Tom si Jerry fata cu reactiunea

Andrei Cornea 20.01.2003

De același autor

In ultimul timp, disputele dintre diferitele grupari de intelectuali de la noi - vezi "cazul Patapievici" - seamana tot mai mult cu filmele de animatie cu Tom si Jerry: ne punem reciproc piedici, ne lovim de dupa colt cu felurite obiecte contondente, ne tragem covorul de sub picioare, ne zvarlim in fata cu frisca, marmelada si diverse vopsele pentru a ne sluti reciproc; "motanul" ursuz scoate ghearele si fugareste "soricelul" teribil de impertinent, care raspunde neintarziat, intepandu-si adversarul cam prea fudul.

Diferenta dintre noi si cele doua celebre personaje este, desigur, in defavoarea noastra: avem considerabil mai putin haz, ne miscam fara gratie, suntem antipatici, crispati si, lipsiti cum suntem de blana, urati. Dar ramane asemanarea fundamentala: ne alergam reciproc, fara rost si sens, la nesfarsit, fiecare participant fiind absolut convins ca adevarul este unic, absolut si prezent numai in varful propriei cozi sau in dosarele propriei reviste sau edituri.

Numarul 149-150 din Observator cultural da de inteles ca aceasta fugarire fara sens va mai continua. Mai rau, judecand dupa articolul lui Petru Romosan, O lume kitsch, s-ar parea ca miza ei nu mai e doar alergatura mediatic/culturala - caci disputa cu adevarat de idei oricum a cam ocolit lumea româneasca - ci altceva, mai grav, mai tulbure…

Tema este functionarea - natural, defectuoasa - a CNSAS-ului si ideea este ca motivul acestei rele functionari sta in conlucrarea impura - kitsch - a celor doua "aripi". Andrei Plesu mai ales, ca si Mircea Dinescu sunt principalii vinovati: primul e "preatalentat", a devenit un "personaj kitsch", care e tratat condescendent "ca cel mai cunoscut filosof popular (un fel de rapsod fara muzica)". Celalalt poarta stampila de - Iliescu dixit - "profitor al Revolutiei". Ambii ar fi prea mediatizati, prea preocupati de propria imagine si "se mai gasesc in CNSAS pentru foloase, iar nu pentru rezultate"; exact ca Gh. Onisoru - crede domnul Romosan. Ce-l irita de fapt cel mai mult pe autorul articolului respectiv este ca cei doi (sau trei) nu demisioneaza, desi chiar si moralitatea lor presupus dubioasa - faptul ca conduc sau colaboreaza la Plai cu boi ar fi o dovada irefutabila - ar pretinde - crede P. Romosan - o neintarziata demisie. Demisie care, desigur, i-ar bucura nespus si pe domnii Onisoru, Buchet, Predescu, SRI, SIE & Co, nu numai pe domnul Romosan.

Articolul combate si in alte situatii conexe: cazul Ristea Priboi, unde autorul se razboieste, nu atat cu fostul securist, acuzat de muncitorii participanti la revolta de la Brasov din 1987 de a fi fost si tortionar, ci mai mult cu istoricul Marius Oprea, care ar fi produs o "cercetare aproximativa", prin care revolta de la Brasov ar fi devenit "o batalie intre bonjuristi si un ofiter de Securitate". Mai intra in colimator si Ana Blandiana, Alianta Civica, Zoe Petre, care ar fi trebuit sa-l opreasca pe Emil Constantinescu sa-si publice volumele de memorii - cum, nu stim, de vreme ce fostul presedinte nu mai e demult minor!

In fine - ne spune autorul -, purtam toti stigmatul kitsch-ului!
Ceea ce e scandalos in acest articol este manifesta rea-credinta: nu se spune nimic despre faptul ca CNSAS, in pofida tuturor eforturilor "grupului Plesu", a fost impiedicat sa obtina arhivele SRI, nimic despre blocarea prin abuz a functionarii CNSAS de catre "grupul Onisoru" prin neprezentare la program, nimic despre manevrele penibile ale subcomisiei parlamentare conduse de senatorul Ion Predescu, nimic despre lunga campanie de discreditare si chiar de discrete amenintari cu Codul Penal la care sunt supusi Plesu, Dinescu si Patapievici, in calitatea lor de membri ai Colegiului CNSAS, dar si Colegiul insusi, campanie pornita de la "cele mai inalte nivele" si al carei sens e elementar: a-i determina pe cei trei - ale caror pozitii se bucura acum de majoritatea voturilor in Colegiu - ca, scarbiti, demoralizati, fara sprijin in opinia publica, doritori sa se ocupe cu alte lucruri, sa demisioneze, sa "nu mai creeze probleme", sa-i lase pe securistii nostri "patrioti" sa-si vada nestingheriti de afaceri sau sa-si cultive gradina in tihna. In cel mai rau caz - daca totusi refuza sa demisioneze - mai ramane sa se impiedice cu orice pret functionarea Colegiului, aplicarea legii si deconspirarea ofiterilor care au facut politie politica.

De asemenea, e stupefiant ca domnul Romosan a gasit cu cale sa faca ironii la adresa lui Marius Oprea, dat acum in judecata de Ristea Priboi, si bineinteles, nu in calitate de "bonjurist"; dar ma intreb: de ce oare nu cere "organelor" sa lamureasca chestiunea esentiala - daca nu domnul Priboi i-a batut pe muncitorii brasoveni, cine a facut-o? Unde sunt "patriotii"? Caci nu e de crezut ca muncitorii s-au torturat singuri!

Inacceptabila in acest articol ramane mai ales coincidenta de pozitii si atitudini cu ceea ce spun si fac toti cei care sugereaza ca au interesul sa blocheze sau sa franeze procesul de deconspirare a Securitatii ca politie politica, si pentru care grosolania de limbaj, deriziunea, semanarea de confuzii si blocarea administrativa nu sunt decat metode alternative cu scop unic.

Asadar, echivoc, pe alocuri frizand calomnia, bogat in ironii facile, moralizator la adresa celor cativa intelectuali care, chiar daca sunt, vai, "post-noicieni", s-au silit totusi sa strapunga rezistenta inversunata a "organelor", complezent cu acestea din urma, malaxandu-i impreuna pe fripturisti si pe combatanti, articolul mimeaza fals rolul radicalului care nu accepta compromisuri, si asuma maxima "totul sau nimic". E o maxima buna poate in religie, dar dezastruoasa in politica, si nu numai, pentru ca ea esueaza intotdeauna, dar si fiindca il scoate neaparat victorios pe adversar. Sa fie Petru Romosan atat de naiv incat sa ignore aceasta consecinta inevitabila?

Poate ca articolul n-ar fi meritat totusi replica de fata, daca el n-ar fi aparut in Observator cultural - fara macar un sapou explicativ in care redactia sa se delimiteze. Observatorul cultural este o revista la care am colaborat si la care tin, in pofida unor divergente. Nu pot sa cred ca antipatia lui Ion Bogdan Lefter pentru Andrei Plesu, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu etc. - antipatie care reapare intr-un capitol din propriul sau articol 2002 spre 2003, al aceluiasi numar - merge atat de departe si a devenit intr-asemenea masura o idee fixa, incat sa-l faca sa uite ca apararea CNSAS-ului si lupta pentru denuntarea crimelor fostei Securitati trebuie sa prevaleze asupra rafuielilor dintre "soriceii" si "motanii" culturalo-mediatici. Nu pot sa cred ca nu a observat ignomia confuziilor din O lume kitsch, ca nu a inteles miza denigrarii si a minimalizarii "grupului Plesu" din CNSAS sau a lui Marius Oprea in contextul "afacerii Priboi", si asta oricat i-ar detesta - intemeiat sau nu, nu are nici o importanta in acest caz - pe unii dintre "post-noicieni".

Caci nu mai este vorba de asta data despre tumbe pre- sau postmoderne, ci despre o batalie etica, cand fugareala nesfarsita si ghiontii reciproci cam fara rost dintre motani si soricei s-ar cuveni sa inceteze. Altminteri, vom face cunostinta si unii, si ceilalti, cu vatraiul…

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22