Binom, monom, polinom

”Toate defectele le pot avea; dar trebuie să mărturisiţi toţi ca am şi eu o calitate...” Şi aici urmează, după împrejurări, o virtute sau alta, tocmai bună de invocat dinaintea vreunui adversar lipsit de ”obiectivitate”. Uite de-o pildă eu: sunt gata să spun că dl Tăriceanu va fi avînd ce defecte poftiţi, dar trebuie să recunoaştem toţi că are o mare calitate: cu vorbe simple, rostite nu fără o nobilă suficienţă, te poate lăsa cu gura căscată. Ideea lui principală este ”binomul”. Revin şi continui: dl Tăriceanu are oricîte defecte vreţi, dar trebuie să mărturisiţi toţi că are şi el o calitate: umorul. E un atlet al ironiei, al glumiţei şirete, al vorbei de duh. Care va să zică ”binomul”. ”Pe vremuri, în România, aveam binomul Ceauşescu şi Lenuţa” - zice, hîtru, dl Tăriceanu. Şi adaugă, hîtru la culme: acum avem binomul ”Coldea şi Codruţa”! Ce rimă rară! Ce potriveală! Ce abilă întorsătură de condei! Cum să nu rămîi cu gura căscată?! Şi iată de ce: mai întîi, cazi la ipohondrie! Ce scurtă viaţă au binoamele! Chiar şi acesta cu Coldea şi Codruţa. Coldea e deja evacuat! Dar binomul Tăriceanu-Crin Antonescu, spuma gîndirii liberale, ce s-a ales din el? Dl. Antonescu zice acum, de fostul său coleg, că e un ”asistat” social. Dar binomul Tăriceanu-Dan Constantin? Praf! Dar binomul Dragnea-Ponta? Să vedem cît o să ţină binomul Tăriceanu-Dragnea. (Sunt semne proaste: dl Dragnea n-a venit la marele congres ALDE, unde dl Tăriceanu a candidat şi a cîştigat împotriva nimănui. Care va să zică la ALDE s-a instalat ”monomul”!). Pe de altă parte, dacă e să fim obiectivi, cariera dlui Tăriceanu a profitat, grandios, de pe urma actualului binom, cel despre care spune că ar conduce din umbră, ilegitim, ţara. Păi sub cuplul Ceauşescu-Lenuţa, dl Călin era, ca să spunem aşa, modistă... Acum e omul doi în stat! Din două una: or alde ”Coldea-Codruţa” îl iubesc ”din umbră” (că doar ei fac jocurile), or puterea lor reală e nulă, de vreme ce n-au putut împiedica o asemenea glorioasă traiectorie politică.

Cînd mă uit în jur, văd numai monoame ţanţoşe (de genul Dragnea, Ponta sau Băsescu), monoame palide (Nicuşor Dan, Buşoi, Monica Macovei), monoame aflate în permanentă căutare de ceva binoame sau polinoame lucrative...

Ce-a mai făcut ”binomul”? Vrute şi nevrute! Uneori, s-a prefăcut că e subordonat altui binom, binomul UE-NATO, care lucrează la colonizarea şi, în ultimă instanţă (cu sprijin maghiar), la dezmembrarea României. Alteori, conştient sau nu, pare să fi intrat în jocul cîte unui monom: vedeta de covertă Băsescu, de exemplu, (care i-a ”împuternicit”, pe urmă i-a certat, iar acum, vorba lui Vanghelie, ”îi ejaculează”). Sau subversivul Soros, care ne vinde pădurile, ne numeşte conducătorii şi opozanţii şi scoate tineretul în stradă ca să saboteze guvernul. Dar mai e şi scenariul galacticului Ghiţă. Ce monom?! Ce binom?! E vorba, în realitate, de ditamai polinomul! Coldea, dar şi Udrea! Codruţa, dar şi CIA. Ca să nu mai vorbim de Gabriel Oprea, Ponta, Dan Andronic, George Maior şi alţi ”oaspeţi” invitaţi la cîte o cină conspirativă de fostul preşedinte UNPR! Situaţiunea e complexă! (Să nu uităm şi de misteriosul Iohannis, despre care România TV face, seară de seară, dezvăluiri senzaţionale, cutremurătoare, incredibile, copleşitoare!) Eu unul, cînd mă uit în jur, văd numai monoame ţanţoşe (de genul Dragnea, Ponta sau Băsescu), monoame palide (Nicuşor Dan, Buşoi, Monica Macovei), monoame aflate în permanentă căutare de ceva binoame sau polinoame lucrative...

Călin Popescu Tăriceanu o avea el cîte defecte vreţi, dar trebuie să recunoaştem toţi că are şi el o calitate: e admirat de Emil Constantinescu! Fostul preşedinte zice că e (el, Tăriceanu!) un fel de Reagan, Thatcher, Kohl şi Gorbaciov! Că el, Emil Constantinescu, împreună cu Tăriceanu, au luptat cu securitatea şi cu comuniştii, un ”binom” care, cam după anul 2000, decisese să treacă pe partea dreaptă a spectrului politic, sprijinindu-l pe Traian Băsescu, un fost susţinător al nomenclaturii şi al poliţiei politice. Dar a venit Călin! Înconjurat de oameni curaţi, fără legătură cu trecutul (cum ar fi Teodor Meleşcanu). Dl Emil Constantinescu are multe în comun cu dl Popescu Tăriceanu: şi el ştie să te lase cu gura căscată. M-am întrebat, în barbă, cum poate fi un om atît de generos, ca să-l compare pe şeful Senatului cu dna Thatcher sau cu Gorbaciov. Pînă adineauri, credeam că oamenii de anvergura acestora sunt ”colegii” dlui Constantinescu, partenerii, adică egalii lui. Dar dacă anvergura s-a mutat pe umerii lui Călin Popescu Tăriceanu, te întrebi cu ce ordin de mărime să-l mai comparăm pe Emil Constantinescu însuşi? Ori ieşim din contemporaneitate şi ne gîndim la Napoleon, Franklin sau Alexandru Ioan Cuza, ori, dacă rămînem în zilele noastre, trebuie să părăsim Terra, să căutăm ”modele” de la Gagarin în sus...

Cititi in continuare pe adevarul.ro