Salvarea vietii bate Sabatul

Andrei Cornea 21.07.2003

De același autor

Saddam=Hitler - "exagerare socanta"?

Ceea ce ma surprinde in replica d-lui Adrian-Paul Iliescu la articolul meu Habermas si revolutionarii nu este faptul ca domnia sa nu este de acord cu mine (de ce ar fi neaparat?), ci ca nu cu mine nu este de acord. Altfel spus, imi distorsioneaza suficient spusele, incat, vorba lui Socrate, "nu ma mai recunosc". Sa fi fost eu insuficient de clar?

Intr-adevar, l-am comparat pe Saddam cu Hitler. Or - ma mustra d-l Iliescu - analogia nu functioneza deoarece Hitler reprezenta o mare primejdie la adresa lumii, in timp ce puterea militara irakiana s-a dovedit a fi un "simplu balon (de aer, nu de gaze toxice)". Dar sensul comparatiei mele era total diferit, fiindca nu puterile celor doi dictatori le comparam: eu ceream sa ne reprezentam un Hitler care ar fi respectat acordurile de la München, dar ar fi practicat Holocaustul intr-un Reich "mic". N-am fi avut razboi, prin urmare. Ce-ar fi facut atunci dreptul international - intrebam - care nu sanctioneaza un stat decat pentru incalcarea suveranitatii altui stat? Fara indoiala - nimic.

Ce a facut dreptul international in cazul "Kampuciei Democrate", al Libiei, al Coreei de Nord, al Cubei, ba chiar si al Romaniei lui Ceausescu, alte tari fara putere globala, pentru a nu mai vorbi despre URSS sau China? Ce face dreptul international in cazul atator state africane? Acesta este sensul expresiei mele "dreptul international tace indiferent" - nu ca nu exista reglementari nobile, dar ca ele doar in mod exceptional se aplica atunci cand un stat isi ucide propria populatie, dar se activizeaza brusc, cand el ucide populatia unui alt stat.

D-l Adrian-Paul Iliescu face insa un rationament curios: fiindca Saddam nu a fost inlaturat mai demult, cand ii masacra pe siiti si pe kurzi, nu mai este legitim, in virtutea dreptului international, sa fie inlaturat acum. Nu inteleg: i s-au prescris crimele? S-a dedulcit regimul la democratie? A cerut iertare victimelor? Le-a despagubit pe rude? Nu permite dreptul international interventia, fiindca - spune d-l Iliescu - "numai pericolul iminent poate justifica folosirea unilaterala a fortei, nici pericolele presupuse, nici ambitia modernizarii politice". Inchipuiti-va un asasin odios care, dintr-o eroare judiciara sau ceva similar, scapa si traieste linistit un timp, fara sa aiba nici cele mai mici regrete. Dupa mai multi ani este insa arestat. Veti accepta ca avocatul sau sa sustina ca, de vreme ce prima data crima nu a fost considerata suficienta pentru a fi condamnat, iar savarsirea unor noi crime e doar o posibilitate, condamnarea sa ar fi nelegitima?

Nu sunt un expert in dreptul international, dar daca acesta nu poate justifica eliminarea unui asasin precum Saddam Hussein si a unui regim banditesc precum regimul sau oricand si la orice moment, fie si cincizeci de ani dupa genocid, nu are prea multa valoare acest drept international. Cand serviciile secrete israeliene l-au rapit pe Eichmann din Argentina a fost o incalcare crasa a dreptului international. Ei si? Ce-am fi preferat: sa se respecte dreptul international si sa asteptam ca Eichmann sa fuga sau sa moara in tihna in asteptarea procedurilor interminabile de extradare?

Fireste, legea trebuie respectata, in regula generala. Nu am pronuntat nicaieri formula "eficacitatea bate dreptul", pe care nu stiu de unde d-l Iliescu mi-a inventat-o. Insa dilema: "a respecta dreptul international, tolerand crima (genocidul)" sau "a incalca dreptul international, intervenind unilateral, cu avantajul de a preveni crimele si suferintele" (as adauga si a le pedepsi pe cele deja comise) nu este deloc falsa, cum crede d-l Iliescu.

Domnia sa mai spune: "ramane neclar de ce n-ar exista si alte optiuni" (respectiv, cooperarea internationala). Or, tocmai asta este problema: ca adesea nu exista alte optiuni, sau raman numai teoretice. De ce - o stim, bineinteles: marile puteri nu se inteleg. Exemplul cel mai caracteristic a fost cel al razboiului din Kosovo (exemplu omis de d-l Iliescu), purtat de NATO fara mandat ONU (deoarece Rusia si China se opuneau), deci in afara dreptului international. Cum ar fi trebuit procedat in mod legal? De ascultat sfatul pacifistilor? De asteptat ca Milosevici sa se pocaiasca si Karadjici sa planga pe pieptul mamelor asasinatilor de la Srebrenica? Ca Rusia sa devina cooperanta si sa-si puna vetoul sub cheie? Ca sa devina viteaza Olanda, ai carei soldati i-au predat, fara incalcarea mandatului ONU, pe musulmani asasinilor lui Mladici?

Problema veche: este oare ingaduit a se incalca Sabatul, atunci cand numai astfel poate fi salvata o viata? - se intrebau candva rabinii. Da - a raspuns un intelept, Hillel - si a formulat acest principiu suveran, consemnat in Talmud: "salvarea vietii bate Sabatul", adica Legea. (formula se regaseste si in vorba lui Isus: "nu-i facut omul pentru Sabat, ci Sabatul - pentru om".) Nu eficacitatea, deci, ci salvarea vietii bate dreptul!

Poate fi justificata o actiune prin rezultatele ei pozitive?

Insa - se va spune, si o spune si d-l Adrian-Paul Iliescu - intentiile americanilor nu au fost curate: eliberarea Irakului si dezarmarea lui de armele de distrugere in masa au fost simple pretexte. Sa admitem. Poate fi totusi justificata o actiune a posteriori, prin rezultatele ei pozitive (distrugerea unui regim teribil in acest caz) - se intreba si Habermas - atunci cand nu numai ca agentul a incalcat anumite norme legale generale, dar nici intentia sa autentica nu a fost justa? Depinde de ce intelegem prin "justificare": daca luam termenul in sens tare, kantian, ca tratare a omului drept scop si nu drept mijloc - nu. Si in general: am prefera, desigur, ca o actiune sa fie buna deopotriva prin intentia ei, cat si prin rezultatele sale. Dar daca aceasta prima optiune devine imposibila si trebuie sa alegem, ce vom prefera, drept optiune secunda: intentia buna cu rezultate indoielnice, sau rezultatele certe si bune cu o intentie indoielnica? Am aflat recent despre un detinut care si-a donat voluntar un rinichi, se pare deoarece voia sa-si scurteze detentia. E actul lui moral? In termenii imperativului categoric - nu, deoarece intentia este interesata. Dar cand avem de ales intre donatori din deficit moral si deficit de donatori morali, oare vom refuza sa-l rasplatim pe donatorul nostru, desi ii justificam astfel cumva actiunea sa? Nicidecum. Fiindca: salvarea vietii bate Sabatul - deci chiar si imperativul categoric al unei intentii drepte.

Intr-o lume imorala "jandarmul democratic" e preferabil

Am afirmat, intr-adevar, ca "intre un ONU ineficient, ba chiar blocat adesea de interese complet divergente ale marilor puteri cu drept de veto" si un jandarm onorabil - poate cam frust - dar oricum, apartinand "celei mai vechi democratii din lume" ar trebui sa preferam "jandarmul". Dar d-l Iliescu nu tine seama de faptul ca acest "jandarm" nu e oricine, ci e un "jandarm democratic". Adaosul nu e deloc neglijabil, daca ne gandim ca, in acest moment, Congresul SUA a inceput deja sa ancheteze posibilitatea ca guvernul american sa fi exagerat cu buna stiinta rapoartele serviciilor secrete privitoare la armele de distrugere in masa ale Irakului. D-l A.-P. Iliescu - urmand traseul comentatorilor fals-umanitaristi - vorbeste cu un fel de superioritate morala despre problema "victimelor colaterale" despre care americanii ar fi decis ca merita sacrificate.

Un intreg proces moral se face astfel Americii care, totusi, se straduie, utilizand toata tehnologia de care dispune, nu numai sa minimizeze propriile victime, dar si pe cele ale inamicului. I se reproseaza Americii ca nu coopereaza, ca actioneaza "unilateral". Dupa d-l Iliescu, America ar trebui sa coopereze "chiar cu Rusia si China". Intelegem ca, desigur, cooperarea respectiva ar trebui sa aiba loc la ONU, in chestiunile legate de inlaturarea unor dictatori sangerosi sau de promovare a unor regimuri libere, caci in domeniul economic sau al dezarmarii nucleare cooperarea nu lasa de dorit. Nu pot sa cred ca d-l Iliescu este serios cand ofera asemenea sfaturi!

Cum a procedat Rusia in Cecenia, unde a ras de pe fata pamantului orase intregi? Conform carui drept? Cum a procedat guvernul rus chiar la Moscova, unde a gazat laolalta ostateci si teroristi? Cine erau acolo "victimele colaterale"? Si cum sa cooperezi cu China - alt membru permanent al Consiliului de Securitate -, care n-a admis niciodata crimele din Piata Tien An Men si care a dovedit cat de mult ii pasa de propria populatie, ascunzand saptamani in sir cifrele reale ale contaminarii cu SARS? Insa enorma duplicitate a Rusiei si a Chinei se vad in felul in care ele sustin din umbra cel mai sadic si terorist regim al planetei - regimul nord-coreean - care, altminteri s-ar prabusi de indata. Si atunci cum sa cooperezi in mod autentic cu aceste tari in chestiuni de libertate si de drepturi?

A avea un "jandarm" international nu-i cea mai buna solutie. Dar in lumea in care traim, se pare ca o alta mai buna ramane deocamdata un deziderat pios. Partea acceptabila a lucrurilor este ca acest "jandarm" este intr-adevar cea mai veche si mai solida democratie a lumii. Iar faptul ca orice "Saddam" al lumii a vazut la televizor cum se prabusesc statuile din Bagdad in entuziasmul multimii justifica, cred eu, chiar si unilateralismul imoral american, atunci cand alternativa reala, si nu ipotetica, era mentinerea lor pe soclu in respectul dreptului international, dar si - sa fiu iertat - al intereselor la fel de imorale ale Rusiei, Chinei si chiar Frantei.

De unde stim ca Irakul era un adversar slab?

Am acceptat deocamdata punctul de vedere ca intentiile americane in Irak au fost impure. Aceasta pentru a arata ca, fie si asa, rezultatele justifica actiunea respectiva. Dar merita sa ne intrebam: au fost aceste intentii chiar atat de impure, fie si daca se admite acum ca Irakul nu are arme de distrugere in masa? Se spune: razboiul s-a facut pentru petrol, ceea ce e imoral. Poate. Dar ce-ar insemna o revolutie islamica in ultraconservatoarea Arabie Saudita (lucru oricand foarte plauzibil), patria lui Bin Laden, un Irak in mana lui Saddam Hussein si un Iran in continuare fundamentalist? Gatuirea Occidentului, desigur. Probabil ca atunci chiar si d-l Iliescu ar admite ca razboiul ar fi legitim. Insa scara acelui ipotetic razboi ar fi incomparabila cu aceea a actualului razboi. Si nu-i atunci preferabil sa te asiguri din timp ca macar a doua tara ca rezerve petroliere din lume nu e la discretia unui regim totalitar si antioccidental? E rusinos, e imoral sa faci razboi pentru petrol? Daca masinile celor care striga "no blood for oil" ar functiona cu apa tonica, asa ar fi! Apoi: d-l Iliescu crede ca, oricum, Irakul era un adversar slab, care nu a reprezentat nici acum, nici poate mai demult o amenintare reala. Dar aceasta este o judecata retrospectiva: am vazut cum Irakul s-a prabusit in trei saptamani si deducem ca era un balon "umplut cu aer". Inainte insa, nu eram atat de siguri. Unii anticipau un razboi prelungit pentru multe luni, de gherila urbana. Cand americanii s-au oprit doua zile din avans din pricina unei furtuni de nisip, multi comentatori s-au grabit sa puna la indoiala strategia americana, iar Putin a spus, condescendent, ca n-ar dori ca americanii sa fie infranti.

Dar in 1940 Franta a rezistat numai sase saptamani Germaniei (cat Polonia), desi, pe hartie, raportul de forte era comparabil. Era si ea un "balon de aer", pesemne, dar cine ar fi anticipat-o? Si cine ar fi anticipat prabusirea Uniunii Sovietice fara un singur glont? In 1991 - se spune - americanii ar fi trebuit sa avanseze in Irak si sa-l inlature pe Saddam. Retrospectiv, pare evident ca au gresit. Dar de unde puteau ei sa stie ca nu vor avea de luptat luni de zile pe sol irakian si ca, in aceasta situatie, nu vor ramane fara aliatii arabi? De unde puteau sa stie ca, in cateva luni, URSS se va prabusi si SUA vor ramane unica supraputere? Pe atunci, cand nu erau "unilateralisti", nu era bine. Azi, cand sunt "unilateralisti", iarasi nu e bine. Intotdeauna cei care vin pe urma "sunt mai destepti". Dar asta nu inseamna ca si au mai multa dreptate.

Si in fine, ajung la chestiunea de a se sti daca e legitim ca liberalismul in sens larg si drepturile omului sa fie, la nevoie, impuse din afara. D-l Iliescu respinge argumentul meu ca Japonia si Germania postbelice justifica o atare impunere. Domnia sa se refera la fortele interne puternice care, pasamite, ar fi existat in aceste tari. Eu unul le ignor: sa fie vorba despre spiritul prusac, sau despre codul de onoare al samurailor? Dar argumentul meu era diferit: spuneam ca, daca admitem ca toti oamenii sunt "nascuti liberi" si ca ideea drepturilor naturale are vreun sens, nu putem sa negam libertatea si drepturile individuale nici irakienilor, ori afganilor. Desigur, se spune: poporul irakian sa-si determine singur destinul si sa decida singur cate sacrificii este dispus sa faca pentru democratie si libertate! Dar pentru ca el sa poata decide singur in sensul bun al cuvantului, trebuie sa fie deja liber, fiindca altminteri cine si in ce conditii ia decizia? Sub Saddam irakienii nu pot decide sa-l debarce pe Saddam. Iar ca sa-l rastoarne prin forta nu pot. Ramane ori sa nu decida niciodata, ori sa vedem daca vor putea decide, ei singuri, sub umbrela americana, asa cum au facut-o germanii si japonezii. In acest sens, si nu intr-altul, am spus ca democratia liberala poate fi impusa din afara.

Ceea ce ma uimeste pana la urma cel mai mult la replica d-lui Adrian-Paul Iliescu este, in mod bizar, cat de "occidentala" este ea. Vreau sa spun ca, daca n-ar fi semnata cum e, n-as fi putut banui ca vine de la un intelectual român (sau unul "estic") care ar trebui sa stie pe pielea proprie cat de bine se pricep "micii" tirani si complicii lor voluntari sau involuntari sa se adaposteasca in spatele formulelor generoase ale dreptului international. Ce valoare are de fapt aceasta "interogatie tulburatoare" pusa de d-l Adrian-Paul Iliescu - "are oare altcineva decat irakienii dreptul de a decide ca acest pret in vieti omenesti merita a fi platit in vederea unei liberalizari politice" - atata timp cat "la volonté générale", vorba lui Rousseau, este intruchipata de un tiran nemilos, si nu de "irakieni"? Iar daca e asa, orice mijloc prin care tiranul este doborat (cu conditia sa nu se instaureze o noua tiranie si sa se faca ce-i omeneste cu putinta pentru a se micsora numarul victimelor) devine legitim, chiar daca este ilegal din punct de vedere al dreptului national si international.

PS: Ne mai amintim oare ca in vara si toamna lui 1989, cand atmosfera devenise cu adevarat irespirabila, multi români spuneau: "de-ar veni odata Gorbaciov, sa ne scape de Ceausescu!"? Iar daca ar fi venit, cine ar fi avut dreptate? Gorbaciov-liberatorul, dreptul international violat, Ceausescu-patriotul, românii disperati, imperativul categoric neimplinit, sau principiul ca salvarea vietii (fie si prin restaurarea ei in libertate) bate orice legalitate?

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22