Sentimentul românesc al exceptiei

Stiam de demult ca, desi nu exista sens univoc al majoritatii cuvintelor, exista totusi sensuri privilegiate, fundamentale ale acestora. De exemplu, vocabula "exceptie": ea ar trebui sa semnifice ceva rar de tot in raport cu regula, o abatere care sa nu impieteze asupra regulii si care sa poata fi explicata cu usurinta. La noi, insa, e altfel: caci avem - se pare - nu numai un "sentiment romanesc al fiintei", ci si un "sentiment romanesc al exceptiei". Dovada: in practica politica a Guvernului Nastase, exceptia nu mai e rara si chiar ajunge sa puna in pericol regula. Exceptia devine regula. Ma refer in acest caz la "descoperirea" celor doi euro-parlamentari - Arie Ooslander si Emma Nicholson - ca, in pofida angajamentelor, Romania nu a respectat moratoriul asupra adoptiilor internationale. Guvernul zice ca l-a respectat, dar, pasa-mi-te, a permis exceptii - rezolvarea unor cazuri speciale.

"Cazurile speciale" au fost reprezentate de adoptarea a peste 1.500 de copii in cei doi ani de cand a fost instalat moratoriul, dintre care peste 100 in Italia in ultimul timp. Iar aceasta imensa exceptie (cati copii ar fi fost "exportati" fara moratoriu - 3.000, 10.000?) nu numai ca nu a fost explicata corespunzator, dar a fost si trecuta sub tacere: guvernul a preferat sa se ascunda, in loc sa comunice din timp d-nei Nicholson - raportorul special pentru Romania al Parlamentului European - motivele pentru care se vedea obligat sa dea curs unor atat de numeroase cereri mai vechi de adoptie. In felul acesta s-a creat suspiciunea - evident, pentru persoane care sunt lipsite de "sentimentul romanesc al exceptiei" - ca guvernul a jucat dublu si ca si-a incalcat angajamentele internationale. Explicatia sugerata de d-l Nastase: ar exista "interese politice" oculte in spatele actiunii celor doi euro-parlamentari (Ooslander apartine grupului conservator, iar baroneasa - celui liberal) nu e neaparat falsa, in sine, ci nelalocul ei: daca guvernul roman era constient ca exista astfel de interese, pentru ce nu a luat din timp masuri: de exemplu, de ce nu a fost elaborata si votata legea mult-promisa asupra adoptiilor internationale? Doi ani de zile nu au fost deajuns? Si apoi, de ce "operatiunea exceptia" a fost ascunsa, trecuta sub tacere?

In fapt, totul indica, in cel mai bun caz, o grava neglijenta care poate dauna mult intereselor nationale in perspectiva integrarii. Probabil ca amendamentul celor doi euro-parlamentari care cere suspendarea negocierilor de aderare ale UE cu Romania nu va fi acceptat si e bine sa nu fie acceptat. In fond, daca exista o sansa de ameliorare a calitatii guvernarii si a justitiei, tocmai integrarea o poate furniza. Dar nu putem sa nu ne impiedicam sa credem ca guvernul ar merita totusi o pedeapsa.

Dincolo de toate insa, scandalul recent al adoptiilor internationale pune in evidenta marele dispret al guvernantilor nostri la adresa celor care au crezut pe cuvant guvernul român, intarind mai vechile suspiciuni ca pe la noi cuvantul dat prespune constrangeri mult mai laxe decat pe alte meleaguri. Dezamagitii de comportamentul nostru au astfel toate sansele sa afle - si cultura lor generala se va imbogati astfel in mod fericit si considerabil - ca exista nu numai un "sentiment romanesc al exceptiei", ci si un "sentiment romanesc al onoarei". Ceea ce, fara eufemisme "politically correct", inseamna, pur si simplu: "al dezonoarei"!