Votul meu

În ultimul timp, politica românească seamănă tot mai mult cu o încrucișare dintre un bordel și un balamuc. Ar fi mai degrabă amuzant, dacă n-ar amenința să ne coste pe toți, și anume scump. Până una-alta, precum celebrul „cetățean turmentat“, ne întrebăm și noi „eu cu cine votez?“, ba chiar dacă mai merită să votez.

Andrei Cornea 26.04.2016

De același autor

 

Mărturisesc că, până în urmă cu o săptămână sau ce­va mai mult, oscilam între a nu mai vota deloc în alegerile locale pentru București și a vota numai pentru Primăria Generală, și anume pentru Ni­cu­șor Dan. Motivele evidente: PSD ieșea din discuție din punctul meu de vedere, la liberali nu se vedea decât haos și incompetență; cel puțin Nicușor Dan propunea ceva concret prin Salvați Bucureștiul și apoi votul pentru el – îmi spuneam și eu ca și alții – ar da un „semnal“ politicienilor consacrați că mai au și datorii față de populație, și nu numai pentru clienții politici. Ceea ce s-a întâmplat între timp mi-a schimbat punctul de vedere.

 

A fost, desigur, în principal episodul Marian Mun­teanu. Departe de a fi fost scos din pălărie în ul­ti­mul moment, e limpede că mișcarea de a-l aduce pe fostul lider al studenților din 1990 în prim-pla­nul PNL (indiferent în ce poziție sau candidatură) plutea de mult în aer – dovadă prezența sa la emi­siu­nile lui Rareș Bogdan de la Realitatea TV. Pu­ne­rea sub urmărire penală a lui Ludovic Orban doar a precipitat lucrurile. O anumită parte influentă a PNL, poate și cu conexiuni în unele servicii, a cre­zut că poate revitaliza partidul prin reînvierea et­no­crației și ortodoxismului interbelic prin in­ter­me­diul lui Munteanu; a crezut că va da lovitura cu acest candidat la Primăria Capitalei, lărgindu-și astfel influența în perspectiva alegerilor generale de la toamnă. Paradoxal și ridicol, dar explicabil, apă­rătorii înverșunați ai unui autohtonism desuet s-au inspirat slugarnic din modele străine – cel un­guresc fiind predilect. Totuși, criticile severe ale societății civile, ale multor jurnaliști, dis­tan­țarea președintelui Iohannis, agitația internă din PNL au condus din fericire la abandonarea acestei opțiuni cât se poate de iliberale.

 

Dar să fim bine înțeleși: opțiunea etnocratico-or­to­doxistă e departe de a fi moartă în general în Ro­mânia și chiar în PNL. D-l Munteanu, în con­fe­rința de presă de săptămâna trecută, nu s-a mul­țu­mit numai să amenințe isteric presa și ONG-urile „plătite din afară“, care l-ar fi calomniat, dar a și lă­sat a se înțelege că nu va renunța la politică. Mai mult, deocamdată a rămas membru PNL, iar con­du­cerea bicefală s-a întrecut în a-l flata. Bi­ne­în­țeles că nu-l putem împiedica să facă politică și nici măcar nu dorim. Are, de altminteri, un elec­to­rat asigurat și foarte activ în mediul online. Ce­ea ce însă dorim este să ne opunem, fie și nu­mai prin scris și prin vot, ca liberalismul românesc – cu toa­te viciile și erorile sale – să continue cochetăria cu et­nocrația și ortodoxismul. Pentru aceasta însă es­te necesar ca partida care a obținut în final înlă­tu­ra­rea lui Munteanu să aibă câștig de cauză în ale­geri sau să facă măcar un scor bun.

 

Iată de ce, în acest moment, doresc să susțin candidatura d-lui Cătălin Pre­doiu, a cărui insistență pe caracterul „european“ al Bucureștiului n-a mai fost o platitudine, atunci când a sosit la doar câteva minute după ame­nin­țările profund „antieuropene“ ale lui Marian Munteanu.

 

Sunt conștient că d-l Predoiu nu e can­didatul perfect. Deși a fost un mi­nistru al Justiției reformator și destul de eficient pe vremea guvernelor Tă­ri­ceanu și Boc, am îndoieli asupra ca­pa­cității sale de om politic. Nu știu nici cât de solidă este susținerea pe care o are în partid și îmi displace faptul că s-a ferit destulă vreme să se confrunte cu electoratul, preferând pozițiile nu­mite și complăcându-se în rolul ingrat de „prim-ministru din umbră“. Dar aceste defecte (poate și altele) pălesc acum înaintea mizei uriașe din pre­zent și asta chiar dacă șansele sale de câștig nu sunt mari deloc.

 

Trebuie, așadar, dovedit prin vot că li­beralismul autentic nu-i mort în Ro­mânia și la București, în pofida uria­șe­lor gafe ale liberalilor, fie „vechi“, fie proveniți din PDL. Iar d-l Predoiu cred că poate face așa ceva. Pe de altă par­te, trebuie dovedit și că nu stăm indiferenți la sfidarea uriașă pe care PSD o aruncă societății și justiției: Li­viu Dragnea, condamnat definitiv la doi ani cu suspendare pentru a fi frau­dat voturile populației la referendumul din 2012, refuză să plece din fruntea partidului, chipurile, fiind rugat de camarazi să nu-i lase de izbeliște în pe­rioada critică a campaniei elec­to­ra­le! Specialistul în hoții electorale ră­mâne șeful partidului tocmai la ale­geri. Nu numai că orice discurs an­ti­corupție și „cod etic“ din partea PSD au fost ridiculizate, dar împotrivirea președintelui celui mai mare partid al țării față de consecințele actului de jus­tiție aruncă o umbră de îndoială asu­pra stabilității înseși a politicii de anticorupție în anii următori. (Salut de­clarația, în mod excepțional foarte promptă, a președintelui Iohannis, ca­re i-a cerut lui Dragnea demisia din fruntea partidului.)

 

Și Nicușor Dan? Desigur, alegerile fi­ind într-un singur tur, votul util tre­buie să predomine. Dar nu pot să nu spun că și în sine Nicușor Dan mi se pare o dezamăgire. Foarte încăpățânat și aparent cam mărginit, refuzând sis­tematic o coaliție mai largă, d-l Dan continuă să clameze că nu-i politician, deși bineînțeles că face politică și are chiar și un partid. Înclin să cred că li­mita competenței d-lui Dan este aceea de responsabil cu salvarea pa­tri­mo­niu­lui arhitectural al Capitalei – ceea ce-i foarte onorabil, dar insuficient pentru un primar. Iar dacă Nicușor Dan e sin­cer convins de faptul că antipolitica trebuie să rămână la ordinea zilei și în continuare, îl consider un naiv ire­me­diabil, care nu înțelege principalele re­sorturi pe care se bazează un stat mo­dern.

 

Așadar, voi vota cu Cătălin Predoiu fi­ind­că: 1) sper într-o reabilitare și res­taurare a liberalismului în România, ca­pabil să înfrângă tentația etn­o­cen­trică; 2) mai mult ca niciodată, s-a vă­dit toxicitatea periculoasă a PSD, con­dus de un condamnat penal definitiv, care refuză să recunoască justiția din țara sa și consecințele faptelor sale; 3) votul pentru singurul candidat serios neafiliat unuia dintre cele două mari par­tide la București, d-l Dan (căci d-l Ro­bert Turcescu, „substitutul“ lui Tra­ian Băsescu, nu este un candidat se­ri­os), nu va reprezenta doar un vot câș­tigat pentru d-na Gabriela Firea de la PSD, ci și susținerea unei politici an­ti­politice, la care, mai ales în condițiile expuse mai sus, n-ar trebui să mai ade­răm.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22