De același autor
Interpretarea cea mai simplă, dar deloc falsă din acest motiv, e să vedem aici un act de răzbunare. Prea mulți politicieni au fost anchetați, trimiși în judecată, condamnați, transformați în „penali“ în timpul când DNA era condus de LCK; prea mulți politicieni și oameni de afaceri au tremurat, au avut insomnii, au plătit sume uriașe avocaților din cauza ei (sau, poate să spunem, mulțumită ei), pentru ca să nu încerce o revanșă sau măcar să frisoneze cu plăcere la gândul „dulce“ al acesteia. În cel mai bun caz, acțiunea juridică îi ruinează cariera, punând UE și instituțiile care ar trebui s-o numească într-o situație delicată: chiar și sfântă să fie Kövesi, nu cade ușor s-o numești pe un post atât de important, când credibilitatea ei oficială e pusă la îndoială de o punere sub urmărire penală în țara de origine. În cel mai rău caz, ea va fi împiedicată să ajungă la Bruxelles, fiind reținută ori arestată. Fără îndoială, mulți „penali“ visează în fiecare noapte s-o vadă pe LCK nu numai în cătușe, dar și condamnată la mulți ani. În mod ironic, dacă până la urmă se va „da“ celebra ordonanță privind amnistia și grațierea, s-ar putea ca alături de Dragnea, Vâlcov, Udrea etc. să beneficieze de ea și Kövesi (în caz că acțiunea împotriva ei avansează cu viteză).
Într-un sens ceva mai larg, „atacul la LCK“ poate fi citit în cheia acțiunilor concertate ale actualei puteri de intimidare a magistraților. Nu era suficient să fie înființat – împotriva avizului Curții de la Veneția – parchetul pentru anchetarea magistraților. Trebuia ca acesta să și funcționeze rapid și ca „obiectul“ său dintâi să fie notoriu și exemplar. Or, ce alt caz exemplar mai potrivit putea fi dat în afara d-nei Kövesi? Magistraților (procurori și judecători) li se dă de înțeles – nici măcar prea subtil – că au de ales: ori sunt obedienți față de putere și se bucură de salarii mari și pensii speciale, ori riscă să fie hărțuiți în justiție și anchetați cu tot felul de dosare. Și, chiar dacă un timp condamnările definitive vor lipsi (căci calea justiției e lungă și întortochiată), e îndoielnic că prea mulți magistrați vor alege calea rezistenței eroice. Poate că unii se vor pensiona, dacă au vârsta minimă necesară, alții vor părăsi magistratura, majoritatea însă se va plia, cu sau fără probleme de conștiință.
Dar mi se pare că mai există aici un element. LCK și DNA-ul condus de ea au fost intens și de mulți ani susținute de Uniunea Europeană, de Statele Unite, în general de „partenerii strategici“ ai României. Au fost laude numeroase și mari în periodicele rapoarte MCV, au fost elogii oficiale, au fost numeroase articole favorabile în presa internațională, au fost premii internaționale. Mă grăbesc să spun că aceste elogii au reflectat sau au corespuns și unei opinii foarte răspândite într-o parte importantă a publicului românesc. Oricât s-ar strădui s-o ponegrească, d-na Kövesi nu e „inamicul public“ decât pentru oligarhia politico-economică la comandă în acest moment și a clientelei sale electorale fidele; pentru alții, însă, elogiile străinilor și chiar posibila sa numire în funcția de procuror-șef al UE sunt tot atâtea lovituri date corupției politice din România - ceea ce la mitinguri se numește „ciuma roșie“.
Or, în această situație, hărțuirea ei în chiar acest moment trebuie înțeleasă și ca o palmă politică dată UE și liderilor ei. E un mod de a spune că guvernului român nu-i pasă de opinia internațională. E un mod pervers de a răsturna în cap cerințele europene de decență, prin care se cerea persoanelor publice suspectate de delicte să se retragă înainte de a fi condamnate în justiție. Mesajul e clar: „Nu ne pasă nici de voi, nici de oamenii pe care voi îi vreți și îi premiați, așa cum nu ne pasă nici de cei care ne contestă din țară. Facem ce vrem «pentru că putem»“.
Mă întreb: va înțelege UE (și statele importante din ea, precum Franța, Germania, Olanda) această palmă politică? Va reacționa apoi clar, puternic și dur (căci – să nu-și facă nimeni iluzii – mijloace există) la această imensă golănie, drapată juridic? (Nici statele comuniste nu făceau altfel când îi condamnau pe dizidenți în anii ’70-’80. Legile și tribunalele funcționau și dădeau pretutindeni sentințe legale.) Sau câteva comunicate indignate vor ține loc de răspuns? O vor sacrifica ei pe Kövesi, ca să obțină nu știu ce aranjament liniștitor cu guvernul român? Nu-i deloc exclus. Va fi însă o mare lovitură – nu numai față de opinia publică din România, dar față de toți din Europa care mai cred în valorile liberale europene și nu s-au consolat cu iliberalismul și populismul. Susțin că atitudinea UE față de cazul Kövesi va fi un test de credibilitate a voinței Occidentului de a susține concret valorile pe care le promovează.
Și în sfârșit: cum va reacționa opinia publică românească anti-PSD, mai ales că are înainte un vot de dat, pe 26 mai? Vor ieși oamenii la vot în mai mare număr înțelegând că tracasarea d-nei Kövesi e numai un început – anume al sfârșitului libertății în România?
