De același autor
Există – o știm de mult – (cel puțin) două Românii. Simplificând lucrurile și adaptându-le la evenimentele acestor zile și săptămâni, vom spune că una dintre ele ocupă străzile, pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, în vreme ce cealaltă ocupă străzile spre a manifesta pentru dreptate și a da jos guverne pe care le resimte nedrepte și corupte. Simpatia, chiar admirația mea merge – aproape că nu mai este nevoie să o spun – către cea de-a doua. Totuși să nu se creadă că o disprețuiesc pe cea dintîi: ea este o Românie rurală, în cea mai mare parte, nefericită, îmbătrînită, premodernă, dar a cărei umanitate nu este lipsită de valoare. Pentru ea credința religioasă – devenită adesea simplă superstiție – e o consolare, adesea unica. Această Românie beneficiază de o bună reprezentare politică – PSD – un partid social-democrat, nominal de centru-strânga – în fapt, un partid conservator etatist, ținându-și în dependență electoratul său și, la rîndul lui, dependent de instinctele conservatoare, anti-reformiste ale acestuia.
Cealaltă Românie, mai tînără, modernă, urbană a dovedit că s-a politizat îndeajuns zilele acestea: dacă acum doi ani, pe vremea protestelor UnițiSalvăm nu reușea, în majoritate, să facă legătura dintre o problemă locală de natură ecologică și problema națională a corupției și a incompetenței guvernamentale, iată că astăzi ea reușește acest lucru. A făcut deci pasul întîi, hotărîtor. Dar nu știu dacă îl va face acum și pe al doilea: Căci reprezentarea ei politică este slabă și incompletă. Spre deosebire de prima Românie, ea nu se regăsește decît foarte parțial în PNL, spre a nu mai vorbi despre celelalte mici partide, zise de dreapta. De aceea, PSD a rămas partidul dominant, aproape neîncetat după 1989, chiar dacă a pierdut uneori guvernarea și președinția. Pentru a-și exprima dezideratele sub formă politică, a doua Românie are nevoie de de lideri și de un partid. Va reuși acest lucru în lunile care vor urma? Va face saltul de la manifestație la organizație? Sau va recădea din nou în apatie? Sau se va limita, multă vreme, la primul pas – contestarea? Aceasta este marea miză a lunilor următoare pentru „a doua Românie” și, la urma-urmelor, pentru România pur și simplu.
