De același autor
Din cand in cand, politicienii - precum Traian Basescu recent, ori altii, dar si comentatori, “analisti politici” - vorbesc insistent despre “reforma clasei politice”. Cuvinte mari, sonore. Toata lumea le clameaza, dar nimeni de fapt nu le doreste continutul. Cum sa-l doreasca? Cine consimte sa se reformeze pe sine, acceptand ca e hot, imoral, corupt, incult? Caci altfel, fara acceptare, nu se poate. Nu poti deveni altul inainte de a sti cine esti si a o recunoaste cu onestitate. Chiar si cand a fost vorba despre reformele economice, mai intai a trebuit admis ca economia româneasca de stat era falimentara, in pofida laudelor pe care liderii si le aduceau lor insisi si realizarilor lor. Apoi a trebuit acceptat un alt model economic si preluate din afara reguli, legi, experti etc. Lucrurile au mers si asa destul de greu, dar, in final, tot am depasit economia socialista.
Or, in privinta clasei politice, reforma e a oamenilor, si nu a lucrurilor, nici macar numai a legilor si normelor. Cum vor recunoaste politicienii adevarul despre ei insisi, atunci cand ei fac legile si tot ei le aplica? Cum vor recunoaste ca sunt niste nimenea, atunci cand ei se cred totul?
Exista, desigur, grosso modo, doua posibilitati: ori actuala clasa politica, in majoritatea ei cel putin, se reformeaza pe sine, ori ea pleaca si lasa locul altora. Ambele variante par, in momentul acesta, imposibile. Votul pierdut de parlament la referendum a fost o buna ocazie de a vedea ca reforma interna a clasei politice e o iluzie: parlamentul avea datoria sa se autodizolve si trebuia sa se organizeze noi alegeri generale. Unii cred acum cu tarie in virtutile votului uninominal - mai ales presedintele Basescu si Cristian Pirvulescu, presedintele Pro Democratia, care militeaza de multi ani pentru schimbarea sistemului de vot. Nu sunt deloc convins de aceste virtuti. Ar fi trebuit sa ni se arate mai intai daca, in mare, cetatenii sunt considerabil mai multumiti de primarii lor pe care ii aleg prin scrutin uninominal decat de ceilalti politicieni - locali sau nationali - pe care ii aleg pe liste.
Oricum, ceea ce promite votul uninominal - in oricare dintre variantele sale - este ca foarte multi dintre actualii parlamentari nu se vor mai regasi asezati in fotoliile din Casa Poporului. Ceea ce suna antipatic pentru ei, chiar daca e inca mai putin decat o veritabila reforma. De aceea am mari indoieli ca noul sistem electoral va fi votat pana la urma. Se vede clar tragerea de timp, incercarea de a complica lucrurile, de a crea confuzii noi, de parca cele vechi nu ar fi suficiente. Desigur, presedintele a promis un referendum exact in ziua alegerilor europarlamentare. Dar e probabil ca parlamentarii vor vota o chichita legislativa pentru a impiedica votul dublu, mai ales ca au si bunul pretext ca in acest fel presedintele poate influenta votul in favoarea PD. Iar daca referendumul va fi amanat, participarea va fi prea mica probabil pentru a fi validat.
Dar chiar daca referendumul se va tine, va fi validat si, asa cum se prevede, el va da un vot masiv in favoarea uninominalului, rezultatul nu impune nimic parlamentului. Acesta poate continua nestingherit sa traga de timp si nu are nicio obligatie legala sa adopte concluzia referendumului. Iar asta cu atat mai mult cu cat presedintele se pare ca doreste sa ceara populatiei sa se pronunte asupra unui vot uninominal pur, cu doua tururi de scrutin, ca la primari, in vreme ce proiectul Pro Democratia discutat acum in comisii e de tip mixt. Inca un bun pretext de a amana totul indefinit.
Parerea mea e ca nu se va ajunge la nimic si ca vom vota in 2008 la fel ca in 2004. Mai grav este ca nu intrevad deloc posibilitatea unor schimbari constitutionale majore, fie in sensul intaririi puterii presedintelui, fie in sensul adoptarii unei republici parlamentare pure. Nu atat faptul ca divizarea profunda a clasei politice se va mentine impiedica un consens constitutional, cat acela ca aceasta clasa politica nu poate judeca decat intre repere conjuncturale, tinand de relatia sa de moment cu puterea. Ea adopta legi, ordonante, hotarari in functie de prezenta sa la putere si in opozitie si la fel gandeste si cadrele constitutionale. Pentru PD, de exemplu, prezidentialismul e o mantuire cu Basescu si o damnare cu Nastase; pentru PSD, prezidentialismul e dictatura cu Basescu si ar fi fost un paradis cu Nastase. Clasa politica e incapabila sa-si puna aceasta relatie cu puterea intre paranteze si nu are nici cea mai mica dorinta de a o face.
Fiindca, daca ar face-o, faptul nu ar insemna decat un singur lucru: ca deja s-a reformat pe sine. Intr-adevar, ce inseamna “reforma clasei politice”? Sa se faca legi mai bune, sa fie mai putina coruptie? Desigur, dar inainte de toate inseamna sa se decida rational. Dar ce inseamna “a decide rational”? Cumva sa fie consultate mai multe firme de PR sau de analiza politica, unele cu nume mari, straine, altele neaose? Si asta, de ce nu? Sa creasca numarul consilierilor presedintilor, primilor ministri etc., sa se inmulteasca sondajele de opinie? Stiu eu, poate ca da. Dar, totusi, e putin. A decide rational inseamna a pune intre paranteze conjuncturalul, a te pretinde nestiutor al contextului imediat; inseamna a gandi cu ochii atintiti asupra permanentului, stabilului si esentialului, adoptand o perspectiva larga care vede lucrurile mai presus de indivizi, clanuri, grupuri si coterii. Inseamna, mai ales, a uita pur si simplu de omuletul care esti.
In termenii clasei politice de astazi de la noi, inseamna, cu alte cuvinte, a fi un imbecil.
