De același autor
Toata lumea recunoaste in ultimul timp ca invatamantul romanesc universitar si preuniversitar e deficitar. Asa stand lucrurile, se fac eforturi - s-ar zice - pentru imbunatatirea lui. Se fac chiar mari proiecte pentru modificarea legislatiei. In invatamantul universitar au aparut noi organisme de control al calitatii, precum ARACIS. Profesorii completeaza anual, ba chiar semestrial numeroase formulare si fise de evaluare si autoevaluare. Facultatile si departamentele intocmesc de zor planuri de cercetare etc. Rotitele birocratice se invart cu repeziciune.
Ceea ce nu se spune, oficial bineinteles, este ca marea degradare s-a produs in ultimul timp. In universitati, de pilda, ultimii 10 ani au condus la o scadere a calitatii fara precedent chiar si in epoca comunista. La inceputul anilor ‘90 lucrurile aratau destul de bine: era o infuzie de oameni mai tineri, capabili, cu lucrari. Studentii erau interesati, curiosi, flamanzi de lecturi noi si cunostinte noi. Unii faceau a doua facultate din placere. Chiar in preajma lui 2000 mai gaseai in fiecare an de studii un numar consistent de studenti buni si chiar cativa exceptionali. Astazi, astfel de evenimente devin raritati.
Ceea ce se observa mai intai e o coborare drastica a standardelor: acum 10 ani (ca si acum 20 de ani), la facultatile umanistice ale Universitatii Bucuresti, majoritatea examenelor de an erau in scris si oral, in timp ce, azi, toate examenele sunt sau in scris, sau oral. Mai grav, in ultimul timp, tot mai multe facultati renunta la examenul scris de la licenta, de cele mai multe ori sub presiunea studentilor. Licenta - obtinuta numai dupa trei ani - va presupune doar o lucrare de diploma, nu arareori contrafacuta si copiata dupa Internet sau confectionata contra bani de altcineva. Explicatia? Simpla: nivelul general al studentilor si motivarea au scazut dramatic in ultimul timp - mai cu seama in ultimii 10 ani.
In general, presa, dar si autoritatile intretin o atmosfera mai curand defavorabila profesorilor, menajandu-i pe studenti. Acestia se plang constant de slabiciunile invatamantului romanesc (de stat sau privat) - si au dreptate adesea, fara insa sa se intrebe daca nu au si ei o.jpg)
responsabilitate. Citesc dintr-un sondaj de opinie publicat de 22, nr. 6 (935), cateva critici ale unor studenti, luati la intamplare, dar recunosc in ele reprosuri mai generale pe care le aud frecvent.
O studenta de la limbi straine se plange, de pilda, ca materiile "sunt abstracte" si ca ar trebui sa se puna accent "pe latura practica, nu pe cea teoretica". Ea sustine ca multe lucruri pe care le invata "nu vor ajuta la nimic", "nu vor folosi niciodata studentilor". Dar ce poate insemna aceasta in contextul respectiv, al limbilor straine? Haideti sa "citim printre randuri", ajutati si de experienta pe care o avem in domeniu. Inseamna ca se studiaza inca literaturile straine, ca, de pilda, se tin cursuri despre Dante, ori Goethe, ori Ronsard. Or, Doamne fereste, despre Eschil! Inutil, nu-i asa? In plus, inseamna ca inca se mai studiaza lingvistica ori pragmatica, ori alte materii filologice, precum stilistica sau teoria literaturii. "Prea teoretic, prea abstract", nu-i asa? Studentii respectivi nu vor sa auda de asa ceva. Ei vor sa invete o limba straina, maximum doua si atat, fara literatura, fara cultura si civilizatie, fara auxiliarele filologiei, confundand facultatea cu o scoala profesionala serala. Dar reprosul ca se predau materii "abstracte", "teoretice", "labirint de cunostinte inutile" e mult mai general si se aude de cam peste tot, presupun ca si de la matematica. Dar ce fel de studenti sunt acestia? Sunt - asa cum recunoaste o studenta de la Facultatea de Jurnalism - de multe ori cei intrati fara examen de admitere sau cu un examen extrem de usor. De ce se intampla asta? Simplu, fiindca, pe de-o parte, numarul locurilor de la facultati (private si de stat) e mult mai mare decat era acum 10-15 ani, numarul studentilor potentiali e mai mic, dorinta de a mari numarul studentilor de nestapanit, mai ales din motive financiare, iar calitatea liceului e mult mai rea.
Nu mai e nevoie aproape de mentionat lipsa infricosatoare de cultura a multor studenti, precaritatea capacitatilor lor de analiza si rationament, neputinta chiar de a intelege semnificatia unui text fiction sau non-fiction. Iar daca mai vorbim si despre cvasiuniversalizarea copiatului (a copiatului prostesc, de cele mai multe ori), avem un tablou nefalsificat al tipologiei "tineretului studios" "pragmatic", dominant azi in universitatile noastre (si, ma tem, tot mai mult si in Europa).
Ce doreste acest student "pragmatic"? Evident - nu stiinta, ci o cunoastere marginita si aplicativa care, in opinia lui, i-ar asigura nu o profesie, ci un "job" bine platit. Atat. Curiozitate, interes, pasiune, dorinta de a urma o vocatie, iata lucruri nu numai ocolite de studentul mediu de azi, dar pur si simplu dispretuite. Daca ar fi dupa el, trei sferturi dintre stiintele omului, jumatate din cele ale naturii si 90% din literaturi ar putea foarte bine sa dispara sau sa fie rezumate la ceea ce scrie despre ele in Wikipedia sau pe diferite site-uri de Internet.
De fapt, ceea ce se intampla are ca origine o stare de spirit generala pe care tinerii au invatat-o repede de la cei adulti: cultura nu renteaza, nu aduce nici bani, nici faima, nici putere. Savantii nu "dau bine pe sticla", intelectualii sunt plicticosi, plangaciosi si inutili, scriitorii merita atentie doar daca devin vedete mediatice si devin asta adesea din motive extraliterare. Iar toti acestia, cu mici exceptii, sunt oameni cu venituri modeste, cand nu chiar mici. Nu-s cool. Cum ar putea ei impune respect? Cat despre profesori - dupa cum spune cu inocenta o studenta in acelasi interviu -, predau prea multa teorie si astfel "confera un sens fals realitatii"! Cum ar putea ei sa mai destepte interesul unora deja convinsi ca detin "sensul corect al realitatii"?
