De același autor
Cumva pe 24 noiembrie 2019 a învins „răul mai mic” (Iohannis, PNL) asupra „răului mai mare” (Dăncilă, PSD), așa cum ne preveneau, morocănoși, diverși „influencer-i”, ba chiar câțiva jurnaliști reputați că s-ar putea întâmpla? Când scorul înregistrat – 67% la 33% în favoarea președintelui, când participarea e mai mare decât la primul tur, când aproape un milion au votat în străinătate, când Dăncilă abia mai câștigă în cinci județe din sud, ăsta să fie „răul mai mic”? Destul de bun în acest caz chiar și „răul mai mic”, nu-i așa? Ar fi fost bine să stăm acasă în loc să-l votăm, cum eram sfătuiți de feluriți sclifosiți pe Facebook?
Acum aproape treizeci de ani, FSN-ul lui Ion Iliescu, încă președinte de onoare al PSD, uzurpa revoluția română și puterea în stat, ajungând printr-o imensă fraudă la conducerea țării. Mai mult, același Ion Iliescu se făcea vinovat, afirmă procurorii, de „crime împotriva umanității”. Un alt președinte al PSD a stat în închisoare pentru corupție, un altul e acum acolo – la „răcoare”. Totuși, cu câțiva ani de pauză, PSD a rămas la putere, direct sau prin alianțe, până acum. Între timp, a provocat mineriade sângeroase, represiuni violente ca pe 10 august 2018, a blocat în diferite feluri o mulțime de reforme, s-a silit să demoleze statul de drept numai pentru a-și salva liderii corupți, a provocat mari manifestații de stradă, a alterat profund substanța instituțiilor statului, a intrat în coliziune cu Uniunea Europeană, făcând ca România să fie plasată în compania țărilor „iliberale”, precum Ungaria sau Turcia, și, mai ales în ultimii trei ani, sub regimul Dragnea-Dăncilă, a dus incompetența și haosul guvernamental la cote greu imaginabile. În plus și în acord perfect cu cele de mai sus, partidul și liderul său au revărsat în campania electorală o imensă cantitate de gunoi propagandistic – de la încercarea de a speria electoratul cu fake news-uri, până la postări șovine – și mai ales au refuzat cu o înfricoșătoare obstinație să recunoască vreo responsabilitate în mersul rău al lucrurilor. A spune că acest partid e unul „nereformat” e un eufemism: partidul a rămas mereu, în firea lui adâncă, național-comunist – ceea ce se vede nu în ideologia afișată de circumstanță, nici în predilecția pentru luxul liderilor și capitalismul „de cumetrie”, ci în apetitul insațiabil pentru putere, în „centralismul democratic” prin care se conduce, în șovinism și conspirativită și, nu în ultimul rând, în tupeul greu de imaginat cu care liderii săi (inclusiv Viorica Dăncilă) mint, înșală, distorsionează faptele sau – dacă vreți să fiți la modă – uzează de „adevăruri alternative”. Și mai ales în convingerea lor nestrămutată că sunt meniți să conducă România pe veci, fără a da socoteală niciodată nimănui. PSD-ul – partid social-democrat, de stânga? E o glumă, nici măcar bună!
Acum însă vraja pare-se că s-a rupt, vălul s-a destrămat. N-a mai folosit nici populismul și nici măcar creșterea salariilor și a pensiilor (contrată de inflație, însă) n-a mai ajutat PSD-ul. În fine, opinia publică – majoritatea ei –, în țară și în străinătate, a început să înțeleagă uriașa uzurpare și minciuna sub care s-a trăit, aproape fără întrerupere, timp de, vai, o generație întreagă. O generație aflată astăzi, așa cum vedem, în mare parte în străinătate, dar care dă un frumos exemplu de patriotism civic celor din țară. Aș adăuga că îl dă și presei noastre, care, într-o parte nu neînsemnată a ei, s-a complăcut în derizoriu, părând că nu înțelege bine miza uriașă pusă în joc, strâmbând din nas și ținând predici nepotrivite de democrație, descurajând implicit, dacă nu explicit, votul, pe motiv că președintele a refuzat o așa-zisă dezbatere cu Dăncilă. Că dezbaterea era, în fapt, imposibilă, s-a văzut destul de bine în lumina falsurilor debitate fără să clipească de candidata PSD, care, chiar și după înfrângere, a pretins, sfidând un bun simț minimal, că, de fapt, a fost un fel de victorie a sa. Președintele a avut, așadar, dreptate, iar alegătorii au înțeles asta mai bine decât o mulțime de jurnaliști.
Pe scurt: azi harta României aproape că nu mai e roșie. Cu o întîrziere de treizeci de ani, pare-se că a căzut comunismul și la noi! Să fie asta tot victoria „răului mai mic”? //
