De același autor
În politică, la fel ca în croitorie, se lucrează cu materialul clientului. E adevărat că negocierile lungi și complicate sunt normale, atunci când se alcătuiește un nou guvern de coaliție. În unele țări, precum Belgia sau Olanda, ele pot dura și mai mult de un an și nimeni nu se scandalizează. Chiar în Germania, negocierile pentru formarea ultimului cabinet Merkel dintre creștin-democrați și social-democrați au durat mai multe luni. În România, publicul nu este însă obișnuit cu ceva similar. Mai întâi, însăși ideea de negociere politică sună rău – fiind asimilată la noi cu târguiala de precupețe. Românul este obsedat de imagine și de aparențe: dispus în fond la multe compromisuri, ține mult să dea impresia superficială de „bărbăție” și „intransigență”.
În cazul de față, cramponarea deopotrivă a lui Barna și Orban pe obținerea președinției Camerei Deputaților ține – desigur – și de supraviețuirea politică a celor doi, care nu și-au dus partidele respective la victorii; cel puțin luni dimineața, ea tindea însă să fie și o chestiune de „încremenire în proiect”, de rigiditate, care sună rău și dă publicului o impresie rea despre perspectivele viitoarei coaliții. Probabil că președintele Iohannis a intervenit între timp și s-a găsit o soluție de compromis, dar stăruința respectivă s-a înregistrat și ea a fost o eroare mare de PR. Mai ales USR-PLUS – chipurile, un partid „nou”, care și-a dorit să înnoiască clasa politică – ar fi trebuit să facă tot posibilul să nu lase impresia nefericită că are un șef mai preocupat de cramponarea de scaun decât de binele public. Oricum, Ludovic Orban pare a fi un negociator mult mai bun și mai cu experiență decât Dan Barna, astfel încât, tehnic vorbind, șefia Camerei i s-ar potrivi mai bine. Dar problema principală, desigur, nu e tehnică.
Aceste negocieri prealabile, eșuate supărător de repede, au scos la lumină însă și altceva, care mi s-a părut chiar mai întristător decât obstinațiile unui Orban și Barna. Dacă pentru portofoliile Finanțelor, Justiției, Fondurilor Europene, Dezvoltării, Internelor s-au prezentat mai mulți competitori pe post, din partea PNL, USR-PLUS, chiar UDMR, s-a aflat că nimeni nu se bate pentru ministerele Educației, Sănătății, Mediului sau Culturii. Înțelegem de ce: primele ministere sunt de putere, influență și bani, în vreme ce ultimele sunt, mai ales în pandemie, numai cu buclucuri și pierdere de imagine. Totuși, e o uriașă ipocrizie să clamezi la nesfârșit că educația și sănătatea sunt „prioritatea zero” și să nu te îndemni să le iei când ți se oferă ocazia. Aceste ultime ministere sunt iarăși tratate ca niște „cenușărese”, ba chiar ca niște „ciurucuri”, unde merge orice și vine oricine. Mi se pare o atitudine de neîngăduit din partea acestor partide, chipurile, reformatoare. Oare nu mai există în România oameni de „greutatea” unui Șora, Miclea, Funeriu, care să preia Educația, de pildă? Oare chiar nu mai avem reformatori autentici și politicieni curajoși? Iarăși sper ca președintele Iohannis, care a susținut un program național pentru educație – „România educată” –, să facă ceva aici.
Iar dacă în cazul liberalilor nu ne miram de ipocrizie și nici n-aveam mari așteptări, în cazul USR-PLUS faptul dovedește din partea conducerii o „normalizare” prea pripită, dar și miopie politică întristătoare. Șansa mare pentru USR-PLUS era să preia cu bucurie astfel de ministere, mai ales Educația sau chiar Sănătatea, să le administreze mai competent în pandemie decât au făcut-o mediocra Anisie sau chiar Nelu Tătaru (nu lipsit totuși de calități), și apoi să le reformeze așa cum au promis că vor face, dacă vor ajunge la putere. Ce vor useriștii, în ultimă instanță? Nu să-și aplice ideile? Nu să răspundă votanților lor care cer reforme profunde și vor să vadă un minister dinamic, competent, bun comunicator? Nu să facă diferența față de „clasa politică expirată”? Vorba proverbului antic: „Hic Rhodus, hic salta”.
Mă tem ca acest partid – la nivelul conducerii, cel puțin – să n-aibă simultan două defecte contrare: pretențiile gălăgioase ale unui partid de opoziție, combinate cu prudența bătrânicioasă în materie de reformism a unui partid aflat la putere.
În final, o vorbă și despre AUR, noul venit pe neașteptate în parlament. Era ceva devenit inevitabil și până la urmă mai curând de bine decât de rău, având în vedere starea și psihologia societății românești de azi și de ieri. Într-adevăr, șovinismul, conspiraționismul, impulsurile homofobe, antisemite, rasiste, misoginismul, antivaccinita, iliberalismul sub toate formele existau de mult în societatea românească, dar, de la moartea lui C.V. Tudor, de la dispariția politică a lui Dan Diaconescu, nu mai aveau un canal politic prin care să se exprime. Asemenea impulsuri și tendințe n-au cum lipsi într-o societate ca a noastră, așa cum nu lipsesc nici din democrațiile occidentale ori din America, și mai ales n-au cum lipsi în vremuri de criză profundă, ca în acest an. Mi se pare grav însă ca ele să rămână în subteranele societății, ignorate de clasa politică mainstream și de presă și să infiltreze nefast, pe tăcute, alte partide sau asociații. Odată reunite în AUR, ele însă devin vizibile, se pot recunoaște, eticheta, clasifica și, bineînțeles, combate eficient. Este de preferat deci ca în cele din urmă infiltrațiile imunde ale extremismului să se strângă laolaltă și să aibă o siglă și niște fețe. //
Comentarii 4
Democratul - 12-15-2020
Alt sorosist care da in clocot !
RăspundeEmil din Dublin - 12-15-2020
Excelent articol. Va multumesc dle Andrei Cornea!
RăspundePinno - 12-15-2020
Diferentele intre C.V. Tudor si G. Simion sunt uriase. Primul putea cand voia sa coopereze sa admita ca greseste etc. Acest Simion lasa o puternica impresie de interlop, care la o adica poate ameninta foarte eficient o parte a membrilor Aur. Nici D.D in direct nu lasa impresia ca e apucat. Pe mine incruntarea, modul cum a dat ordin sa fie trollate fb usr, pe care le vizitam inainte de alegeri pt a vedea starea de spirit, ideile. La 3 postari ale oamenilor pe fbucurile usr si membrilor lor aparea o postare aurie, plina de steaguri care clama acelasi lucruri. Cuvintele utilizate de acesti troli erau acelasi, ca si cand aveau o lista, indiferent de subiectul abordat. Lipsa de imaginatie vehementa comentariilor, cuvintele utilizate iti dadeau fiori. Unii troli se uitau pe fb comentatorilor si faceau comentarii jignitoare direct la adresa lor ("ai parizer pe ochi" - despre un comentator care in poza avea ochelari). Comentarii de peluza. Eu cred ca sunt mai periculosi decat Prm, pt ca acesta era condus la vedere de CVT, pe cand in spatele acestor baieti stau niste papusari mult mai periculosi care-i folosesc drept varf de atac, mahalageala, in timp ce ascunsi indivizi mult mai periculosi ii manipuleaza. Vehementa, ideile trasnite expulzate public sunt tehnici de acoperire a adevaratilor oameni din umbra din care nu lipsesc talibanii ortodocsi din Bor si alte grupuri sustinute de acesta.
RăspundeSchuller Horst - 12-15-2020
O analiză de înaltă calitate, așa cum sunt obișnuit să citesc în Revista 22. Înălțimea vine din păcate din poziția de analist din tribună. Pe când o analiză din poziția fostului jurnalist devenit politician? Pe când un reformist din rândul celor care critică de pe margine?
Răspunde