Un conflict tragic

Traian Băsescu trebuie să aleagă între „blonda de la Cotroceni“, cu toate relațiile ei dubioase de familie și de amiciție, și sutele de mii de oameni care au boicotat referendumul din 2012, pentru ca țara să nu cadă pe mâna unei clici conduse din umbră de infractorul Voiculescu.

În sfârșit, după o tăcere de o lună și ju­mă­tate, asumată îndată după încheierea man­datului, Traian Băsescu a revenit cu verva po­lemică știută, spre bucuria presei care toc­mai se întreba cum să umple cu brea­king news un prânz de duminică. A făcut-o cu ocazia Congresului PMP, dar, așa cum a spus, se simțea oricum obligat să rupă tă­cerea. Și pe bună dreptate: scandalurile din ultimele săptămâni păruseră că îi „de­mo­lau“ mandatul, sugerând că toată lupta an­ticorupție de zece ani a fost o iluzie și că sun­tem tot acolo de unde am plecat în 2005. Aceasta a fost tema principală a dis­cursului. Ceea ce n-a spus Traian Băsescu este că tentativa de „demolare“ a man­da­tului, discreditarea justiției și a instituțiilor nu a fost de data aceasta în principal opera adversarilor săi bine cunoscuți, de la Ponta și până la Antena 3 și RTV. Într-adevăr, acum „demolarea“ a fost opera protejatei sale, Elena Udrea, absentă de la Congres și că­reia abia câteva ore mai târziu Comisia ju­ridică a Camerei avea să-i ridice toate imu­nitățile în nu mai puțin decât în trei dosare de corupție. Într-adevăr, Elena Udrea sus­ți­ne de aproape o săptămână că tot răul i se tra­ge de la generalul Coldea, care o ura fi­indcă îl informa pe președinte prea bine, cât și de la șefa DNA, Laura Codruța Kövesi, care se pretează să fabrice dosare la co­man­da SRI. Or, dacă „instituțiile“ au funcționat și funcționează, așa cum a susținut din nou fostul președinte chiar în discursul de du­minică, Udrea nu face decât să se auto­vic­timizeze, după modelul Voiculescu, căci nu poți despărți instituțiile respective de șefii lor, numiți în funcție de Băsescu însuși, și nu-i credibil în acest caz să susții că func­ționează altceva în România decât mereu „justiția politică“, ca în vremea lui Adrian Năstase.

Așa că Traian Băsescu a fost obligat „să o scalde“: pe de o parte, a susținut vehement independența justiției, reiterând că nu a dat niciodată ordine procurorilor – ceea ce e credibil; pe de altă parte, a admis că spe­ră ca d-na Udrea „să aibă șansa“ a de­monstra că e un om cinstit și că speră să „beneficieze de condiții corecte“, spre a se apăra. Probabil că Elena Udrea se aș­tepta la o susținere mai clară, deși es­te greu de văzut care ar fi putut fi aceas­ta.

Altminteri, președintele a parat cu re­lativă îndemânare întrebările jur­na­liș­tilor. A confirmat că a primit in­for­mații despre neregulile de la ANRP de la Elena Udrea, dar a adăugat imediat că primește astfel de informații de la mulți alții, inclusiv din petițiile de­pu­se de cetățeni. A admis că, deși in­format de Udrea despre presupuse ile­galități ale generalului Coldea, nu a pu­tut face nimic, deoarece nu el con­tro­lează serviciile. N-a spus dacă a avut o discuție lămuritoare cu ge­ne­ralul Coldea. Cât despre pozele de la Paris cu Udrea și Bica la cumpărături, președintele știe ceva ce nu poate spu­ne, căci informarea SRI a rămas se­cretă.

Există ceva tragic în dilema fostului pre­ședinte: a alege între protejata de 10 ani, cea pe care până nu demult o con­sidera „singurul politician cins­tit“, din cauza căreia a spart PDL, pe de o parte, și politica fermă an­ti­co­rupție și pentru întărirea statului de drept, pe de alta, pe care a dus-o atâ­ta vreme. În alți termeni, președintele trebuie să aleagă între „blonda de la Cotroceni“, cu toate relațiile ei du­bi­oase de familie și de amiciție, și sutele de mii de oameni care au boicotat re­ferendumul din 2012, pentru ca țara să nu cadă pe mâna unei clici conduse din umbră de infractorul Voiculescu. Am putea descrie această dilemă ca pe un conflict clasic și, așa cum știm, de nerezolvat, între pasiune și datorie. De aceea, nu cred că Băsescu va mai juca un rol notabil în politica ro­mâ­nească – ceea ce, într-un fel, a fost confirmat chiar de el, când a afirmat că nu va intra în PMP. Destinul „Doamnei“ îi va atârna de gât ca o pia­tră de moară mulți ani de aici înainte, în afara situației, foarte puțin pro­ba­bile, că ea va fi achitată de toate ca­petele de acuzație.