Reteta

Cum sa facem dragoste aproape perfect - iata titlul unei mici brosuri în vanzare pe tarabele de carti din centru. Sa recunoastem: modestia autorului e încantatoare. El stie ca omul e failibil, ca nici o cunostinta nu e completa, ca amorul e lucru mare si greu si deci nu vinde iluzii excesive, chipurile. Asadar, merita banii - nu prea multi, de altminteri! Alte carticele de acest tip nu au asemenea scrupule sau poate obiectul lor de aplicatiune e considerat mai simplu. Caci la concurenta se vand numeroase alte mici retetare care te învata simplu si ridicol de repede cum sa performezi în toate directiile: cum sa-ti faci buni prieteni, cum sa ai numai relatii sociale avantajoase, cum sa slabesti, cum sa ai un corp superb, cum sa-ti cresti copilul, cum sa cuceresti o femeie (un barbat), cum sa înveti germana si repede, si fara truda, cum sa castigi bani în afaceri, cum sa fii sef (“aproape perfect”?), cum sa avansezi ierarhic, cum sa faci cadouri, cum sa intri în armonie cu Universul, cum sa practici nutritia naturista, cum sa ramai tanar si sanatos etc. E întristator ca nu am gasit manuale care sa te învete cum sa fii un jurnalist (aproape) perfect, ca, de pilda, Cristian Tudor Popescu, ori un analist politic, precum acelasi. Dar e explicabil: lumea vrea sanatate, prosperitate, armonie, amor, pe scurt fericire, de care, orice s-ar zice, meseria de jurnalist-analist, chiar reprezentata de amintita celebritate, e cam departe.

Nu ar trebui sa priviti cu prea multa superioritate intelectuala nici aceste imbecile retetare pentru fericire, nici pe multii si cam naivii lor cumparatori. Credinta ca exista o solutie simpla, unica si la îndemana pentru fiecare dintre toate marile probleme ale umanitatii si pentru toate la un loc, prin aplicarea careia s-ar dobandi armonia, cunoasterea suprema, bunastarea, pacea - pe scurt, beatitudinea universala - a fost împartasita de-a lungul timpurilor, deopotriva, de cele mai mari spirite ale omenirii, cat si de nenumarati alti oameni, buni sau ticalosi, puternici sau insignifianti, inteligenti sau imbecili. Platon credea ca totul s-ar îndrepta, “daca un singur element s-ar schimba”, anume daca filosofii (în fapt, el însusi) ar lua puterea. Saint-Simon miza, în chip de solutie universala, pe industriasi si pe oamenii de stiinta, Marx -, pe proletarii condusi de filosofii marxisti (adica de el însusi). Mai recent, filosoful american Richard Rorty a sustinut ca filosofia sa, pragmatismul, marcheaza o suprematie, “o prioritate a necesitatii de a crea noi moduri de a fi om, de a crea un nou paradis, un nou pamant, pentru a-i adaposti pe acesti oameni noi”. Nu se intra, altfel spus, în Noul Ierusalim decat dupa aprofundarea manualului “bunului pragmatist” al lui Rorty! Kant, considerat, în general, orice în afara de un reformator revolutionar, a publicat nu numai un proiect (pe cateva zeci de pagini) pentru promovarea “pacii eterne” între state, dar a scris si o lucrare care se cheama Instiintare asupra încheierii apropiate a unui tratat în vederea pacii eterne în filosofie. Reteta - ca în toate cazurile - e simpla si unica: propria sa filosofie, filosofia critica: “Aceasta - scrie marele filozof - deschide perspectivele catre o pace eterna printre filosofi, pe de o parte, prin slabiciunea dovezilor teoretice ale opozitiei si, pe de alta parte, prin forta temeiurilor practice prin care se accepta principiile sale...”. Ca, atat cu “pacea eterna” între state, cat si cu cea dintre filosofi, am ramas cam în punctul unde eram si pe timpul lui Kant e întristator, dar adevarat.

Veti spune, desigur, ca nu-i totuna o carte de Kant, Platon etc. cu maculatura de pe tarabe. Bineînteles. Filosofii sunt subtili, profunzi, convingatori, au stil, forta argumentativa, prestigiu, forta, geniu. Asta îi si face însa, din cand în cand, foarte periculosi, ceea ce nu se poate spune în cazul celalalt - al brosurilor, care nu sunt prea vatamatoare. Esecul de a nu fi ajuns sa faci “dragoste aproape perfect”, desi ai asimilat sarguincios fituica respectiva, nu-i atat de costisitor precum cel de a fi crezut ca, prin “exproprierea expropriatorilor”, se poate obtine o lume “aproape perfecta”, fata de care a noastra e numai “preistoria”...

- Si atunci, ce-i de facut? Sa ardem cartile de filosofie si sa toleram, ca ingredient util în opiumul poporului, brosurile gen “cum sa ai succes în cuplu sau în afaceri”?

- Asta ar fi o solutie: unica, simpla, accesibila! Aproape perfecta...