De același autor
Început sub auspiciile celui de-al treilea guvern PSD schimbat într-un an și puțin, anul 2018 n-a arătat decât o ruptură tot mai mare dintre guvern și o mare parte a națiunii, dintre agenda reală și cea aparentă a puterii, între guvern și președinte, ba chiar dintre Liviu Dragnea – stăpânul absolut al PSD – și o parte a partidului său. Totul s-a rupt în bucăți anul acesta, a dispărut nu doar consensul, dar până și o minimă și pozitivă conlucrare dintre puterile și instituțiile statului.
Obsesia de a modifica legile justiției și, în general, de a anihila ceea ce mai rămăsese din independența greu câștigată a justiției a dominat totul. Beneficiind de susținerea slugarnică a ministrului Justiției, Tudorel Toader, coaliția PSD-ALDE a reușit să o înlăture pe Laura-Codruța Kövesi de la conducerea DNA prin forțarea unei decizii extrem de discutabile a CCR. E pe punctul să repete același lucru cu procurorul general. A modificat mai multe legi ale justiției, limitând prerogativele președintelui. S-a pus în discuție însăși corectitudinea unor sentințe definitive prin agitarea necontenită a „protocoalelor“. N-avem încă aici o decizie a CCR, dar mă tem că ea va deschide calea uneor căi de revizuire a proceselor unor mari corupți, care se vor întinde pe ani în șir, transformând orice noțiune de „autoritate a lucrului judecat“ din România într-o farsă.
Vestea rea este că tot anul a stat sub semnul lui „pentru că putem“. „Putem“ (noi, Dragnea-PSD) să contestăm orice, cu câștig probabil la CCR, care-i „a noastră“. „Putem“ să ne alegem nu numai avocații, dar și judecătorii (vezi chestiunea „completelor de cinci“ de la Înalta Curte); „putem“ să ne decidem chiar legile după care vom fi judecați, știind că vom scăpa ușor cu „legea penală cea mai favorabilă“. „Putem“ să acuzăm pe oricine de „trădare“, complot, ostilitate împotriva României, numai fiindcă critică ceva mai apăsat actuala putere.
Vestea bună este că popularitatea PSD, după sondajele de opinie, este în scădere masivă, în ciuda creșterii salariilor în mediul bugetar.
Vestea rea e că guvernul cheltuiește tot mai mult pentru beneficii și salarii și tot mai puțin pentru investiții. Deficitul comercial e în creștere și forța de muncă continuă să fie subțiată de emigrație.
Vestea rea este că, în pofida tuturor provocărilor, opoziția pare incapabilă să se unească în jurul unei platforme comune. Rivalitatea dintre PNL și USR rămâne maximă.
Vestea bună e că Dacian Cioloș și-a tras în piept adversarii, a înregistrat un nou partid, PLUS. Sper că USR și PLUS nu se vor canibaliza reciproc, ci vor forma o alianță.
O veste bună: referendumul „pentru familia tradițională“ a căzut din cauza unei participări extrem de mici. Diversiunea „referendumul“ n-a reușit.
O altă veste bună este că au apărut, de-a lungul anului, semnele de fisurare în interiorul PSD. Nemulțumirea față de declinul acestui partid a stârnit mai multe rânduri de „dizidenți“. Unii s-au regăsit în afara partidului. La sfârșitul anului, PSD-ALDE au pierdut majoritatea în Camera Deputaților, cu condiția esențială de a nu avea voturile UDMR (pe care le-au avut până acum aproape întotdeauna, din păcate).
O veste foarte rea: intrăm în anul nou tot cu Liviu Dragnea, conducătorul nedeclarat al țării, pregătit să distrugă orice umbră de justiție independentă, numai ca să se salveze pe sine de la închisoare.
Veste rea sunt evenimentele violente de la 10 august, rămase nesancționate deocamdată în partea jandarmeriei.
Vestea rea este că marile demonstrații din 2017 par a-și fi pierdut suflul. Oamenii par prea dezamăgiți pentru a mai ieși în stradă, dar cine știe?
Președintele Iohannis a rămas în șa – ce-i drept, o șa tot mai îngustă, dar, totuși, nici n-a abandonat, nici n-a fost suspendat, cum se tot vorbea. Și asta este o veste bună.
Este bună și vestea este că, de bine-de rău, economia a continuat să funcționeze și a existat o creștere apreciabilă a PIB-ului.
Vestea rea este că se vorbește tot mai mult despre o iminentă criză economică globală. Ea ne va prinde cu un mare deficit comercial și cu datorii publice mari.
Și în final: suntem, totuși, în Uniunea Europeană, a cărei președinție rotativă pe șase luni o vom prelua de la 1 ianuarie 2019. Și asta-i cea mai bună veste
