De același autor
Examenul nostru este, de buna seama, NATO, iar scadenta pandeste curand - la toamna.
Si iata cum se fac “minunile” in Romania: isi inchipuie cineva ca, fara umbra “examenului”, s-ar fi emis in fine ordonanta care sa interzica simbolurile fasciste si prin care, practic, sa se opreasca extinderea cultului maresalului Antonescu?
Iar acest act - promis asta-toamna si amanat destul - a fost publicat aproape simultan cu inceperea unor cursuri de istoria Holocaustului la Colegiul National de Aparare, cursuri la care participa floarea ofiterimii romane. Cine l-ar fi imaginat mai an pe Adrian Paunescu (care la inceputul anilor ‘90 il certa in Totusi iubirea pe Ion Iliescu de a fi vizitat Muzeul Holocaustului de la Washington) moderand la ProTV, in sensul bun al cuvantului, o dezbatere despre Holocaustul in Romania? Sa mai amintim si de o hotarare a guvernului de a pedepsi mai aspru profanarea sau vandalizarea cimitirelor evreiesti.
Sau sa notam ultimul episod al eternului scandal al relatiilor dintre ortodocsi si greco-catolici. Cred ca si in acest caz guvernul pare a-si fi dat seama in sfarsit ca a nu pune o limita sfidarii Bisericii Ortodoxe, care refuza, practic, orice restituire a bisericilor confiscate abuziv de statul comunist de la greco-catolici, risca sa devina contraproductiv pentru “sfanta imagine” a tarii aflate in sesiune de admitere. Ministrul Justitiei, d-na Stanoiu, s-a desolidarizat, discret dar evident, de incercarile Patriarhului de a se amesteca in mersul justitiei, prin trimiterea unei scrisori Curtilor de Apel.
Reactia - oricat de timida si de diplomatica deocamdata - poate sugera in sfarsit celor care nu au aflat-o ca, la urma-urmelor, Romania este un stat secular, ceea ce inseamna ca nici macar Biserica Ortodoxa nu este deasupra legii. S-a anuntat chiar ca guvernul intentioneaza sa reglementeze printr-o lege sau ordonanta chestiunea proprietatilor in litigiu dintre cele doua Biserici. Ce forma va lua acest nou act nu e clar inca; oricum, in primavara lui 2002, probabil ca lipsa de eficienta a “comisiei pentru dialog” pentru reglementarea chestiunii bunurilor confiscate poate fi tolerata mai putin decat oricand in trecut. “Sfanta imagine” obliga!
Fiindca, la urma-urmelor, poate ca guvernantii nostri si-or fi amintit ca exista nu doar celebrul “lobby evreiesc”, dar si un “lobby catolic”, celebru si el candva, si ca Vaticanul, chiar daca nu are “diviziile” pe care i le cauta Stalin, nu e chiar cel mai neinsemnat factor pe scena internationala!
Bineinteles ca nu ne putem decat bucura ca, tarziu sau devreme, astfel de masuri se iau sau se vor lua. Macar la avansarea statului de drept, a domniei legii si la combaterea extremismului si a negationismului sa ajute integrarea in NATO! Caci, oricum, nu vom sta pe roze: nota de plata a integrarii, despre care acum nu se sufla o vorba, va sosi si ea, in cazul fericit al reusitei la examen. “Scoala” unde dam nu-i pe gratis!
Teama mea este ca ipocrizia si nesinceritatea continua sa domine mentalitatea clasei noastre politice. Ne facem lectiile strict ca sa luam examenul, si nu fiindca am dori sa invatam cu adevarat ceva. D-l Nastase, de altminteri, a sugerat foarte clar acum cateva luni, intr-o teleconferinta cu prefectii, ca, in chestiunea spinoasa a rolului lui Ion Antonescu, Israelul si Statele Unite sunt cele care cer sa se ia masuri impotriva cultului Maresalului. Implicatia devine atunci ca, daca asa ceva nu s-ar cere “de sus”, probabil ca alt discurs oficial am auzi noi! Care este adevarul, unde sta moralitatea autentica putin conteaza.
Pragmatismul si realismul politic pe care il practica guvernantii de acum, in masura mai mare decat oricare alt guvern de acum al Romaniei, ramane salutar. Dar valorile democratice pe care ei le sustin vor fi totusi vreodata interiorizate?
Vor deveni ele oare si altceva decat haine de teatru, scuturate si periate de zor numai pentru reprezentatia de la Praga, din toamna?
Le vom purta vreodata si in zilele obisnuite, cand “mergem la lucru”?
In spatele “sfintei imagini” inaintea careia aprindem acum zilnic candele, vom gasi vreodata si un chip autentic?
Poate, cu anii, si daca vom trece cu bine examenul din toamna... Altminteri, ma tem ca vor avea “ei” grija sa ne arate cam ce simt acum in sufletul lor si cate indura in tacere!
Si, vorba cronicarului, “se sparie gandul” de ce vom afla!
