De același autor
Va fi sau nu premierul Emil Boc înlocuit în curând? Şi va fi succesorul său un aşa-zis tehnocrat, vreun economist-şef de la Banca Naţională, aşa cum se zvoneşte că ar dori preşedintele Băsescu? Sau Boc va rămâne prim-ministru, dar la şefia PDL va ajunge, în urma congresului PDL, altcineva, de exemplu Vasile Blaga? Se spune că această înlocuire, pe de o parte, ar ridica şansele PDL la alegerile de la anul, ferindu-l de eroziune, deoarece imaginea lui Boc este compromisă. Pe de altă parte, se crede că, în felul acesta, Boc ar putea candida la şefia PDL cu mai multe şanse de a-l învinge pe Blaga, care nu ar fi dorit de Traian Băsescu.Toate aceste scheme mi se par extrem de şubrede.
Mai întâi, ele respiră un aer „déjà vu“, ceea ce nu-i deloc încurajator: în 1999-2000, coaliţia de centru-dreapta de la putere l-a instalat pe Mugur Isărescu prim-ministru, pentru a-şi maximiza şansele în alegeri. Rezultatul a fost că CDR n-a mai intrat în parlament, C.V. Tudor a participat la al doilea tur de scrutin, iar PRM a obţinut 20% din voturi. Sigur, se va spune şi că există unele diferenţe importante: de pildă, abandonul subit al lui Emil Constantinescu şi divizarea voturilor la primul tur al alegerilor prezidenţiale între Mugur Isărescu, Theodor Stolojan şi Petre Roman. Cu toate astea, „reţeta tehnocratică“ nu a dovedit că poate fi eficace.
Un partid care se află la putere, dar nu dispune formal de primul ministru, lasă impresia fie că nu are conducători de valoare, fie că e prea divizat pentru a-i urma. În ambele cazuri, de ce ar trebui să-l urmeze electoratul la urne? A pune în fruntea guvernului un tehnocrat echivalează, deci, cu o declaraţie de neputinţă. În plus, când guvernul afirmă acum că ieşirea din recesiune e iminentă (şi probabil că este aşa, dacă nu au loc evenimente internaţionale care să creeze noi dificultăţi), a-l schimba pe şeful său înseamnă a recunoaşte tacit că acesta se înşală sau a greşit. Dacă Boc a scos ţara din recesiune prin măsuri dure, dar necesare, de ce să fie înlocuit? Iar dacă măsurile nu au fost bune, de ce PDL şi Traian Băsescu nu admit acum acest lucru? Aproape cu neputinţă ca partidul să nu încaseze dividendele unei schimbări bruşte de direcţie, care va lăsa toată lumea perplexă, dar va face bucuria nespusă a opoziţiei din USL.
Apoi, nimic nu garantează că Emil Boc, fără a mai fi prim-ministru, ar putea să fie reales preşedinte al PDL. Dimpotrivă, dacă s-ar mai prezenta în competiţie, ar avea toate şansele să fie bătut. Întâi că n-ar mai dispune de atuurile unui prim-ministru, cu cheia la anumite resurse importante pentru reprezentanţii locali. În plus, dacă s-ar admite că trebuie schimbat pentru că imaginea sa e rea în ochii populaţiei, va deveni oare imaginea sa înaintea militanţilor mai bună? Dimpotrivă, dacă se doreşte preluarea PDL de către Blaga, schimbarea lui Boc din fruntea guvernului e calea cea mai netedă. Dar nici separarea funcţiilor de prim-ministru şi preşedinte PDL nu ar reprezenta altceva decât un compromis fără sens, lipsindu-l pe Boc de orice urmă de autoritate în partid, creând confuzii şi confruntări între el şi viitorul preşedinte PDL. Un partid, ca şi o armată, trebuie să aibă un singur şef. A avea doi înseamnă a nu avea niciunul.
Apoi, plecarea lui Boc din fruntea guvernului va fi înregistrată de aliaţii PDL drept ceea ce este: un semn de slăbiciune şi de neputinţă. Ar fi, mai ales pentru UDMR, un îndemn mascat la dezertare şi la repoziţionarea alături de USL. PDL va fi terminat, încă înainte de alegeri şi, odată cu el, dreapta va înregistra un nou dezastru major, după cel din 2000, iar multe dintre reformele în curs (mai ales din justiţie) vor fi compromise – singurul lucru cu adevărat grav dintre toate acestea.
Să mai adăugăm că, în pofida unor erori şi a lipsei de carismă, Emil Boc este unul dintre puţinii politicieni români oneşti, muncitori şi dedicaţi reformei. Faptul că, printre mizeriile care i s-au aruncat în faţă de doi ani şi mai bine, nu s-a aflat niciodată un scandal de corupţie, de deturnare de fonduri sau de încercare de influenţare a justiţiei (gen „bileţelul roz“ al lui Tăriceanu) este atât de remarcabil pentru România, încât e un argument suficient el singur pentru ca Boc să fie păstrat premier cu orice preţ.
Un premier lipsit de autoritate politică asupra partidului de guvernământ – fie că este tehnocrat, fie că este un politician diferit de liderul partidului – este o soluţie neraţională mai ales în vremuri dificile. Dar ea nu are sens nici într-o perspectivă mai generală. Alegem politicieni ca să ne conducă ei înşişi, şi nu ca ei, în momente grele, să se ascundă înapoia tehnocraţilor sau a altor politicieni, după care să se prezinte tot ei în alegeri, cerându-ne din nou votul. Dacă atâta valorează politicienii,
n-ar fi preferabil să ne dispensăm de ei în totalitate şi să înlocuim alegerile cu teste grilă prin care să-i desemnăm pe mandarinii cărora le vom încredinţa puterea? Ne-am scoate măcar mai ieftin!
Citeste si despre: tehnocrat, Emil Boc, Mugur Isarescu, Banca Nationala, Traian Basescu.
