De același autor
Mai intai, ele au dezvaluit un presedinte care se complace tot mai mult in rolul de "tatuc" al natiunii si care nu se sfieste sa imparta mangaieri pe crestet si bobarnace intr-o maniera condescendenta - bonoma aparent, dar uneori ofensatoare. Discursul presedintelui, bine asezonat cu expresii de tipul "capitalism de cumetrie" etc., s-a dovedit de efect, dar cine s-a asteptat ca Ion Iliescu sa-si recunoasca vreo responsabilitate proprie pentru unele dintre greselile celor opt ani cat s-a aflat in fruntea statului a fost optimist. Nici macar faptul ca a inspirat acele nefericite recursuri in anulare, care acum il costa pe contribuabilul roman multe milioane de dolari in daune ce trebuie platite proprietarilor, nu pare a fi constituit un regret pentru presedinte.
Dar pentru Ion Iliescu, care, pasamite, considera ca si-a strecurat deja un picior in cartea de istorie a neamului, maruntele necazuri ale contribuabilului nu sunt relevante.
Am vazut apoi un prim-ministru extrem de labil psihic, incapabil sa-si stapaneasca nervii si aparent nereusind sa-si construiasca o iesire onorabila din impasul in care singur a intrat, prin insistenta sa asupra oportunitatii alegerilor anticipate. Cu planul respins de presedinte, el s-a bosumflat si a declarat ca va remania complet tot guvernul, pentru ca in 24 de ore sa afirme ca nu va mai schimba nimic, "alimentand in zbor" in schimb exact acelasi "avion" supersonic pe care il conduce de doi ani. Asemenea schimbari bruste de directie sugereaza insa ca "pilotul" ori n-are harta, ori n-are busola. Acum un an, d-l Nastase se enerva la fel de repede si de capricios in cazul "Armaghedon II".
De asemenea, felul cum a fost "vanduta" pe piata politica tema alegerilor anticipate arata, dupa parerea mea, ca primul ministru ori nu are cei mai buni consilieri, ori ca nu ii asculta. El ar fi trebuit sa-si dea seama din timp ca nu va putea castiga duelul cu Ion Iliescu, atata vreme cat marea majoritate a opiniei publice va asocia alegerile anticipate cu o situatie catastrofala si atata vreme cat masinuta sa de propaganda nu e in stare sa modifice aceasta perceptie larg raspandita.
Al treilea lucru aflat zilele trecute reprezinta, din pacate, numai o trista confirmare: rolul de chibit politic in care a esuat opozitia democratica (PNL si PD). Faptul ca aceste partide ii aplauda sau ii critica pe actorii principali, dar ca se dovedesc incapabile sa intre in vreun fel in joc este din plin confirmat la fiecare mica criza politico-guvernamentala. Totul se transeaza intre "ei"; "ei" sunt si puterea, si opozitia; "ei" se cearta si tot "ei" se impaca, astfel incat incepi sa te intrebi daca "noi" mai putem avea si alta functie, afara de aceea de bland animal de companie. Asta mai ales in conditiile in care, orice s-ar zice, anul 2002 a fost unul dintre cei mai buni (daca nu cel mai bun) al Romaniei postdecembriste, ceea ce inseamna extrem de mult: e un an care a inceput cu eliminarea vizelor pentru spatiul Schengen si s-a incheiat cu invitarea in NATO si cu indicarea lui 2007 ca data probabila pentru admiterea in UE, an in cursul caruia cresterea economica a ramas consistenta, iar inflatia a scazut sensibil. Problema nu mai este de a spune opiniei publice ca, poate, opozitia ar fi mai indicata sa conduca tara, ci, pur si simplu, de a o convinge ca existenta opozitiei mai are si alta legitimitate decat aceea de a "ne alinia" la standardele europene.
In orice caz, principalii lideri ai opozitiei - d-nii Basescu si Stolojan - parca s-au straduit sa ne convinga aproape ca se poate si fara ei, si fara partidele ce cu onoare conduc: primul si-a continuat gherila sterila si contraproductiva cu consilierii municipali PSD, dar nu a reusit nici sa ude ca lumea planta aproape uscata numita PD, nici sa demonstreze ca are ceva seminte politice de sadit. Cat despre Theodor Stolojan, acesta pare sa-si inchipuie ca, daca va fi in continuare foarte parcimonios cu aparitiile sale la televizor, lumea il va astepta cu indoita nerabdare si "cu lampa aprinsa" ca fecioarele intelepte pe mirele din parabola, iar sansele PNL vor creste ca bobul de mustar din alta parabola. El nu da semne ca stie, de data aceasta, proverbul ca, in politica, mai mult chiar decat in amor, "ochii care nu se vad se uita". Dar evident, problema d-lui Stolojan nu e de paremiologie, asa cum aceea a d-lui Basescu nu e de horticultura.
Intr-o perioada de "normalizare", cand, de bine de rau, economia progreseaza, iar oamenii sunt tot mai preocupati de afaceri personale, de viata lor, de profesie si de a face cat mai multi bani - perioada cand interesul pentru politica este ultimul pe agenda a foarte multora, deoarece au senzatia ca, oricate rele s-ar spune ca fac, totusi Iliescu si Nastase sunt convenabili si confortabili -, opozitia ar trebui sa demonstreze ca ea serveste cu adevarat la ceva. Or, ea a pierdut initiativa criticii in favoarea presei, iar capacitatea ei de a manevra politic si de a crea puterii probleme, chiar atunci cand puterea are unele probleme, a devenit cu totul minora. La ce mai foloseste atunci? - te poti intreba. Pentru a nu prelungi un asemenea minorat si deficitul de legitimitate, opozitia trebuie sa "faca ceva", iar negocierile dificile cu Uniunea Europeana, care urmeaza, cred ca i-ar permite sa devina mai vocala, mai prezenta si mai interesanta.
Va fi atunci 2003 anul revenirii politice pentru opozitia democratica, momentul trezirii din lesinul ce a urmat apoplexiei din 2000? In aceste zile de relaxare a cenzurii critice, de exagerari gastronomice si de buna dispozitie, o astfel de speranta este licita; ramane doar sa vedem cum ne vor aparea lucrurile astea la iesirea din mahmureala!
