De același autor
Există, e drept, şi „analişti” mai „nuanţaţi”. Unul dintre ei e supărat pe ambasadorul american, dar îşi scoate pălăria dinaintea celui britanic. În realitate, între toate comunicatele diplomatice nu există decît unele diferenţe de limbaj şi, ca să zicem aşa, de compoziţie. Şi SUA, şi Marea Britanie spun exact acelaşi lucru, numai că partenerul nostru transatlantic recurge la formula „suntem îngrijoraţi…”, iar vecinii noştri insulari preferă „sperăm că…” Cu alte cuvinte, unul spune „ne temem că s-ar putea întîmpla să…”, în vreme ce celălalt spune „sperăm că nu se va întîmpla să…” Dar şi unul, şi celălalt atrag atenţia asupra unui risc, socotit de amîndoi drept primejdios pentru independenţa justiţiei şi pentru statul de drept.
Evident, asta nu înseamnă că dl Liviu Dragnea n-are dreptul să fie îngrijorat. Contează, totuşi, ce anume te îngrijorează şi, mai ales, care sunt „priorităţile” neliniştilor tale. Pentru că, pînă la americani, te dau de ruşine ai tăi. Nu mă pronunţ în chestiuni tehnice, despre care n-am nici destule informaţii, nici destulă competenţă. Dacă e vorba, de pildă, de pensii, salarii, accize, impozite şi chiar şi de unele detalii ale „reformei” legislative, tot ce pot spune, de pe margine, e că văd mereu ba paşi înainte, ba paşi înapoi, ba salturi laterale, ba bîlbîieli semeţe, ba promisiuni şmechere, ba prudenţe nebuloase, ba sofisme, ba minciuni, ba nepricepere, ba tupeu… Eu unul, să am o răspundere politică de vîrf, aş fi, în acest context, destul de îngrijorat. Dar m-ar îngrijora şi să am, la Învăţămînt, un ministru de inconsistenţa băţoasă a dlui Liviu Pop: neinstruit, arbitrar, nepriceput, cu un portret de expert în „munca de jos”. M-ar îngrijora şi să am, la Cultură, un administrator de tabloide, iar la Agricultură, un personaj comic, în tradiţia celebrului Zăroni, de pe vrema lui Petru Groza. N-aş dormi liniştit nici să ştiu că am dat poliţia ţării pe mîna unei doamne care, pînă să ajungă ministru de Interne, s-a distins în diverse funcţii de ghişeu şi ca secretară de şcoală generală la Videle.
Cititi in continuare pe adevarul.ro
.png)
.png)
Comentarii 2
Emil Aluas - 09-08-2017
Felicitari pentru punctul de vedere si exemplul dat. In viata mea in Romania, am intalnit sute de astfel de cazuri. Si cam tot atatea au fost rezolvate, intr-un timp mai putin de un sfert ca durata, decat timpul pierdut de la noi, la vecinii nostri unguri sau austrieci. Oare pana cand ?. Cu stima, Prof. Emil Aluas, PRO WEST Foundation, Cluj-Budapesta. Blog: emilaluas.blogspot.com
RăspundeLiviu din Timisoara - 09-05-2017
Spuneam si eu nu demult cat de mult dauneaza un invatamant slab, formal. Toti trecem prin etapa scolara, la diverse niveluri si specialitati. In sensul asta , am putut constata cu toata ingrijorarea ce se intampla intr-o unitate medicala de urgenta. In afara de un grup de studenti care acolo - de multe ori cazuri limita - isi fac practica sa foloseasca aparatura medicala, sa puna o perfuzie si niste rezidenti dezarmati in fata necazurilor omului, nu gasesti nici un alt sprijin. Este strigator la cer cum incompententa, formalismul si , in cele din urma , indiferenta ...ne distrug. SA NE FIE RUSINE TUTUROR, dincolo de politicieni, de presidentie, de ambasadori - fiindca, oricum, toti acestia traiesc intr-o cu totul alta tara, in Romania celor cu bani multi. Sa ne fie rusine noua, romanilor, de mediocritatea lasata sa puna stapanire pe toate. N-am decat un gust amar. Nu ma mai mir ca bolnavul disperat trebuie sa aleaga intre incompetenta cu diploma si sarlatania religioasa a moastelor, a vracilor. Cunosc un caz in care bolnavul a facut analize peste analize, umblat prin toate cabinetele din Timisoara ... odata intrat intr-un cabinet din Szeged ( UNGARIA ! ) la o singura privire a medicului de acolo, a mai fost nevoie de 20 de minute - ATAT cat i s-a facut un anumit test - sa-i fie depistata afectiunea. Sa ne fie rusine noua fiindca tot acolo, punand o intrebare unui academician ( Soimos ) , si-a prelungit raspunsurile pe durata a 40 de minute, desi ma vazuse prima data. Nu am decat un gust amar, in tara mea...in care formalismul a devenit adevarata noastra meserie, orice denumire i-am da.Doar acum inteleg ce rost are acel " A FI SAU A NU FI ": noi nu mai suntem capabili sa facem diferenta.
Răspunde