Unde sunt reformatorii de altădată?

USR-PLUS arată o „normalizare” prea pripită, dar și o miopie politică întristătoare.

Andrei Cornea 15.12.2020

De același autor

În politică, la fel ca în croitorie, se lucrează cu materialul clientului. E adevărat că negocierile lungi și complicate sunt normale, atunci când se alcătuiește un nou guvern de coaliție. În unele țări, precum Belgia sau Olanda, ele pot dura și mai mult de un an și nimeni nu se scandalizează. Chiar în Germania, negocierile pentru formarea ultimului cabinet Merkel dintre creștin-democrați și social-democrați au durat mai multe luni. În România, publicul nu este însă obișnuit cu ceva similar. Mai întâi, însăși ideea de negociere politică sună rău – fiind asimilată la noi cu târguiala de precupețe. Românul este obsedat de imagine și de aparențe: dispus în fond la multe compromisuri, ține mult să dea impresia superficială de „bărbăție” și „intransigență”.

În cazul de față, cramponarea deopotrivă a lui Barna și Orban pe obținerea președinției Camerei Deputaților ține – desigur – și de supraviețuirea politică a celor doi, care nu și-au dus partidele respective la victorii; cel puțin luni dimineața, ea tindea însă să fie și o chestiune de „încremenire în proiect”, de rigiditate, care sună rău și dă publicului o impresie rea despre perspectivele viitoarei coaliții. Probabil că președintele Iohannis a intervenit între timp și s-a găsit o soluție de compromis, dar stăruința respectivă s-a înregistrat și ea a fost o eroare mare de PR. Mai ales USR-PLUS – chipurile, un partid „nou”, care și-a dorit să înnoiască clasa politică – ar fi trebuit să facă tot posibilul să nu lase impresia nefericită că are un șef mai preocupat de cramponarea de scaun decât de binele public. Oricum, Ludovic Orban pare a fi un negociator mult mai bun și mai cu experiență decât Dan Barna, astfel încât, tehnic vorbind, șefia Camerei i s-ar potrivi mai bine. Dar problema principală, desigur, nu e tehnică.

Aceste negocieri prealabile, eșuate supărător de repede, au scos la lumină însă și altceva, care mi s-a părut chiar mai întristător decât obstinațiile unui Orban și Barna. Dacă pentru portofoliile Finanțelor, Justiției, Fondurilor Europene, Dezvoltării, Internelor s-au prezentat mai mulți competitori pe post, din partea PNL, USR-PLUS, chiar UDMR, s-a aflat că nimeni nu se bate pentru ministerele Educației, Sănătății, Mediului sau Culturii. Înțelegem de ce: primele ministere sunt de putere, influență și bani, în vreme ce ultimele sunt, mai ales în pandemie, numai cu buclucuri și pierdere de imagine. Totuși, e o uriașă ipocrizie să clamezi la nesfârșit că educația și sănătatea sunt „prioritatea zero” și să nu te îndemni să le iei când ți se oferă ocazia. Aceste ultime ministere sunt iarăși tratate ca niște „cenușărese”, ba chiar ca niște „ciurucuri”, unde merge orice și vine oricine. Mi se pare o atitudine de neîngăduit din partea acestor partide, chipurile, reformatoare. Oare nu mai există în România oameni de „greutatea” unui Șora, Miclea, Funeriu, care să preia Educația, de pildă? Oare chiar nu mai avem reformatori autentici și politicieni curajoși? Iarăși sper ca președintele Iohannis, care a susținut un program național pentru educație – „România educată” –, să facă ceva aici.

Iar dacă în cazul liberalilor nu ne miram de ipocrizie și nici n-aveam mari așteptări, în cazul USR-PLUS faptul dovedește din partea conducerii o „normalizare” prea pripită, dar și miopie politică întristătoare. Șansa mare pentru USR-PLUS era să preia cu bucurie astfel de ministere, mai ales Educația sau chiar Sănătatea, să le administreze mai competent în pandemie decât au făcut-o mediocra Anisie sau chiar Nelu Tătaru (nu lipsit totuși de calități), și apoi să le reformeze așa cum au promis că vor face, dacă vor ajunge la putere. Ce vor useriștii, în ultimă instanță? Nu să-și aplice ideile? Nu să răspundă votanților lor care cer reforme profunde și vor să vadă un minister dinamic, competent, bun comunicator? Nu să facă diferența față de „clasa politică expirată”? Vorba proverbului antic: „Hic Rhodus, hic salta”.

Mă tem ca acest partid – la nivelul conducerii, cel puțin – să n-aibă simultan două defecte contrare: pretențiile gălăgioase ale unui partid de opoziție, combinate cu prudența bătrânicioasă în materie de reformism a unui partid aflat la putere.

În final, o vorbă și despre AUR, noul venit pe neașteptate în parlament. Era ceva devenit inevitabil și până la urmă mai curând de bine decât de rău, având în vedere starea și psihologia societății românești de azi și de ieri. Într-adevăr, șovinismul, conspiraționismul, impulsurile homofobe, antisemite, rasiste, misoginismul, antivaccinita, iliberalismul sub toate formele existau de mult în societatea românească, dar, de la moartea lui C.V. Tudor, de la dispariția politică a lui Dan Diaconescu, nu mai aveau un canal politic prin care să se exprime. Asemenea impulsuri și tendințe n-au cum lipsi într-o societate ca a noastră, așa cum nu lipsesc nici din democrațiile occidentale ori din America, și mai ales n-au cum lipsi în vremuri de criză profundă, ca în acest an. Mi se pare grav însă ca ele să rămână în subteranele societății, ignorate de clasa politică mainstream și de presă și să infiltreze nefast, pe tăcute, alte partide sau asociații. Odată reunite în AUR, ele însă devin vizibile, se pot recunoaște, eticheta, clasifica și, bineînțeles, combate eficient. Este de preferat deci ca în cele din urmă infiltrațiile imunde ale extremismului să se strângă laolaltă și să aibă o siglă și niște fețe. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22