A te gandi si a te razgandi in politica

S-a vorbit mult in ultimele zile - si pe buna dreptate - despre faptul ca presedintele Traian Basescu s-a razgandit si nu si-a mai dat demisia  "la cinci mi­nute dupa votul de suspendare din Parlament". S-a spus ca, prin acest gest, Basescu si-a pa­tat onoarea si si-a stirbit capitalul de incredere pe care il acumulase. S-a sustinut, de asemenea, ca imaginea lui, de politician dintr-o bucata care isi res­pecta promisiunile, a iesit sifonata din aceasta poveste. Pana acum, acesta a fost de fapt punctul sau forte. "Eu ma port ca un presedinte-jucator - a sus­tinut mereu Traian Basescu - pentru ca am fa­cut unele promisiuni oamenilor in campania elec­to­rala si trebuie sa le respect asteptarile".

Iata ca, de data aceasta, nu si-a respectat promisiunea. Faptul este si va fi speculat la maximum de ca­tre adversarii sai. Cand vor voi sa-i discrediteze o ac­tiune sau un discurs, ei vor aduce aminte de acest epi­sod. Deja presedintele a fost infipt cu un ac in in­sectar alaturi de premierul nestatornic. S-a spus ca, pe langa Calin Popescu-Razgandeanu, il avem, iata, si pe Traian Razgandescu.

Trebuie insa avut in vedere faptul ca, in principiu, raz­ganditul nu este neaparat un lucru rau, indiferent de situatie. Romanul stie sa pretuiasca "mintea cea de pe urma". Cum, de asemenea, razganditul nu este neaparat un lucru bun, indiferent de situatie. Raz­gandirea este receptata de regula ca un semn de slabiciune. Sunt totusi situatii in care tocmai men­ti­ne­rea incapatanata a unei prime optiuni este un semn de slabiciune. Mai ales cand conditiile care au generat decizia initiala s-au modificat sensibil. Rigorismul rigid nu este neaparat un semn de inteligenta si nici de intelepciune. Prin urmare, "Nu te razgandi niciodata!" sau "Nu fi incapatanat. Razgandeste-te!" nu reprezinta nici una, nici alta o reteta infailibila. Adoptarea unei decizii finale este o problema care depinde de nuante si de contexte.

Or, in ceea ce priveste contextul si nuantele "raz­gan­delii" premierului si cele ale "razgandelii" pre­se­dintelui, acestea sunt complet diferite. Voi trece in revista doar cateva aspecte. Interesanta este asimetria observata de Traian Ungureanu ("Tariceanu a fa­cut bine cand si-a anuntat demisia si rau cand a retras-o, Basescu a facut rau cand si-a anuntat de­misia si bine cand a retras-o" ,  Cotidianul, 23 aprilie 2007). Nu voi vorbi acum despre motivele invocate de cei doi protagonisti pentru a-si justifica schimbarea de optiune. E greu de navigat fara busola in hatisul pretextelor afisate si al cauzelor reale. Voi vorbi insa despre situatiile complet diferite ale gesturilor celor doi.

 In primul rand, demisia unui  premier numit de pre­sedinte este foarte uzuala in democratie. Iar asumarea ei de catre primul ministru in vederea de­blocarii unei crize parlamentare reprezinta un act de responsabilitate si de practica politica curenta. Pe cand demisia unui presedinte ales de popor este complet neuzuala. Ea se asuma rarisim, in situatii-limita de criza politica accentuata, fiind la randul ei generatoare de instabilitate majora. Cu atat mai mult in situatia in care e vorba de un presedinte care, potrivit sondajelor, continua sa detina primul loc in pre­fe­rintele electoratului pentru functia care i-a fost de­semnata prin vot. Cantarirea cu atentie a demisiei in acest al doilea caz, gandirea in detaliu a tuturor con­se­cintelor socio-politice si financiar-economice (si eventual razgandirea) se impun in aceasta situatie-limita, care implica o uriasa responsabilitate.

Mai este un alt aspect important care face di­fe­ren­ta intre cele doua situatii de razgandire care sunt acum cotate in presa ca fiind similare. Calin Popescu Tariceanu a convenit cu colegii sai de partid (PNL), cu partenerii sai din Alianta (PD) si din coalitie (UDMR), precum si cu presedintele tarii ca isi va da demisia pentru declansarea mecanismului de alegeri anticipate si reconfigurarea parlamentului pentru o guvernare stabila, eficienta si fara solutii care s-au dovedit intr-adevar "imorale". Astfel, prin raz­gan­direa sa, premierul a incalcat o conventie incheiata cu toti partenerii sai politici. In cazul lui Traian Basescu, acesta a luat de unul singur decizia propriei sale demisii si tot de unul singur a revenit asupra ei.

 In al treilea rand, razgandirea lui Traian Basescu nu presupune eludarea electoratului. Atat in cazul ale­gerilor prezidentiale anticipate ca urmare a demisiei sale, cat si in cazul referendumului ca urmare a suspendarii sale, Traian Basescu urmeaza sa se supuna vointei electoratului in ceea ce priveste mentinerea (sau nu) in functia de presedinte.  Electorato-filia lui Basescu este bine cunoscuta. In schimb, revenirea lui Calin Popescu Tariceanu asupra hotararii sale de a demisiona din functia de prim-ministru a dus la neinceperea alegerilor parlamentare anticipate. In locul unui scrutin electoral, el a ales nonscrutinul. Ulterior, tot el a cerut renuntarea la referendumul privind votul uninominal si a decis amanarea nemotivata a alegerilor euro-parlamentare. Se pare ca premierul (si partidul pe care il conduce, PNL) sufera de o maladie grava in politica: teama de alegeri.

 De aceeasi maladie ( electorato-fobia) sufera si partenerii politici ai PNL, din coalitia conjuncturala anti-Basescu: PSD, PRM, PC. Un exemplu la in­­de­mana este chiar modul lamentabil in care se raporteaza aceste partide la proximul referendum. In mod normal, ar trebui sa fie "referendumul lor", un scrutin care sa legitimeze votul lor in parlament pentru sus­pendarea presedintelui. Titulatura oficiala este: "Referendum pentru demiterea presedintelui". Si­tua­tia este insa complet rasturnata. Pe cand Traian Ba­sescu (sprijinit de PD si PLD) a intrat ca pestele in apa in acest joc elec­toral, partidele din "patrulate­rul negru" sunt timorate, carcotind impotriva mitingu­ri­lor "destabilizatoare" si descurajand populatia sa se prezinte la referendumul pe care ele insele l-au de­clansat. Si asta pentru ca o coalitie anti-Basescu este mai usor de realizat in parlament decat in electorat.

Evident, sunt si alte aspecte care fac diferenta in­­tre "razgandirea" lui Tariceanu si cea a lui Basescu. Amandoi protagonistii vor suporta consecintele, bune sau rele, ale deciziilor lor politice. Pentru o corecta apreciere a optiunilor si faptelor politicienilor, opinia publica, si mai ales formatorii de opinie, ar trebui sa le masoare cu o balanta bine calibrata si sa perceapa nuantele si diferentele de context, cel putin acolo unde este evident ca ele exista.