De același autor
Dimensiunea prea amplă a coaliţiei anti-Băsescu a fost, de fapt, punctul ei nevralgic.
După ce mai multe institute au dat exit-poll-uri cu Geoană învingător, ce-i drept, la mică distanţă de preşedintele în funcţie, după ce fiesta s-a declanşat, imprudent, deopotrivă la pesedişti şi liberali – cu hore dansate în numele „proiectului Johannis“ –, după ce Băsescu şi-a proclamat şi el, războinic, victoria într-o atmosferă unde tensiunea creştea cu fiecare minut, după ce mulţi dintre noi am avut insomnii, iată că sosi şi dimineaţa cu deşteptarea la realitate – nu la minciunile postului omonim –, ci la aceea a cifrelor reci: Băsescu învinge cu o diferenţă de câteva zeci de mii de voturi.
Dacă rezultatele vor fi validate (şi, probabil, vor fi contestări din partea PSD şi PNL), Băsescu obţine o victorie la limită, dar imensă prin semnificaţia ei. Mai întâi, strict statistic, în Europa Centrală şi de Est este rar ca un preşedinte să câştige un al doilea mandat consecutiv. În al doilea rând, este rar ca un preşedinte să câştige un nou mandat cu o criză economică nesoluţionată şi pe care mulţi i-o atribuie. În al treilea rând, este aproape nemaivăzut ca un preşedinte să învingă cu un guvern căzut de două luni prin moţiune de cenzură, fără buget, cu împrumuturile externe amânate.
Dar ceea ce e aproape de neînchipuit este că Băsescu a câştigat având de luptat cu o coaliţie formidabilă, alcătuită pe plan strict politic din toate partidele politice cu excepţia PD-L: nu doar PSD şi PNL, dar şi UDMR, PRM, PNG, la care s-au adăugat principalele trusturi media şi câţiva dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni de afaceri – „mogulii“ Voiculescu, Vântu, Patriciu. De la Vadim Tudor la Doina Cornea, de la Ciuhandu, primarul ţărănist al Timişoarei, la Becali, Vadim şi Vanghelie, de la Emil Constantinescu şi Zoe Petre, la Cristian Pîrvulescu, Mugur Ciuvică, Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu, toţi s-au înrolat sub steagul roşu al lui Mircea Geoană. Adevărat, au făcut-o din motive diferite, dar au avut cu toţii (şi mulţi alţii) un fond comun: ura pentru Băsescu şi frica de un nou mandat al acestuia. Au avut un mare atu cu care erau cât pe ce să biruie: promisiunea alcătuirii unui guvern de coaliţie condus de primarul Klaus Johannis.
De partea cealaltă, a fost mai puţin o pasiune generalizată pentru fostul căpitan de navă, cât frica de a se deştepta într-o ţară în care aproape totul – parlament, guvern, preşedinte, media, putere financiară – să ajungă în aceleaşi mâini. Dimensiunea prea amplă a coaliţiei anti-Băsescu a fost, de fapt, punctul ei nevralgic. Şi iată că numărul celor care preţuiesc mai mult libertatea decât siguranţa l-a depăşit cu puţin pe cel al partizanilor lui Geoană. Atacurile lui Băsescu împotriva „mogulilor“ nu spuneau decât aceasta: „fără mine, România va deveni cu totul o oligarhie odioasă“. Cred că celelalte teme – modificarea Constituţiei, modernizarea statului n-au făcut decât să acompanieze această temă de bază.
De ce totuşi a învins Băsescu? Fireşte, motivele de mai sus au contat, dar dincolo de orice cred că a contat omul sau, mai precis, faptul că împotriva lui Geoană se lupta un om – cu ale sale bune şi rele –, dar un om viu, dinamic, spontan, activ, uneori agresiv, adesea carismatic. De partea cealaltă a fost un sistem, o conjuraţie, orice, peste care s-a pus o mască numită Mircea Geoană.
Acesta a avut de partea sa tot: presă manipulativă, fonduri, partide politice, o propunere atrăgătoare de premier şi totuşi a pierdut. Încă de duminică seara, când conform exit-poll-urilor se credea că învinsese la limită, unii comentatori, precum Robert Turcescu, tindeau deja să considere o victorie atât de anevoie smulsă drept o semi-înfrângere. Ce s-ar mai putea spune acum?
Cred că momentul decisiv al campaniei electorale s-a jucat joi seara, la unica dezbatere a celor doi: nehotărâţii şi cei indecişi să voteze au văzut deodată nu doar un Băsescu competent în chestiunile de stat şi un contracandidat superficial. Ei au văzut mai ales confirmându-se, în mod neaşteptat pentru toată lumea, acuzaţia lui Băsescu că Geoană e o marionetă în mâinile „mogulilor“: din fundal a apărut brusc spectrul mogulului Vântu, pe care Geoană îl vizitează umil şi neaşteptat, la miez de noapte, în seara dinaintea dezbaterii. Această vizită a pecetluit soarta politică a preşedintelui PSD, care a dovedit obsecviozitate, slăbiciune de caracter şi – să o spunem – neghiobie. Or, dincolo de preferinţele pentru programe, premieri, partide cu ineficienţa ştiută, promisiunile aiuritoare şi scandalurile lor, se pare că o mică majoritate a românilor detestă să aibă un preşedinte şi slugarnic, şi „prostănac“.
Bineînţeles, toate acestea nu înseamnă că Băsescu a primit un vot în alb. Dimpotrivă, prevăd că cel de-al doilea mandat al său va fi nu cu mult mai puţin accidentat decât primul. Dar, despre aceste perspective, vom vorbi altădată. Un sigur lucru a devenit de luni dimineaţa clar, în afara victoriei preşedintelui în exerciţiu: „proiectul Johannis“ a căzut, primarul Sibiului retrăgându-se elegant din poziţia de „candidat“ la funcţia de prim-ministru. PSD, PNL şi UDMR nu mai au deci un candidat comun pe care să i-l propună ultimativ lui Băsescu. De acum înainte, ceasul politic se resetează de la zero. Iar cel care îl resetează – place sau nu – este, din nou, Traian Băsescu. //
