De același autor
Recent, a circulat o știre bizară, dacă nu chiar scandaloasă: Federația Patronatelor din Turismul Românesc a propus o taxare a românilor care merg în străinătate, ba chiar și a celor care călătoresc pe cont propriu și nu prin agenții de turism românești. Chipurile, sumele colectate ar trebui să ajute la promovarea turismului românesc. Dincolo de faptul că, tehnic, e aproape imposibil de colectat o taxă de la turiștii care merg pe cont propriu cu automobilele personale sau prin intermediul unor companii străine, simplul fapt de a fi propus o taxare suplimentară, într-un moment când statul oricum crește unele impozite, sună a sfidare a opiniei publice – adică tocmai a celor pe care patronatele își propun să-i atragă să-și petreacă vacanțele în România. (Se pare că patronatele ori n-au consilieri PR, ori aceștia sunt total inepți.)
Apoi e cu totul îndoielnic că turiștii sunt datori să plătească pentru lipsa de competitivitate a turismului românesc, ajutând patronatele să facă față concurenței turismului în alte țări. Mai mult, propunerea poate fi suspectată de a fi anticonstituțională, deoarece aduce atingere dreptului de a pleca din țară atunci când dorești, dacă nu ai o restricție judecătorească. Chiar dacă această taxă ar fi mică, rămâne principiul: o taxă, devenită un fel de impozit, reprezentând contravaloarea dreptului constituțional de a părăsi oricând România – lucru inacceptabil.
Propunerea, din fericire, n-are șanse să fie acceptată de legislator, dar ea rămâne semnificativă pentru climatul social din țară: orice organizație sau grup, care reunește profesional sau prin relațiile de muncă un număr destul de mare de persoane, aspiră să obțină sau să păstreze beneficii aparte, care devin repede privilegii permanente, în marea lor majoritate necuvenite și în dauna altora. De aici și conflictul latent, dar uneori acutizat, dintre grupuri formale sau informale, fie și pe rețelele sociale. Unii îi detestă și contestă pe medici, alții se revoltă față de magistrați; polițiștii sunt și ei contestați, ca și profesorii ori funcționarii publici. Toți răspund furios și, când se simt amenințați cu pierderi, presează guvernul, legislativul, partidele, în final la CCR, pentru a conserva privilegiile obținute (intitulate pudic „drepturi dobândite”). În disputele online și mediatice intervin treptat categorii tot mai diverse și atmosfera publică devine tot mai înveninată. Societatea devine tot mai scindată.
Din când în când, asistăm și la proteste sindicale, și la greve generale ale unor categorii profesionale – de la șoferii de autobuze la grefieri, la profesorii de liceu și până la funcționarii din administrațiile locale. Dar nu sunt toate asemenea proteste legitime? Ba da, atât timp cât ele nu încearcă să transforme anumite beneficii rezonabile în privilegii (cum ar fi celebrele „pensii speciale”), acționând în defavoarea altor grupuri și, de fapt, în defavoarea întregii societăți, numai pentru că unele categorii dețin la un moment dat o anumită influență politică sau chiar o putere de șantaj. Și atât timp cât principiul respectului față de toți oamenii, indiferent de condiția socială, de venit, profesie etc., nu ajunge să fie grav încălcat. Într-adevăr, diferențele de venit dintre oameni sunt legitime (conform unui principiu liberal), atât timp cât ele sunt justificate de bunul mers al societății în ansamblu, care răsplătește astfel suplimentar anumite servicii indispensabile sau valoroase. Dar ele nu se mai justifică la cei care dețin nu beneficii, ci veritabile privilegii exagerate pe care și le-ar dori viagere, ba și ereditare, precum ale nobililor de odinioară.
Spiritul închis, ostil, de castă, plutește, așadar, peste societate, divizând-o tot mai mult în grupuri – de la magistrați și până la mecanici de locomotive. În multe cazuri, să observăm că oamenii s-au solidarizat profesional nu doar pentru ei înșiși, ci și, mai ales, împotriva altor categorii, pentru că s-au simțit amenințați fie de stat, fie de puterea altor grupuri de interese. Faci corp comun cu cei ca tine, dacă ești atacat mediatic, de exemplu, cum se întâmplă adesea acum cu medicii de spitale, mai ales după pandemie. Ceri privilegii pentru tine, dacă vezi privilegii la alții. Ești contestat, contești la rândul tău. Desigur, cei care dețin poziții aparent esențiale în societate au mai mult succes în transformarea beneficiilor în privilegii permanente; dar, până la urmă, aproape orice categorie profesională, dacă se organizează bine, poate deveni „esențială” și poate șantaja societatea pe un anumit nivel.
Rezultatul este creșterea nivelului de nervozitate, de agresivitate reciprocă și chiar de ură în ansamblu – ceea ce se vede bine pe rețelele sociale și, într-o anumită măsură, și pe unele canale media. Fiecare (și fiecare grup) îl suspectează pe celălalt de a încerca să obțină avantaje pe seama celorlalți. Desigur, scindarea socială tot mai avansată aduce unele servicii pe termen scurt statului și puterii politice. Dar marele deserviciu rămâne blocarea oricăror tentative de reformă solidă – cum ar fi în administrația locală și centrală, în educație, în organizarea administrativă a țării etc. La orice s-ar încerca nou, neîncrederea e atât de mare, încât apare imediat rezistența la schimbare. Nimeni aproape nu mai crede în dorința autentică de a reforma sau măcar de a ameliora, ci suspectează o ocultă, care vrea să-și „tragă” foloase proprii în disprețul tuturor celorlalte grupuri. Într-o lume a privilegiilor diverse și contrare, orice schimbare e resimțită ca o acțiune ostilă, cerând un răspuns pe măsură. De aceea, starea pe loc a ajuns singura soluție acceptabilă tuturor categoriilor.
Din păcate însă (sau din fericire), lumea cea mare nu stă pe loc. //
