Testul marii autonomii

Ghidați de superficialitatea presei, lumea se tot întreabă înfrigurată cum și când se vor deschide școlile, în loc să se întrebe cât timp vor putea fi ținute deschise.

Andrei Cornea 08.09.2020

De același autor

În ultimele zile și chiar săptămâni, vezi la toate posturile TV profesori, părinți, elevi (de obicei, șefi ai unor asociații), acompaniați de un cor polifonic de jurnaliști, lamentându-se pe toate tonurile: unii se plâng că nu știu când și cum va începe școala, alții – foarte numeroși, că, vai, nimeni nu le spune exact ce să facă; alții, dimpotrivă, se căinează că recomandările ministerului sunt prea numeroase și numai pe „hârtie”, dar că în „viața reală” nu sunt aplicabile. Unii sunt supărați că ministerul s-a descărcat de răspundere pe seama autorităților locale și a școlilor (totuși, localurile școlilor aparțin acestora, nu ministerului); alții sunt mânioși că nu există planuri, cum se spune, pe „termen mediu și lung”. Desigur, toți strigă că n-au de niciunele: tablete, laptopuri, camere web, clase mari, localuri în care să se poată aplica distanțarea. Toți cer: să ni se dea, să ni se spună, să primim indicații. (Câțiva au cerut indicații chiar și pentru cazul când elevii unei clase, drept gest de frondă, ar refuza în masă să poarte măști!) Iar când cineva se întâmplă să dea indicații, gem că sunt tratați în mod autoritarist. În rest, oamenii par să aibă o singură convingere fermă: școala trebuie să înceapă la termenul tradițional și bine ar fi să continue astfel, tot tradițional, la fel ca în toți anii. Ar fi bine, dar e cu neputință.

Privind lucrurile de la un pic de distanță, te uimește mai întâi de toate următorul aspect: aproape nimeni nu apare declarînd că, deși lucrurile sunt complicate și deciziile în pandemie dificile, ei, personal, cred că se vor descurca. Că speră să reușească nu foarte rău. Că vor improviza și că, elevi, părinți, profesori, directori de școală, vor trece peste dificultăți și vor găsi soluții. Că își vor asuma autonomia locală. Optimismul și încrederea în capacitatea proprie, ca și în virtuțile cooperării e în mare lipsă în România; doar nu suntem „americani”. Dimpotrivă, bocetul și plânsul de mila proprie, ca și deferența față de „indicații”, sunt sporturile naționale chiar mai iubite decât fotbalul și unde mai că nu există amatori, ci aproape toți suntem profesioniști.

Al doilea lucru uimitor e că foarte mulți oameni par să nu înțeleagă că pandemia nu numai că nu s-a terminat, dar ea continuă neabătută și va mai continua cel puțin până la o campanie masivă de vaccinare, probabil peste un an (dacă vaccinul va fi eficient și dacă marea majoritate va vrea să se vaccineze). Nu realizează că orice situație de aglomerare umană, mai ales de durată,presupune riscuri, atât pentru cei care participă, cât și pentru cei cărora li se va transmite o eventuală infecție. Dar mai ales mulți par să nu înțeleagă că nimeni nu știe exact care va fi numărul infectărilor dintr-o localitate sau alta ori la scară națională peste o săptămână sau o lună, sau două luni. Nu mai există azi „termen mediu și lung”. Cât despre celebrele „scenarii” epidemiologice, ele sunt simple conjecturi statistice, nu profeții, cum au mulți tendința să creadă, după ce văd niște grafice la televizor. Când oamenii se plâng că „nimeni nu ne spune nimic”, ei nu realizează că, de fapt, adesea nimeni, nici inspectoratele, nici ministerele, nici statele nu știu prea multe.

Iată de ce creativitatea locală, autonomia deciziilor responsabile, improvizația (bazată pe o analiză inteligentă) ar trebui să fie la mare preț, iar soluțiile de detaliu, venite uniform de sus, sunt mai puțin ca niciodată de dorit. Mai ales având în vedere inegalitatea situațiilor. În multe comune, chiar orașe mici, mulți oameni sunt prea săraci pentru a asigura copiilor școala online; din fericire, în multe asemenea locuri, rata infectărilor este mică. Dimpotrivă, în București, unde rata infectărilor din ultimul timp e relativ ridicată, nivelul de trai (peste media europeană) este suficient de bun, pentru a asigura majorității copiilor măcar un smart, dacă nu o tabletă. Scenariul „galben” e plauzibil aici, având în vedere situația. Dar, evident, el presupune o rapidă adaptare – ceea ce nici mulți profesori, nici numeroși părinți nu sunt fericiți să și-o asume. Or, când alternativa este ca unii copii să-și omoare involuntar bunicii sau chiar părinții bolnavi cronic, parcă ar trebui să fim prudenți. Însă după ce oamenii au fost în concedii, unde n-au respectat nicio regulă, acum sunt nemulțumiți că li se cere să fie prudenți, să respecte reguli sanitare, ba, oroare, să se și adapteze la nou!

Și mai uimește ceva: ghidați de superficialitatea presei, lumea se tot întreabă înfrigurată cum și când se vor deschide școlile, în loc să se întrebe cât timp vor putea fi ținute deschise. Fiindcă miza principală nu e să le deschizi oricum, ci să nu le închizi din nou repede, când vor apărea infectări cu COVID-19. Și infectări vor apărea – mai devreme sau mai târziu. Fără îndoială că Ministerul Educației n-are parte de cea mai strălucită conducere (dar nici de cea mai rea). În timpuri normale ar fi fost, poate, suficient. Dar nu sunt timpuri normale. Pe de altă parte, genială să fi fost dna Anisie și consilierii dânsei, tot n-ar fi putut face minunea de a ști cum să procedeze în toate aceste situații complet noi pentru tot mapamondul, pentru care nu ajută nici „modelul suedez”, nici cel „finlandez”, deoarece lumea modernă n-a mai trecut prin ceva asemănător.

Pur și simplu, trebuie să învățăm să trăim diferit decât până acum – și nu numai în domeniul educației. Sigur, a abandona sfânta rutină e anevoie; dar în mod inevitabil vom face asta. Întrebarea e doar dacă o vom abandona cu speranță, dedicație, inteligență, și chiar oarece spirit de aventură, sau o vom face lăsându-ne târâți de împrejurări, tot bocindu-ne și ponegrindu-ne unii pe alții. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22