De același autor
Nu mai e mult și se face o lună de când Rusia a lansat atacul asupra Ucrainei. Perspectiva încetării ostilităților printr-o pace pare îndepărtată, în pofida negocierilor care au loc între cele două părți. De fapt, deși toată lumea clamează dorința de pace, sunt destule motive care mă fac să cred (aș vrea să mă înșel) că războiul – cu imensa lui barbarie revărsată asupra populației Ucrainei și cu milioane de refugiați în țările vecine – va continua destul de mult.
E clar pentru toată lumea că armata rusă nu și-a atins obiectivele și că, mai mult, nici nu pare a fi în stare să înfrângă rezistența ucraineană. Într-un recent interviu la CNN, generalul american David Petraeus a arătat pe scurt motivele: strategie eronată, coordonare deficitară între diferitele arme, lipsă de profesionalism la nivelul de bază (număr mare de recruți), număr redus de efective pentru războiul urban într-o țară de dimensiunea și cu populația Ucrainei. De partea cealaltă, rușii au de luptat cu o armată extrem de motivată, care aplică o strategie inteligentă, folosind avantajele terenului și mai ales beneficiind de susținerea unei populații care (rusofonă sau nu) a ajuns să trateze Rusia drept marele dușman. În plus, primește armament defensiv de calitate și intelligence din Occident. Rușii deci nu pot decât să bombardeze sălbatic orașele ucrainene, sperând să determine distrugerea moralului populației și capitularea. Numai că exemplele cunoscute din al Doilea Război Mondial tind să sugereze că astfel de tactici barbare nu scurtează în mod semnificativ războiul.
Pe de altă parte, dacă se pare că deocamdată Rusia nu poate obține o victorie de prestigiu (cum ar fi capturarea capitalei Kiev și instalarea unei administrații pro-ruse), nici Ucraina nu pare să poată să-i alunge pe invadatori. În acest caz, cei doi inamici nu prea au ce fel de pace autentică să discute și să accepte. Putin nu-și poate permite să renunțe fără să clameze „victorie”, iar Zelenski și guvernul său nu pot primi decât foarte parțial cerințele Rusiei. Cum ar putea, de pildă, Zelenski să ceară ucrainenilor să accepte acum cedarea Crimeei și a Donbasului la pachet cu neutralitatea? Nu i se va spune: puteai să accepți cam același lucru înainte de invazie, fără o țară distrusă, fără mulți morți și milioane de refugiați în alte țări? Ce vreau să spun este că dacă încheie o pace prea repede, riscă să vadă opinia publică reproșându-i că ucrainenii au luptat, au suferit și au murit în zadar.
Desigur, într-un război de uzură se pune problema resurselor celor doi beligeranți. Rusia – deși supusă unor sancțiuni severe și practic decuplată din sistemul global – rămâne o țară imensă, cu mari resurse pe care nu le va epuiza prea repede, deși are pierderi considerabile. Pe de altă parte, Ucraina primește arme, muniții și ajutor economic de la Occident și e de crezut că acest sprijin va continua la cote înalte. Poate că ea nu va pierde războiul, devenit tot mai mult unul de gherilă urbană. Dar în ce condiții va putea clama „victorie”? E clar că Occidentul (NATO, UE, SUA) sunt conștiente că Putin nu-și va schimba brusc intențiile agresive și anexioniste. Atunci, e de preferat să lase Rusia „să sângereze” într-un război de uzură, despre care Mircea Geoană, secretar adjunct NATO, a declarat recent că Ucraina ține „ocupată” 75% din toată armata rusă și că, de aceea, deocamdată, Rusia nu e o amenințare directă pentru alte țări. Cred că liderii occidentali au răsuflat ușurați când au constatat, săptămânile trecute, că „Blitz-krieg”-ul rusesc a eșuat și că armata lui Putin s-a înfundat într-un război prelungit în Ucraina. Alternativa ar fi fost o Rusie învingătoare și agresivă, ajunsă în câteva zile la granițele NATO. Acum grija lor este să susțină Ucraina, totodată evitând un conflict „cald” cu Rusia.
Ce vreau să spun este că, din nenorocire, pacea în Ucraina nu e plauzibilă pe termen scurt, deoarece niciuna dintre părți nu o dorește cu adevărat în acest moment, fiindcă nu se simte în stare s-o încheie în condițiile date pe teren. Desigur, s-ar putea la un moment dat încheia un armistițiu mai de durată, dar pacea adevărată înseamnă altceva.
Când și cum se va rupe echilibrul? Nu știm și e mai bine să nu speculăm. Va trebui, în orice caz, ca liderii ambelor țări să arate mult curaj pentru a face compromisuri esențiale. Nu-l văd deloc pe Putin, cel puțin, în acest rol. Până atunci, Europa va continua să sângereze prin rana ucraineană, iar opinia publică mondială să privească îngrozită și aproape neputincioasă.//
