Victoria distractiei

Asadar, Bucurestiul a ales drept pri­mar general un om care - pe cat se pare - si-a falsificat dosarul de pro­fe­sor universitar, care a condus prin de­le­­gatie patru spitale, servind toata no­men­­clatura postdecembrista, si ale ca­rui proiecte pentru Capitala respirau un aer de impostura, cand nu de science-fic­­tion. N-a contat ca mai toti con­tra­can­didatii sai, si in primul rand Vasile Blaga, erau mai bine pregatiti si ca ul­ti­mul dispunea si de dovezi de eficienta, si seriozitate in administratie. Ceea ce a contat a fost numai spectacolul ieftin oferit de "doctor", populismul vid, dar vo­cal al acestuia, faptul ca dadea mai bine "pe sticla" decat gravul, masivul si noncharismaticul ardelean. Acum, pa­tronii de televiziuni au dat ordin: de­monstrati ca victoria lui Oprescu e in­­fran­gerea lui Basescu si ca bu­cu­res­te­nii l-au penalizat pe "antidemocratul" pre­sedinte. Desigur ca pierderea Bu­cu­res­tiului e o infrangere de rau augur pen­tru Basescu si PD-L, dar ea nu are niciun calcul politic la baza din partea elec­toratului. Nu "salvarea demo­cra­ti­ei" din ghiarele "dictatorului" i-a preo­cu­pat pe adeptii "independentului"! Opres­cu a fost votat mai ales din dis­trac­tie si in raspar, la fel ca, in 2000, C.V. Tudor, la alegerile prezidentiale. Po­li­ticul a fost ultimul lucru avut in minte de majoritatea electoratului. In locul lui Blaga, Liviu Negoita (mult mai popu­lar in Bucuresti si mai charismatic) ar fi castigat cu acelasi presedinte "dic­ta­tor" si acelasi partid "pres" in spate. Re­fuzul sau de a candida - indiferent de motive - i-a adus lui Oprescu vic­to­ria pe tava.

De altfel, cum se stie, au votat foar­te putini bucuresteni, sub 30%, mult mai putin decat scorul mediu pe tara - ceea ce, probabil, l-a dezavantajat pe Blaga. Ceea ce pare straniu: intr-un oras cu enormele probleme ale Bu­cu­restiului (trafic, infrastructura, cladiri abu­ziv ridicate, lipsa de spatii verzi, de gra­dinite etc.) de care cetatenii se plang continuu, acuzand autoritatile, ai fi spus ca participarea cetatenilor la alegerile municipale ar fi trebuit sa fie mai consistenta, vadind o preocupare mai clara pentru soarta orasului in care traiesc. Nu s-a intamplat astfel. Pro­gra­mele au pierdut, in favoarea imposturii si a spectacolului.

Poate insa ca exista totusi o logica in aceasta infrangere, cat si in acest ab­senteism masiv si, in aparenta, schi­zofrenic: rolul primarului general in du­ce­rea la indeplinire a unor mari pro­iecte este, de fapt, minor. Exista Con­si­liul General, primariile de sector, pri­marii respectivi - toti cu diferite atri­butii care se suprapun si contrapun cu cele ale primarului general si intre ele, conducand la paralizie si conflicte in­so­lubile. Apoi, exista o legislatie ab­sur­da care a rapit Primariei Generale nu­­meroase prerogative. De pilda, nici metroul, nici soseaua de centura nu intra in atributiile Primariei Generale, ci in cele ale guvernului, care nu a stiut deocamdata decat cum sa blo­che­ze initiativele primarului, din alt partid decat primul ministru. (Ceea ce in­cri­mi­neaza guvernele Nastase si Tariceanu de a fi adus sau conservat cu buna stiin­ta situatia in acest punct.)

Cu alte cuvinte: cetatenii isi dau sea­ma, cumva, ca miza reala a ale­ge­ri­lor pentru Primaria Bucurestiului, din­co­lo de valoarea sa simbolica, impor­tan­ta mai ales pentru politicieni, e mi­ca, mult mai mica decat aceea a ale­ge­rilor intr-un oras de provincie, unde puterea locala e efectiva si vizibila. Acolo cine e primar conteaza si, de acum, conteaza mult si cine e pre­se­din­te de consiliu judetean. Puterea se afla efectiv in mainile acelor oameni si electoratul o stie bine si voteaza in nu­mar mai mare. Dar la Bucuresti? Ce rost are sa votezi pentru un om care, in­diferent de buna sa intentie si de aptitudinile administrative, are mainile aproape legate?

Or, in caz de miza efectiva redusa, im­pactul spectacolului mediatic cres­te. Cand stii ca, oricum, lucrurile vor mer­ge cam la fel, de ce sa nu te dis­trezi macar la televizor? Cand stii ca pri­marul general nu poate dispune nici macar saparea unui metru de linie de me­trou, si asta intr-un oras care se su­foca din pricina traficului monstruos si a aerului inabusitor, ce sens are sa mai reflectezi la programele candi­da­ti­lor sau sa le mai scrutezi caracterul si de­taliile biografiei?

Prerogativele reale, nefericit de mici, ale Primariei Generale a Capitalei, iata ceea ce a contribuit esential la acest absenteism masiv al bu­cu­res­te­ni­lor, cat si la succesul lui Oprescu; nici­decum nu au fost in cauza vointa elec­­toratului de penalizare a pre­se­din­te­lui "jucator", aceea de premiere a "Sfin­tei Aliante" antiprezidentiale, nos­tal­gia dupa stanga sau dupa Ion Ilies­cu. Numai "bursierii" eterni ai tele­vi­ziunilor pot spune si, eventual, chiar crede aceste ineptii! Noi, insa, sa fim seriosi!