Putem fără Schengen?

După încercarea de puci de astă-vară, e în dubiu dacă noi merităm să fim nu doar în Schengen, dar în UE cu totul.

„Putem trăi și fără Schengen!“, a exclamat vic­torios ministrul de Externe al României, Ti­tus Corlățean, acompaniat și de primul mi­nis­tru, și de președintele Senatului, Crin An­to­nes­cu. Câțiva s-au supărat auzindu-i, dar n-au drep­tate. Ce, au spus respectivii vreun neade­văr? Deloc! Bineînțeles că putem trăi și fără Schengen, așa cum putem trăi chiar și fără Uni­unea Europeană. Putem trăi și mar­gi­na­li­zați, îndobitociți, corupți, cu un prim-mi­nis­tru plagiator, cu miniștri trimiși în judecată pen­tru corupție; putem trăi și cu un CSM supus presiunilor politice și așa mai departe. Pu­tem trăi, am trăit așa neam-de-neamul nos­tru, iar cei peste 66% dintre votanți, care au ales USL la ultimele alegeri, n-au decât să ju­bileze – România, cică, nu mai stă în ge­nunchi, ci își cere drepturile apăsat: gata, nu mai suntem o colonie a lui Barroso-Merkel ca pe vremea lui Băsescu-Boc!

În pofida acestor auspicii favorabile, nu cred că prea multe guverne din UE vor tremura când, la Consiliul JAI, se va comunica poziția oficială a guvernului român. Cel mult, unii se vor întreba cât de reprezentativă este această poziție, având în vedere că ea nu este îm­păr­tășită de președinte. Dar, trecut acest moment delicat, presupun că majoritatea statelor va ră­sufla ușurată: după încercarea de puci de as­tă-vară, e în dubiu dacă noi merităm să fim nu doar în Schengen, dar în UE cu totul. In­ca­pacitatea politicienilor români – mai ales, dar nu exclusiv a celor din actuala putere – de a accepta pe deplin și cu bună-credință regulile europene e notorie. Mai grav este că purtarea României a făcut mult pentru a compromite ideea că intrarea în UE poate funcționa și ca o „școală de democrație“: intri incomplet de­mo­cratizat și modernizat, urmând să înveți lecția democrației pe parcurs. Fals: România a de­mon­strat că mecanismele de control ale Uni­unii, inclusiv celebrul MCV, au fost gândite în mod idealist și naiv, fără înțelegerea profundă a realităților românești. Politicienii UE, atunci când au negociat acordurile de aderare, nu și-au dat seama că duplicitatea este parte aproa­­pe indisolubilă a culturii politice românești de 500 de ani. Știu, se poate spune că, de pildă, pe vremea lui Brâncoveanu, duplicitatea era che­ia păstrării autonomiei statului, iar în 1914-1916, a realizării aspirației naționale la uni­re. Și totuși, exercițiul îndelungat al du­pli­cității și ipocriziei politice a lăsat urme adânci, indelebile aproape, subțiind substanța morală a națiunii și a elitelor sale. Iar astăzi du­pli­ci­tatea nu mai are nici măcar un scop nobil: ea e în favoarea salvării unor elite corupte și îm­potriva intereselor unei mari majorități, chiar dacă aceasta pare să nu înțeleagă miza.

Uniunea Europeană nu e Imperiul Oto­man, sau cel Rus, sau cel Austro-Ungar, pentru a nu mai vorbi despre Imperiul sovietic. Nu am fost în­glo­bați cu forța în UE, nu am fost cu­ceriți de niciun fel de ieniceri ex­pe­diați de Bruxelles, ci ne-am dorit cu toții să intrăm și ne-am bucurat când s-a întâmplat. Libertatea de a că­lă­to­ri, de a munci, de a învăța oriunde în Europa sunt indisolubil legate de apar­tenența la o UE pe care se pare că azi tot mai mulți români din țară (căci cu cei din afară e altă poveste!) – spălați pe creier de televiziuni – o consideră o nouă „Înaltă Poartă“!

Dar de ce ne mai mirăm de asemenea falsificări? Noi trăim sub domnia per­vertirii adevărului exprimate imper­turbabil și nesimțit la un nivel ne­maiîntâlnit de la căderea comu­nis­mului: când, luna trecută, România a primit considerabil mai multe fon­duri europene pentru exercițiul bu­getar 2014-2020 decât primise pentru 2007-2013, în condițiile în care bu­getul total al Uniunii a fost - și pen­tru prima oară în istorie – micșorat, iar noi n-am cheltuit decât 10% din fondurile respective, primul ministru s-a declarat „dezamăgit“. Nu primise cât spera el! „Mai mult“, pentru Vic­tor Ponta, însemna „mai puțin“, nu­mai pentru că cel care participase la negocieri fusese președintele! Cum ar mai fi salutat el „marea victorie na­țională“, dacă ar fi participat el în­suși la Consiliul European! Iar destui continuă să creadă în aceste absur­di­tăți care își bat joc de inteligența ori­cărui om normal ori cel puțin caută să le găsească scuze, asta când nu le propagă entuziaști...

Da, putem trăi și fără Schengen, și fă­ră MCV, și fără euro, și, la urma-ur­melor, chiar și fără UE! În schimb, nu putem trăi fără minciună, fără du­blu discurs, fără corupție la toate ni­velele, fără delapidarea banului pu­blic, fără incompetență, clientelism, plagiat, falsificare; nu putem trăi nici fără prostie fudulă ridicată la rangul de demnitate națională. Putem, bi­ne­înțeles, și fără Schengen; fără Antena 3 nu putem! //