De același autor
Stiam că Rusia lui Putin nu este nici Elveţia, nici Suedia, că violenţa, abuzurile, corupţia, autoritarismul sunt aici la ele acasă. Dar lectura cărţii schimbă această perspectivă încă banală pe una dramatică: Rusia de azi este pur şi simplu un stat fascist.
Zilele acestea – de când s-au anunţat tăieri masive din lefurile bugetate şi din pensii – nu prea îndeamnă la optimism. (Sunt şi eu bugetar, de!) Mă pregăteam deci să mă lamentez puţin şi să identific slăbiciunile guvenului care au contribuit la adâncirea crizei. Dar întâmplarea a făcut să fi cumpărat cu două zile înainte o carte destul de voluminoasă pe care apoi să fi început să o citesc. Lectura m-a pasionat, dar şi cutremurat. Brusc am devenit ceva mai resemnat, ba chiar, în mod egoist, m-am simţit confortabil în ţara mea – aşa cum e ea, cu cusururile ei bine ştiute. Cartea se numeşte Jurnal rusesc (Meteor Press, 2010) şi autoarea ei este Anna Politkovskaia, jurnalista de la Novaia Gazeta, asasinată de ucigaşi plătiţi acum doi ani pe scara blocului unde locuia.
Ştiam că Rusia lui Putin nu este nici Elveţia, nici Suedia, că violenţa, abuzurile, corupţia, autoritarismul sunt aici la ele acasă. Dar lectura cărţii schimbă această perspectivă încă banală pe una dramatică: judecând după cele scrise în acest jurnal (cuprinzând anii 2003-2005), Rusia de azi este pur şi simplu un stat fascist.
Anna Politkovskaia scrie clar, simplu, fără ornamente. Relatează. O sinucigaşă cu bombă se aruncă în aer în faţa unui hotel din Moscova. Capul unui turist chinez retezat de explozie stă ore în şir pe caldarâm, deoarece poliţia nu are curaj să se apropie. Mai mulţi caucazieni sunt ucişi de huligani de dreapta şi capetele lor sunt găsite în pungi de plastic. Poliţia muşamalizează cazul. La fel se muşamalizează ancheta privitoare la atacul asupra Teatrului Nord-Ost, unde teroriştii par să fi fost ucişi deliberat, iar mulţi dintre ostatici ucişi de un gaz toxic lansat de forţele speciale. Un tânăr recrut, de statură atletică şi purtând 48 la cizme, este torturat până la moarte de camarazii mai în vârstă (obicei curent în armata rusă), deoarece a refuzat să poarte cizme numărul 45. Nu se iau niciun fel de măsuri. O unitate a armatei ruse care luptă în Cecenia este masacrată de elicoptere ruseşti, pentru a ascunde o greşeală a unui comandant.
O fată de origine tadjică este înjunghiată de skinheads neonazişti la Sankt Petersburg, care strigă „Rusia pentru ruşi“. Asasinii au rămas necunoscuţi. Războiul cecen mai ales este un coşmar. Anna Politkovskaia nu are nicio simpatie pentru terorişti, dar explică că radicalizarea lor este efectul măsurilor criminale luate de autorităţile ruseşti de ocupaţie: asasinarea rudelor, bombardarea unor sate, dispariţia unor persoane, alegeri complet falsificate, prepuşi ai Moscovei corupţi şi criminali. Un procuror onest încearcă să deschidă un proces împotriva unor militari bănuiţi de crime împotriva civililor. Este răpit şi bătut măr. Un contracandidat al lui Putin la alegerile prezidenţiale (care ştia, se pare, unele lucruri compromiţătoare despre Putin) dispare cu câteva zile înainte de scrutin, apoi reapare, după un mic „concediu“ în Ucraina, unde se pare că fusese tratat cu droguri psihotrope.
Evident, se retrage din cursă. Presa liberă e jugulată, iar emisiunile critice sunt scoase pe rând din grilele de programe ale televiziunilor. Numărul ostatecilor din şcoala de la Beslan e prezentat deliberat ca fiind mult mai mic, ceea ce îi înfurie pe terorişti. În general, societatea rusă e dominată de cruzime, de totală lipsă de respect pentru viaţa oamenilor şi de resemnare.
Jurnalista priveşte cu simpatie unele încercări de supravieţuire ale societăţii civile, precum transformarea Comitetului Mamelor Soldaţilor (existent încă din vremea lui Gorbaciov şi care milita pentru curmarea oribilelor abuzuri din armata rusă) în partid politic. Notează însă că congresul de constituire a avut loc pe un vapor de pe râul Moscova, „deoarece nimeni nu a fost dispus să-l găzduiască, temându-se de reacţia regimului“. Alteori însă, comentează cu tristeţe dezertările din partidele „democratice“ înspre partidul Rusia Unită al lui Putin, abandonul vechilor militanţi pentru drepturile omului din vremea lui Gorbaciov şi Elţîn.
Opoziţia politică în Rusia devine decorativă şi ea soseşte mai ales din partea comuniştilor, ba chiar şi a unor tineri radicali, precum Partidul Naţional-Bolşevic.
Uneori privirea ei devine ironică: o întrunire comandată de regim şi cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Ruse ia în discuţie conceptul „rusesc despre drepturile omului“, bazat pe „etica ortodoxă rusă“.
Se pot trage multe concluzii din această carte, inclusiv aceea de a preţui mai mult ceea ce avem şi de a pune scandalurile noastre într-o lumină mai corectă. Pe de altă parte, primim un mesaj puternic: să fim solidari şi vigilenţi. Solidari cu societatea rusă şi cu militanţii ei autentici pentru democraţie şi drepturile omului. Vigilenţi însă faţă de un regim care, precum se spunea despre Bourboni în 1815, „n-a uitat nimic şi n-a învăţat nimic“. //
