"Străinul"

Popoarele şi societăţile nu se conduc după raţiune şi analize economice şi sociale. Ele se conduc după mituri. Miturile sunt poveşti eterne, simple şi radicale, care introduc o ordine factice într-o realitate confuză, prea complexă pentru a putea fi înţeleasă şi suportată ca atare.

Andrei Cornea 17.01.2012

De același autor

Popoarele şi societăţile nu se conduc după raţiune şi analize economice şi sociale. Ele se conduc după mituri. Miturile sunt poveşti eterne, simple şi radicale, care introduc o ordine factice într-o realitate confuză, prea complexă pentru a putea fi înţeleasă şi suportată ca atare.

Miturile capătă trup prin anumite personalităţi, în anumite momente cheie; atunci Istoria devine semnificativă şi se pune în mişcare. Cât despre oamenii politici sau alţi oameni publici, aceştia pot fi purtaţi pe val de mituri sau pot fi nimiciţi de ele, uneori, iar atunci au o anumită măreţie, ei le încarnează involuntar.

Doctorul Raed Arafat a încarnat un vechi mit: cel al „Străinului mântuitor“. E un mit prezent, de pildă, în Gnoze sub numele de „Allogenes“ (Străinul). Mitul vorbeşte despre personaje pure, de origine celestă, coborâte în lumea noastră materială şi mizerabilă pe care vor să o salveze. „Străinul“, în cazul nostru, e un medic reputat, deci, profesional, direct asociat cu viaţa şi moartea. Apoi, (ca palestinian împământenit) el nu e de „aici“, aşadar nu aparţine tărâmului corupt de la noi. Simplu spus, nu e implicat în politică, nu ţine cu vreun partid, nici nu a fost amestecat în politica partidelor, căci e un „tehnocrat“.

„Străinul“ a creat ajutoare şi mesageri cu însemne mitice care se deplasează cu rapiditate pe pământ şi în aer (elicopterele SMURD) şi care înving moartea: e vorba, desigur, despre reţeaua care scoate oamenii din maşini arse şi din case prăbuşite. Mai există o importantă trăsătură mitică la Arafat: el e întruparea doctorului „anarghir“ – adică a medicului care vindecă gratuit. Acest mit are legătură cu concepţia arhaică (şi complet noneconomică, dar ce-i pasă mitului!) asupra vieţii ca dar gratuit de la Dumnezeu, viaţă ce nu poate şi nu trebuie preţuită în bani. Iată de ce ideea că ambulanţa (sau SMURD-ul „Străinului“) ar putea veni „pe bani“ şochează etajul nocturn al psihicului ca fiind o concepţie păcătoasă. De aceea, rumoarea (speculată de moguliziuni) că reforma sănătăţii nu înseamnă decât „profit“ a îngrozit: „se pune preţ pe viaţă“, s-a scandalizat lumea! Bineînţeles că asta nu-i împiedică deloc pe români să depună conştiincios plicuri cu „profit“ în buzunarele doctorilor sau ale asistentelor. În materie de mitologii, suntem mereu în disonanţă cognitivă, după cum au constatat de multă vreme antropologii culturali. Grecii antici, de pildă, ştiau că preoţii de la Delphi manipulau politic profeţiile Pythiei, şi totuşi asta nu-i oprea, pe de altă parte, să-i urmeze cu veneraţie sfaturile...

Or, iată că într-o seară, la televizor, „Străinul“ a fost declarat inamicul public principal de preşedintele Băsescu, prin faptul că s-ar opune reformei în sănătate. Probabil că, în mare parte, e adevărat. Arafat cel real fie nu înţelegea sensul reformelor, fie le combătea din motive ideologice, fie, din cauza ataşamentului pasional faţă de serviciul pe care îl înfiinţase cândva, refuza orice posibilă schimbare. Procedând cum a procedat – de unul singur, agresiv, patetic, injust aparent –, Băsescu a intrat strâmb direct în mit: a asumat rolul conducătorului malign, reprezentant al „prinţului acestei lumi“ (Diavolul), căci acesta este personajul mitic care, de regulă, îl înfruntă şi îl ucide uneori (vezi demisia) pe „Străin“. (Nu întâmplător, la manifestaţii, Băsescu e adesea desemnat, în mod injurios, drept „Chiorul“. În mitologia populară, defectul fizic din naştere este adesea interpretat drept un stigmat moral şi ontologic.) „Fiul Diavolului“ contra „Străinului binefăcător“! – iată primul act al piesei mitice.

Dar ne putem întreba (şi mulţi s-au întrebat deja): de ce atacarea publică a lui Arafat, de ce chiar demisia acestuia de la Ministerul Sănătăţii au avut, în imediat, urmări relativ modeste? Câteva demonstraţii paşnice şi mai curând minore, mai ales în oraşele transilvănene (aproape de locul de naştere al SMURD). De ce manifestaţiile mai importante, ba chiar violente, au izbucnit mai târziu, abia după ce preşedintele a cerut retragerea proiectului Legii sănătăţii? Şi apoi: de ce românii au ieşit în stradă acum, dar tot ei au îndurat situaţia cu stoicism şi resemnare când preşedintele a anunţat tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor şi alte măsuri similare, cu adevărat dure? De ce acum? Explicaţia banală că „acum s-a umplut paharul“ n-are nicio noimă. Fiindcă exact despre asta este vorba: de ce s-a umplut „paharul“ acum?

Răspunsul poate fi dat tot în termeni de mitologie: retrăgând proiectul (fără îndoială, nesusţinut de PDL, de coaliţie şi de guvern), Băsescu a lovit într-un alt mit: şi anume, în propriul său mit. Iar această eroare a fost chiar mai mare decât prima. Într-adevăr, inconştient, Băsescu şi-a datorat succesele şi autoritatea unui mit pe care l-a încarnat foarte bine – l-aş numi cel al „soarelui răzbătător“. Este vorba despre soarele fierbine şi iute al verii, care, deşi mereu ameninţat de nori şi de furtuni, aproape pierdut uneori, reuşeşte mereu să răzbată, mereu de unul singur, aruncându-şi de zor săgeţile aprinse cu care îşi nimiceşte adversarii. E un soare uneori binefăcător, dar adesea fierbinte şi primejdios, întocmai precum era văzut Apollon în mitologia greacă. Norii nu-l pot opri decât momentan, fiindcă sfârşeşte prin a-i „ciurui“ cu razele sale. (Suspendarea şi referendumul au fost un astfel de moment, victoria din 2009 – un altul.) Din acest motiv, chiar atunci când nu au înţeles reformele, oamenii le-au acceptat resemnaţi: nu te poţi pune cu soarele! Băsescu a fost iubit sau urât, dar niciodată dispreţuit, precum alţi politicieni; şi mai ales, a fost acceptat ca o forţă naturală, năvalnică şi periculoasă, uneori binefăcătoare, care nu admite rivali, înfrântă adesea momentan, dar niciodată definitiv biruită.

Intra însă în acest mit o componentă esenţială – hotărârea de a răzbate, orice ar fi: soarele poate fi acoperit, dar nu se întoarce din drum şi nu admite înfrângerea. Numai „ceilalţi“ (norii) se răzgândesc, precum Tăriceanu. Or, retrăgând legea, Băsescu a rupt vălul propriului mit: a renunţat (şi încă într-o chestiune esenţială) să mai înainteze; a abandonat, ceea ce nu i s-a mai întâmplat niciodată. Pentru prima oară, s-a recunoscut învins. Soarele s-a recunoscut învins sau fiul diabolic s-a dovedit ezitant? Ambele. Cele două mituri s-au întrepătruns şi i-au explodat lui Băsescu în faţă: acesta a apărut brusc drept un conducător slab care a impus legi aspre. S-au întrebat unii de ce protestele pro-Arafat au devenit imediat proteste antiprezidenţiale. Fiindcă, într-o logică banală, dacă Băsescu a cedat într-un punct, e posibil să cedeze şi în altele, s-or fi gândit unii – de exemplu, să „dea“ înapoi salariile şi beneficiile tăiate. Într-o perspectivă mitică: fiindcă „soarele“ care dă înapoi, în loc să se avânte înainte spre a străpunge norii, nu mai e soare, aşa cum nu mai e nici diabolic „diavolul“ care se admite învins; ambii ies din rolul mitic consacrat şi produc un biet om failibil. Atunci acesta trebuie să plece, cere mitul, din jilţul puterii.
În fine, faptul că huliganii din galeria Steaua s-au încăierat cu jandarmii nu are nimic, desigur, cu „tresărirea societăţii civile“, despre care au vorbit de zor unii comentatori. Dar acţiunea lor nu e fără legătură cu scenariul mitic despre care vorbesc. Huliganii din fotbal (sport atât de mitologic în lumea de azi) sunt vehicule ale conştiinţei mitice, slab inhibate de simţul realităţii. Dintr-un fel de tropism instinctiv, huliganii sportivi pun în practică ceea ce mulţi alţii numai visează şi nu îndrăznesc. Acum, slăbiciunea resimţită a liderului a atras agresivitatea masei.

Ce urmează? Probabil, săptămâni sau chiar luni de agitaţie socială mai însemnată sau mai reţinută şi dialog de surzi. Ce ne-ar trebui pentru a scoate din blocaj proiecul Legii sănătăţii şi altele? Dacă raţiune nu e, atunci măcar un nou mit! //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22