Un razboi al civilizatiilor?

E limpede acum ca demonstratiile violente ale unor musulmani fundamentalisti împotriva Danemarcei si a altor catorva tari occidentale unde s-au publicat caricaturi cu profetul Mahomed au fost instigate fie de state precum Siria sau Iran, fie de organizatii fundamentaliste. Dar nu acest aspect al lucrurilor vreau sa-l evoc aici, ci încercarea, extrem de raspandita în media (si care face în mod subtil jocul violentei), de a prezenta conflictul în cauza ca pe un preludiu la “razboiul civilizatiilor”. Or, luand lucrurile astfel, cadem peste conflictul ireconciliabil între valori, peste “razboiul zeilor” despre care vorbea candva Max Weber. Am avea, pe de-o parte, “libertatea de expresie” ca valoare a unei civilizatii individualiste si seculare, iar pe de alta parte - “razbunarea prin sange a blasfemiei” ca valoare cardinala a unei civilizatii colectiviste si nonseculare. Doua valori (sau sisteme axiologice) între care nu se poate opta rational, sortite astfel unui etern conflict - par destul de multi sa creada. Numai ca, daca nu se poate opta rational între sisteme de valori opuse, violenta ramane singura solutie: terorismul, incendierea de ambasade, amenintarile cu asasinarea caricaturistilor, asasinate precum cel al lui Theo van Gogh etc. devin legitime. Numai ca, si de partea cealalta, unica solutie va fi tot violenta, asa cum s-a vazut la închisoarea Abu Ghraib, la Guantanamo sau în alte actiuni armate americane în Pakistan, Irak sau Afganistan: violenta occidentala devine si ea perfect legitima. Dar, în acest tip de conflict, Occidentul detine înca o mare superioritate. De pilda, retoricii “holocaustice” a Iranului, care se pregateste sa se doteze cu arme nucleare, SUA devin perfect justificate sa-i raspunda oricand printr-un bombardament masiv asupra instalatiilor nucleare iraniene, luand în serios tocmai indistinctia pe care o face fundamentalismul iranian între fapte si vorbe. Daca, dimpotriva, refuzam sa vedem în “razboiul caricaturilor” un “razboi al civilizatiilor”, înseamna ca putem judeca rational în baza unor principii universale pe care si Occidentul, si Islamul trebuie sa le accepte. Un asemenea principiu rational esential (pe care îl prezint aici fara demonstratie, apeland deocamdata doar la cartezianul “bon sens”) este cel al proportionalitatii actiunilor si reactiunilor - al faptei si al pedepsei, în particular. La cuvant (sau la desen) ofensator nu este rational a se raspunde prin violenta fizica. De asemenea, atunci cand responsabilitatea ofensei apartine strict unor persoane private, nu e rational a se initia o razbunare împotriva unei natiuni întregi. In fond, avem de-a face cu o generalizare a “legii talionului” din Vechiul Testament (pe care Islamul îl accepta ca pe o carte sfanta, venind îndata dupa Coran): asadar, “cuvant pentru cuvant, desen pentru desen, simbol pentru simbol”, si nu “bomba sau glont pentru cuvant, desen sau piesa de teatru”. (Desigur, uneori reactiunea proportionala privata poate fi în mod rational substituita printr-o actiune în justitie care, si ea însa, pastreaza un caracter proportional.) Dar - se va raspunde poate - valorile islamice presupun uciderea blasfemiatorului si responsabilitatea colectiva, negandu-se distinctiile facute de mentalitatea occidentala. In acest caz, trebuie sa spunem clar: cine respinge principiul proportionalitatii, asimiland vorbele (semnele) cu faptele si persoanele cu grupurile nu adopta o conduita rationala. Atunci, Islamul (sau o parte a sa fundamentalista) poate opta ori pentru presupusele sale valori, de pilda pentru colectivism, ori pentru rationalitate, dar nu pentru amandoua deodata. (Daca le vrea pe ambele, din nou nu are o conduita rationala, din pricina contradictiei.) Odata ce alege, însa, colectivismul (respingand, asadar, o forma a principiului proportionalitatii), Islamul nu mai are nici un drept sa reclame înaintea “tribunalului umanitatii” violenta nelegitima exercitata asupra lui de catre Occident sau Israel; de pilda, faptul ca armata israeliana distruge casele în care au locuit suspecti de terorism (justitie colectiva) sau ca armata americana detine fara proces prizonieri din Afganistan. Pe scurt: aceia (musulmani ori occidentali) care vorbesc despre un “razboi al civilizatiilor”, ori nu stiu ce spun, ori sunt gata sa accepte ca numai violenta poate rezolva lucrurile. Dar atunci ei trebuie sa accepte ca forta destructiva a Occidentului ramane deocamdata incomparabila fata de cea a Islamului, mai ales a celui fundamentalist, cu sau fara Al Qaeda. Pe de alta parte, occidentalii stangisti nu-i mai pot nici justifica, nici compatimi pe musulmani, nici acuza pe americani sau israelieni, tocmai deoarece au acceptat implicit “razboiul civilizatiilor” si caracterul ireconciliabil al valorilor acestor civilizatii. Daca însa resping violenta, ei au voie sa apeleze la “tribunalul umanitatii” numai în numele ratiunii universale si chiar trebuie s-o faca. Numai ca tribunalul respectiv pretinde principiul proportionalitatii si individualismul. In acest caz însa, ei vor trebui sa condamne fara echivoc colectivismul, nonsecularismul, indistinctia cuvant-fapta - oriunde ar aparea si oricine le-ar practica, si nu doar în Occident -, vazand în ele nu expresia unui sistem axiologic în sine, ireductibil, ci, pur si simplu, a unuia inferior. Dar, atunci, vor fi nevoiti sa accepte si ca “scandalul caricaturilor” nu proclama un “razboi între civilizatii”, ci cel mult unul între civilizatie si o noua barbarie.