a dorit președintele? Le putea obține mai simplu mai demult, desemnând un premier de la PSD (partidul câștigător al alegerilor generale din 2019). De ce a trebuit să ne spună constant de-a lungul lui 2019 că dorește o coaliție de centru-dreapta, cu PNL și USR PLUS la guvernare, și că PSD este principalul inamic al progresului României? Pe scurt, poziția actuală a președintelui, de susținere fățișă a lui Cîțu, în situația în care prezența acestuia la Palatul Victoria e principalul obstacol la adresa refacerii coaliției PNL-USR PLUS-UDMR, e irațională și, oricum, contrară tuturor așteptărilor electoratului său.
Sigur, am putea presupune că actorii pur și simplu au calculat greșit reacția adversarilor – oricât de previzibilă părea aceasta totuși. Useriștii n-au prevăzut că obiecțiile lor la adresa planului PDLR3 vor conduce la o demitere fulgerătoare a ministrului justiției, apoi nici dl Cîțu n-a prevăzut reacția dură a useriștilor și așa mai departe. Dar chiar și așa, tot nu se explică de ce Iohannis continuă să-l susțină pe premier în asemenea măsură, încât să nege public realitatea crizei. Să nu-și dea seama nici acum că USR -PLUS n-are cum reveni în coaliție cu capul plecat și fără a obține o satisfacție pe măsură?
Dacă preferăm să nu-i considerăm pe actorii principali pur și simplu decerebrați, nu ne rămâne, în această confuzie totală, decât să adoptăm o mică teorie a conspirației și să aplicăm vechiul principiu polițist cui prodest. Cui îi folosește totul? Evident, PSD-ului, care aleargă pe calea tot mai sigură a câștigării tuturor alegerilor din 2024 (inclusiv a președinției). Și atunci? Nu se explică totul din această perspectivă? Revin cumva vechile legături, se refac alianțe uitate? Bătrânul duh uselist iese din sticlă? „Premierul Grivco”, devenit președinte, reintră în scenă ca să-l proptească pe „premierul Superman”?//
