Surzii si mutii

Esecul lui Adrian Cioroianu la Externe, incheiat in mod putin glorios printr-o asa-zisa "demisie de onoare", ar trebui sa puna serios pe ganduri toate partidele. Dincolo de circumstantele imediate ale acestui caz (moartea intr-o inchisoare poloneza, prin greva foamei, a unui cetatean roman), e limpede ca domnul Cioroianu nu se potrivea deloc postului si ca numai incapatanarea liberalilor si a sa proprie de a-l contrazice pe presedintele Basescu (care, de la bun inceput, contestase competenta viitorului ministru de Externe) l-a adus in aceasta situatie deloc agreabila.

Dar nu trebuie sa vedem aici numai un caz individual sau rezultatul eternului conflict dintre palate. Adevarul e ca partidele politice - toate partidele - au mari dificultati in a promova oameni deopotriva capabili sa fie ministri competenti, cat si sa aiba sustinere politica si sa joace un rol important in conducerea partidului. Regula la noi este ca cei cu influenta politica nu sunt ministeriabili sau devin ministri mediocri, cand nu dezastruosi, precum domnul Nicolaescu, actualul ministru al Sanatatii. Invers, atunci cind este neaparat nevoie de un ministru competent, se recurge fie la un om cu influenta politica redusa, precum fostul ministru de Externe Mihai-Razvan Ungureanu, fie chiar se recurge la "specialisti" fara carnet de partid. Cazurile clasice extreme: Andrei Plesu si Monica Macovei.

In general, partidele tind sa nu aiba incredere in "specialisti" si prefera, ca in cazul domnului Cioroianu sau al propunerii liberale pentru Norica Nicolai, oameni de partid, care, oricat de incompetenti sau nepotriviti functiei ar fi, sunt macar controlabili si fideli. Iar pe specialistii autentici partidele tind sa-i tina in plan secund, sa-i marginalizeze sau chiar sa-i elimine cu totul. Asadar, alternativa este: sau specialisti fara partid, sau partid fara specialisti.

Vinovate, pentru aceasta situatie nefericita, sunt partidele si, in general, politicienii din fruntea lor - la nivel central, dar si local. Politicienii prefera sa aiba la dispozitie oameni obedienti, care sa nu puna la indoiala intelepciunea conducerii superioare, sa nu vorbeasca neintrebati sau sa insiste asupra unor adevaruri inconfortabile. Sunt, asadar, promovati ipocritii, intrigantii, adulatorii sau, in cel mai bun caz, demagogii ingeniosi, dar nu si specialistii solizi si curajosi. Acestia - daca exista totusi in partid - sunt ascultati cu neplacere, atunci cand vin cu un punct de vedere care contrazice decizia arbitrara luata de politicieni. Eventual, in momente critice (cum a fost admiterea in UE), se recurge la oameni indispensabili "din societatea civila", precum Monica Macovei, dar, indata ce ei nu mai sunt absolut necesari, clasa politica ii elimina ca pe un corp strain.

Sa nu se inteleaga de aici ca as sustine inlocuirea politicienilor prin tehnocrati, de sus si pana jos. Ar fi absurd: tehnocratii (specialistii) pot formula probleme, pot afla raspunsuri si explica conditionarile aplicarii unor anumite politici. Dar simpla ratiune instrumentala nu poate decide intre alternative politice fundamentale: de pilda, specialistul poate arata ce se intampla daca cresc cheltuielile publice, dar nu poate, in calitate de simplu specialist, decide daca o asemenea politica e oportuna sau nu. In schimb, el poate spune politicianului ca e iresponsabil sa ignori (sau sa pretinzi ca ignori) ca marirea cheltuielilor publice nu va conduce concomitent la cresterea inflatiei. Or, tocmai un astfel de discurs tehnic care dezvaluie corelatiile si urmarile actelor lor le e antipatic politicienilor nostri.

Desigur, in acest caz, daca nu sunt ascultati ca specialisti, ce le ramane respectivilor de facut? Fie, daca sunt foarte ambitiosi si au capatat gustul puterii, ei pot sa-si sacrifice specialitatea de dragul politicii, devenind o instanta de legitimare deplorabila a deciziilor partidului. Caz in curs de clasicizare: Varujan Vosganian.

Fie, daca specialistul are mai multa responsabilitate, el se va retrage cu un pas inapoi si va renunta la functii importante sau chiar va abandona cu totul activitatea politica. Omul isi va afla desigur satisfactii in viata profesionala, iar partidul va fi fericit ca nu mai trebuie sa intampine rezistenta interna a unor specialisti cu prestigiu si coloana vertebrala. Dar rezultatul de ansamblu al acestei duble satisfactii va fi reaua guvernare a tarii.

Cred ca politicienii romani, indiferent de partid, au mostenit nefericita traditie comunista care afirma ca Partidul stie ce-i de facut in orice privinta mai bine decat orice specialist, deoarece are la indemana arma ideologiei marxist-leniniste atotbiruitoare. Altfel spus, politicienii postcomunisti au preluat nu doar traditia inselarii altora, ci si pe aceea a autoinselarii. Culmea e ca aceasta traditie e daunatoare partidelor insele, care, odata ajunse la putere, nu mai reusesc sa ofere o buna guvernare - e cazul actual al liberalilor. Si ar fi de mirare sa se intample altfel, daca tot ceea ce pot partidele oferi tarii sunt doar "surzi si muti": politicieni care nu stiu "sa asculte" si specialisti care nu pot "sa vorbeasca".