De același autor
Printr-o sinistră combinație de cinism și formalism juridic, CCR (solicitată de Avocatul Poporului, Renate Weber) a lipsit guvernul, pentru trei zile la sfârșitul săptămânii trecute, de principalele măsuri de constrîngere pentru a aplica starea de alertă, deși pandemia de coronavirus e departe de a se fi terminat. Fără îndoială, vechea OUG din 1999 (dată pe cînd veneau minerii la București), recondiționată repede de guvern acum două luni, avea defecte. Avea imprecizii. Da, amenzile erau uneori prea mari și au fost date uneori discreționar. Dar situația, în martie, părea sumbră, iar autoritățile puteau să se aștepte la ce e mai rău și nu era loc de finețuri: plana amenințarea reală a unei acumulări explozive de cazuri de COVID-19 într-un termen scurt. Ar fi însemnat covârșirea sistemului sanitar, și așa deficitar, și un număr mare de morți într-o perioadă scurtă. Televiziunile ar fi dat în trombă scene sinistre cu oameni zăcând pe culoarele spitalelor, cu înmormântări la grămadă în gropi comune, cu camere frigorifice ale abatoarelor transformate în morgi – așa cum s-a întâmplat la New York sau în Lombardia. Spaima și durerea ar fi fost maxime și generalizate, iar profitul tras de PSD mai ales ar fi putut fi de asemenea maxim. I-am fi văzut în scurtă vreme pe liderii opoziției – Ciolacu, Ponta, Tăriceanu – luând, marțial, poziție seară de seară și cerând demisia guvernului și alte măsuri radicale, pentru salvarea neamului. Poziția lor ar fi fost greu de criticat, în contextul dezastrului, și ar fi devenit foarte solidă în perspectiva alegerilor din noiembrie.
Din fericire, nu s-a întîmplat așa. Îngroziți de perspectiva sumbră pe care situația din Europa Occidentală o anunțase, guvernanții au adoptat relativ repede măsuri severe: au impus carantina, au izolat, au închis tot ce se putea închide, au reorganizat spitalele etc. și, nu în ultimul rând, i-au amendat masiv pe recalcitranții care au încălcat măsurile stării de urgență. După două luni și jumătate de pandemie, România a reușit, în mod neașteptat, să „aplatizeze curba”. Numărul cazurilor zilnice a crescut până la începutul lui aprilie, apoi media săptămânală n-a mai depășit niciodată 350/zi, iar de o săptămînă e în scădere. Numărul zilnic al deceselor a rămas, comparativ cu Italia, Franța, Spania, Germania, Belgia, Suedia, rezonabil. Cu excepția Sucevei și a altor câtorva focare mai mici, spitalele au făcut față, iar personalul medical s-a adaptat, deși au existat (ca pretutindeni) îmbolnăviri semnificative în rândul său. Treptat, s-a reușit aproape imposibilul: aprovizionarea cu măști și combinezoane și alte materiale sanitare – aflate într-un mare deficit, la început. Ventilatoarele și paturile ATI n-au fost niciodată suprasolicitate de numărul de pacienți. Cu unele excepții (ministrul de interne, Marcel Vela), politicienii, în frunte cu președintele Iohannis, au ascultat de medici și de oamenii de știință. Un om a jucat un rol esențial și mi se pare că și l-a îndeplinit remarcabil de bine – ministrul sănătății, Nelu Tătaru. Populația, de frică de coronavirus sau de frică de amenzi, s-a conformat în cea mai mare parte, inclusiv de Paște și de 1 Mai.
Pe scurt, am traversat acceptabil starea de urgență – mult mai bine decât era permis să sperăm. Ceea ce pentru PSD nu e o bucurie. Dacă lucrurile merg tot așa, șansele electorale pentru toamnă rămân modeste.
Și atunci i-a rămas acestui partid – ticălos ca aproape mereu în treizeci de ani – , dacă n-a reușit să profite politic de starea de urgență, să profite măcar de starea de alertă, mai exact, de neclaritatea ei instituțională, mediatică și practică. CCR, ghidată de PSD (să nu-mi spună nimeni că lucrurile stau altfel), a profitat de neclaritățile OUG și a desființat amenzile date în starea de urgență, pe de o parte, a limitat capacitatea guvernului de a dispune în starea de alertă, pe de alta. Și nu e vorba numai despre cele trei zile în care guvernul n-a putut impune starea de alertă prin măsuri coercitive. De fapt, la nivelul populației s-a creat impresia în România că nu merită să te conformezi legii, fiindcă, dacă ești amendat de Iohannis și liberali, te salvează PSD-ul și CCR. Numai proștii păstrează, chipurile, „distanța socială”, de exemplu, în parcuri sau piețe. Poliția vine și, cel mult, face recomandări și dă sfaturi. Mai mult, s-a creat impresia că PSD vrea deschiderea teraselor, doar că nenorociții de liberali le închid, desigur, ca să sugrume economia și să practice politica „de austeritate”. Oamenii, cică, vor să demonstreze cum că nu există COVID-19, iar starea de alertă interzice demonstrațiile. E o încălcare a drepturilor, nu-i așa?
Nu-i vorbă, guvernul nu s-a pregătit suficient pentru introducerea stării de alertă: n-a explicat suficient că „relaxarea” nu înseamnă dispariția restricțiilor, n-a prevăzut lovitura sub centură a CCR (care a interzis limitarea unor drepturi prin OUG în starea de alertă), deși avea toate premisele „istorice” s-o facă, n-a prevăzut asaltul asupra frontierelor de vest odată cu „relaxarea”, când foarte mulți români vor dori să revină acasă. Dar nimic din astea nu justifică cinismul PSD, care a început deja să vorbească despre o moțiune de cenzură, imediat după încheierea stării de alertă. Acest cinism n-ar trebui tratat cu îngăduință, mai ales ținând seama de câte rele a adus acest partid României mai ales în „era Dragnea-Dăncilă”.
La toate trebuie să adăugăm starea de spirit confuză din rândul unei părți a populației. Mulți nu înțeleg că virusul continuă să existe și să facă victime la noi, ca și pretutindeni în lume. Sunt destui imbecili care cred că el nu există și că totul e o conspirație. Alții cred că măsurile luate de autorități au fost și sunt excesive și că au sugrumat economia. Alții rămân pur și simplu îngrijorați și neliniștiți. Cei mai mulți s-au săturat de stat în casă și vor să iasă, orice-ar fi. Iar dacă mai sunt și subtil încurajați să creadă că amenzile pe care le-ar putea primi vor fi suspendate ulterior, prin grija unor politicieni mărinimoși, ce-i mai poate opri? Riscul unei „reîncălziri” a epidemiei este considerabil, dacă disciplina socială slăbește, dacă oamenii nu mai respectă regulile, indiferent de motiv.
CCR, Avocatul Poporului și „sponsorul” lor politic, PSD, pretind că salvează democrația și libertățile. Nu i-am văzut luând poziție pe vremea când jandarmii gazau oameni în Piața Victoriei; pe atunci, acestea păreau a fi în deplină ordine. Acum, nu aceste libertăți sunt cu adevărate amenințate, ci purtătorii lor – oamenii – amenințați de pandemie.
Pe scurt, după ce a trecut relativ bine prin starea de urgență, România riscă să rateze „relaxarea”. //
