Reformarea vorbăriei

Andrei Cornea 03.05.2011
SHARE 7
La început a fost... nu verbul, ci vorba. Ne place să vorbim. Să vorbim de dragul vorbitului, fără a avea neapărat un alt motiv. E un dat uman fundamental pe care îl regăsim pretutindeni şi pe care îl numim uneori şuetă, bârfă, cleveteală, trăncăneală, vorbărie. În ultimul timp, blogurile şi Facebook-ul au preluat rolul cafenelei. Vorbim ca să fim auziţi, dar foarte adesea ca să ne auzim pe noi înşine. „Vorbesc, deci exist.“ Spusa este, până la urmă, secundară, primară este vorba.

Dar asta nu înseamnă că orice este primar este şi recomandabil în orice situaţie. Marele efort este să vorbeşti cu sens şi la ocaziile cuvenite. Cu alte cuvinte, nu doar să ai vorbe, ci şi spuse, şi anume spuse adecvate locului, momentului, persoanei. Diferite reguli de politeţe şi de educaţie cenzurează vorbirea. Societatea nu ne permite să vorbim oricând şi oricum. Dar atunci când eşti persoană publică, fie aleasă, fie numită, fie pur şi simplu VIP, regulile par să cadă sau să se restrângă. A vorbi pur şi simplu, incontinent, dezarticulat, fără a spune ceva, sau spunând ceea ce nu se cuvenea, sau când nu se cuvenea, sau ceva nepotrivit cu funcţia şi rolul public respectiv a devenit adesea un fel de drept „al celor puternici“. S-au eliberat de cenzură – ceea ce de fapt, în acest caz, înseamnă respectul pentru ceilalţi şi pentru spusă, ba chiar şi pentru gramatică. Aduşi pe platoul unei televiziuni sau pe blogul personal, ei pierd orice legătură cu gândul şi cu realitatea. Devin ei înşişi o mare trăncăneală vidă şi inutilă.

Mai există încă o specie, mai restrânsă ceva şi de mai bună calitate, dar care nici ea nu-şi cenzurează vorbirea. Sunt cei care mai şi spun ceva, nu numai vorbesc, dar nu o fac în condiţiile potrivite. Este recentul caz al fostului consilier prezidenţial, d-l Sebastian Lăzăroiu. Aceşti oameni au de comunicat naţiei conţinuturi pe care le cred preţioase (poate că unele sunt). Faptul că funcţia îi obligă la discreţie, că opiniile personale nu au dreptul la publicitate în cazul lor, că trebuie să stea un pas-doi retraşi în spate li se pare teribil de constrângător şi de nedrept. La noi, funcţia publică se confundă cu purtătorul ei vremelnic, astfel încât se ajunge adesea că nu demnitatea impersonală a funcţiei se imprimă în spusa purtătorului, ci vorbăria necuvenită şi partizană a acestuia din urmă compromite funcţia. Printre politicienii importanţi, Traian Băsescu a fost un aproape inegalabil „vorbăreţ“, adesea agitat de nevoia irepresibilă de „a le zice el“, oricând, oriunde, fie şi în situaţii dintre cele mai nepotrivite. Câte necazuri n-a generat această limbuţie chiar preşedintelui însuşi şi propriei politici, câte adversităţi inutile nu a generat, câte interpretări false nu a iscat!

Dar şirul vorbăreţilor e lung, aproape nesfârşit printre politicienii noştri sau printre numeroşi jurnalişti sau „analişti“. O nesfârşită trăncăneală publică este aproape tot ce auzim zilnic la televiziuni, ori citim în presă şi pe Internet. Rareori aflăm lucruri cu miez, şi atunci moderatorul sau moderatoarea se grăbesc să-l roage pe invitatul respectiv, care îndrăznise nu doar să vorbească, ci să şi spună ceva, să nu devină prea „tehnic“. Asta când nu-l întrerupe pur şi simplu. Cât despre polemici – au spus-o destui –, ele se reduc la a fi pentru sau contra lui Băsescu (ceea ce, de cele mai multe ori, nu are nimic principial sau ideologic). Dincolo de această poziţionare, restul a devenit, de obicei, inflaţie de adjective, de exclamaţii şi repetare până la saţietate a unor formule vide.

De fapt, fiindcă majoritatea nu mai spunem nimic, ci numai vorbim, nimeni nu ne mai ascultă, ci doar, cel mult, ne aude. Vorbitul devine astfel o activitate autosuficientă şi solipsistă, care îşi extrage gratificaţia din propria-i existenţă. De aceea, atâţia dintre politicienii noştri dau sentimentul de magnetofon sau, poftim, de „tonomat“, gata să pornească la o apăsare de buton, oriunde, oricând. Diferenţa este că totuşi tonomatul sau magnetofonul adevărate pot fi oprite după voie, în timp ce politicienii – vai – nu.

Vorbim neîncetat despre reformarea statului, a instituţiilor, a economiei. Dar poate că ar trebui să începem cu ceva mai de bază pe care să se aşeze tot restul: reformarea vorbăriei. //

Citeste si despre: verb, Facebook, VIP, Sebastian Lazaroiu, comunicat.

TAGS:

Comentarii 7

cineva - 05-08-2011

Domnule Cornea, sunt total de acord cu dumneavoastra. Dar, ca de obicei, uitati sa profesati ceea ce predicati. De ce nu incepeti reforma vorbariei cu GDS, un grup de intelectuali, majoritatea de formatie umanista, care sustin puternic reforma din Romania. Nu doar de acum, ci din 1990 incoace. Intelectuali publici, ma rog. Dumneavoastra si numerosi alti membri GDS sustineti reforma. In toate domeniile - a statului, a economiei, a sanatatii, a invatamantului, a justitiei. Orice, numai reforma sa fie! Ce pregatire si practica economica, juridica, tehnica, va sustine pozitiile publice? V-ati intrebat vreodata daca intr-adevar intelegeti reformele pe care le sustineti? Daca intelegeti cu adevarat ceea ce doriti sa reformati? Domnule Cornea, pe vremuri, oamenii care faceau asta erau numiti "lucratori cu gura". Ma refer la activisti. Credeti-ma, multi dintre "intelectualii publici" seama extraordinar de bine cu acestia. Vorbaria aiurea e o racila, dar nu se compara cu nocivitatea vorbariei unor nume ilustre, de pe pozitiile intelectualului public. Intelectual care prea adesea face sa treaca drept "adevaruri dureroase" tot felul de idiosincrasii sau axiome ideologice culese din carti fara legatura cu lumea reala.

Răspunde

alexandra - 05-06-2011

Teama, angoasa si gandurile negative care ne scapa de sub control pun in evidenta un gol interior care se manifesta prin perverirea cuvintelor (vorbaraie = deturnare de sens a cuvantului - viata). In ceea ce priveste dilema existentiala a fostului consilier prezidential, imi exprim increderea in capacitatea unui sociolog cu potentialul lui Sebastian Lazaroiu de gasi o cale de acces inspre energiile creatoare aflate in stare latenta in substratul personal. Valabil si pentru fortele uriase care situate in stratul profund al inconstientului colectiv.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 05-06-2011

Daca nu s-ar fi nascut la greci, s-ar fi nascut in Romania de azi ...doar ca i-ar fi spus " politichie"... Alora li se punea alaturi o clepsidra ...

Răspunde

victor L - 05-05-2011

Dle Cornea, de data asta ati cam dat-o in bara; cu Lazaroiu. Omul chiar are ceva de spus. Si pentru ca a facut greseala, a demisionat. Nu a reprosat nimic nimanui, chiar a recunoscut ca n-a procedat bine. Nu cred ca trebuia sa-l faceti erou de articol. Daca ar fi insistat sa ramina consilier promitind ca n-o sa mai aiba asemenea iesiri, deabia atunci aveati motiv sa-l puneti in insectar. Doar ca mintile luminate nu suporta unele minti luminate, inteleg.

Răspunde

woland - 05-04-2011

Maama, ce trancaneala!

Răspunde

Chitu Constantin - 05-04-2011

E bine, numai cu conditia ca reformarea vorbariei sa nu devina ea insasi o vorbarie. Citindu-va editorialul, fara sa vreau mi-a venit imediat in minte unul din dezideratele filozofice ale lui Friedrich Nietzsche: vreau sa spun cat mai mult (in sensul de continut, de idei) cu minimul de cuvinte posibil. A-ti condensa cuvintele, sau a le plia ca intr-un folder de computer, si a te face si inteles in acelasi timp, e o problema de pricepere dar si de vointa. Unii se nasc vorbareti, altii taciturni. Cei vorbareti tac, vorbind, iar cei taciturni tac, vorbind. Cei vorbareti debiteaza, de obicei, cuvinte fara legatura intre ele, nefiind pozitionate logic in propozitii sau fraze, cu un continut anume, un fel de zeama chioara ce-ti da senzatia de satietate, dar inselatoare. Putem presupune ca exista politicieni, harsiti in politicianisme, la care sporovaiala, televizata, sa fie premeditata. Ei stiu din startul dialogului, daca-l putem numii un dialog, sau inca de cand li s-a adresat invitatia, ca n-or sa vina sa spuna un "ceva" anume; un adevar de exemplu. In fapt, un politician, inregimentat intr-un partid, e obligatoriu un om despersonalizat si partial dezumanizat. Ca om inregimentat, de buna voie, toate veleitatile intelectuale, personale, ti le anulezi in mod automat. Assadar, politicianul, chiar daca are mintea bine parcelata, nu spune decat ceia ce i se permite de catre moderator sa spuna sau ceia ce vrea ascultatorul sa auda. Dar ce-i place ascultatorului sau ce-i permite moderatorul nu e intotdeuna nici adevarat si nici bine. Prima conditie ca sa fi un om politic, cu o bruma de priza la public, sau chiar simpatic, e sa sti sa bati apa in piua la modul profesionist, sa joci batuta (cuvintelor) pe loc. Perimetrul dialogului e ca un pat al lui Procust. Tot ce iese in afara patului se amputeaza. Moderatorul nu de-aia te invita, sa spui ce-ai vrea tu sa spui, el vrea sa spui ce-l intereseaza pe el. Interesul lui e dependent de patron si/sau de rating; conditie obligatorie de a face dintr-un trust de televiziune o afacere cat de cat profitabila. Orice incercare a invitatului de a iesi la lumina intelegerii, presupunand ca el vrea asta, pe drumul adevarului, este anihilata de traseul impus de moderator; bagandu-te pe drumuri ocolite si ratacitoare, intr-un labirint filozofard sau frivol al barfelor, intr-o zona incetosata in care sa-ti pierzi complet nordul orientarii. Asta insa plecand de la ideea ca exista si politicieni care ar vrea cu tot diandinsul sa comunice ceva. De regula insa politicienii, ca si moderatorii, se complac in strategia asta, a confuziei, pana acolo unde interesele lor converg, in final, inspre transmiterea unui mesaj; de regula populist; politicianul pentru a imbunatatii zestrea electorala a partidului, pusa in lumina de sondaje, si moderatorul pentru a-i creste ratingul. De handicapul asta, al vorbariei goale, sufera si omul de rand; in special atunci cand intre doi oameni se asterene o linsite stanjenitoare; insa in acest caz vor

Răspunde

ariel - 05-04-2011

Apoi daca e pe criterii de verbiaj, primul reformat ar trebui sa fie Boc.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22