De același autor
Am citit, de curînd, un articol scris de un băiat destul de simpatic, dar uşor monomaniac, în care – fără să fie numiţi – intelectualii „de dreapta”, „obsesiv anticomunişti”, reacţionari şi monopolişti sunt „demascaţi” cu toate „racilele” lor „elitiste” şi puşi în contrast, printr-o foarte subtilă şi originală figură de stil, cu oamenii simpli, dar minunaţi din gara Tecuciului.
Un coşmar greţos, evacuat prin „lămîia” frustă, dar nobilă, a realităţii nefandosite, realitatea celor mulţi, exploataţi şi neiubiţi. (Observ, în paranteză, că „anticomunismul” e o formă de obtuzitate dacă e practicat de Liiceanu, de Patapievici, de Tismăneanu, sau de mine, dar e o „atitudine sănătoasă” dacă se referă la Tismăneanu…).
Am mai vorbit despre „simpatia” generală pentru intelectualul înţeles ca ţap ispăşitor. Şi despre faptul că cei care dau de pămînt cu intelectualii răi au aerul că nu se consideră parte a breslei. Dar ştiu, pe de altă parte, că nu de „intelectuali” în general e vorba de fapt, ci despre vreo patru-cinci „băsişti” îngrozitor de antipatici, oameni fără niciun merit altul decît că s-au vîndut pe bani şi privilegii. În plus, stăpînesc de minune tehnica de a fraieri „poporul”, care le cumpără maculatura în urma unor jonglerii şmechere cu „flacăra violet”. Cale de conciliere cu această toxină a culturii autohtone nu există. Poate doar dacă ar mai lua şi pe alţii, mai ales pe cei care le poartă pică, în caleaşca lor aurită.
Dar nu voi fi eu acela care să îngrădesc libertatea de expresie, de opţiune ideologică, de insurecţie tinerească împotriva unor babacioci expiraţi. Vreau doar să le propun o lărgire a unghiului de vedere. Ţărişoara ar trebui să fie, pentru oamenii de stînga, un amplu teren de luptă. Se fură în draci, în dauna sărăcimii. Clasa politică de toate culorile e demagogică, coruptă, inaptă să vorbească onorabil limba maternă. Primăriile cheltuiesc sute de milioane de euro pe panseluţe, pensionarii trăiesc din nimic, drumurile sunt în colaps, baronii locali înfloresc, iar falanga noastră de stînga are ce-are cu o mînă de „intelectuali”, „fetişizaţi” pe nemerit, prin metode ilicite, cu un singur program de viaţă şi de muncă: marginalizarea, sabotarea, minimalizarea „boierească” a marilor plugari ai spiritului din generaţiile mai noi. Cohorte întregi de genii mozartiene, blocaţi, neluaţi în seamă, ba chiar ironizaţi, de mărunţi descendenţi ai lui Salieri…
Deschiderea de perspectivă pe care o propun tinerilor indispuşi este analiza serioasă, tovărăşească, a unei clase de intelectuali mult mai numeroase, mai influente, mai temeinic cuplate la privilegii decît „the bad guys” din ograda culturii curente. Mă gîndesc la puzderia de scriitori şi cercetători care s-au lansat, în ultimii ani, pe piaţa „literelor”. Ajunşi în puşcărie, ei au avut revelaţia adevăratei lor vocaţii: cartea!
Am răsfoit o listă, devenită publică, a lucrărilor lor, şi nu mă pot abţine să nu spicuiesc, la întîmplare, informaţii culese din ea. Există, desigur, mulţi savanţi cvasinecunoscuţi, obligaţi să se reprofileze de dragul libertăţii. Dar vedetele adevărate sunt numai cîţiva: Dinel Staicu, de pildă, autor a zece volume, specialist, – cum altfel? – în probleme de fiscalitate. Vîrful piramidei rămîne Dan Voiculescu, care a produs tot zece volume, dintre care unele îl concurează pe Toynbee, sau pe Tudor Vianu: „Omenirea încotro?”, dar şi „Teoria valorii”. Harnic se dovedeşte şi Dan Diaconescu, frecventînd domenii insolite („Mecanica ruperii materialelor compozite”). Un domn pe nume Mucea, condamnat în dosarul privatizărilor strategice, e specialist în „psihologia negocierii” şi în energia eoliană… (total cărţi scrise în detenţie: 7). O serie de încarceraţi exhibă competenţe de top în materie juridică: Ovidiu Maeruţiu („Judecata în primă instanţă în procesul civil”), Ionuţ Tomiţă Neagu, condamnat pentru luare de mită şi spălare de bani („Cercetatrea criminalistică a urmelor de sînge”), Ion Maximilian Bălăşescu, vinovat şi el pentru luare de mită („Criminalitatea organizată, sau pluralitatea construită de infractori”), sau inenarabilul Cătălin Voicu, autor a 6 lucrări, între care „Ordinea publică şi statul de drept” şi „Îndreptar de drept constituţional”. Dan Păsat, fost deputat, condamnat pentru şantaj, scrie despre corupţie („Corupţia ca fenomen”). Şase lucrări a pus pe masă şi dl. Nicolae Răzvan Bujdoiu, de profesie avocat, arestat pentru înşelăciune şi evaziune fiscală (un titlu, între altele: „Justiţia penală pentru minori”). Studii solide, bazate pe greu verificabile competenţe de ramură, au scris şi Ovidiu Eugen Ciogescu („Cum se comportă cablurile de medie tensiune sub acţiunea sinergică a solicitărilor electrice”), Cornel Ciocan („Producerea seminţelor de cereale păioase, verigă importantă a tehnologiei agricole”, precum şi „Proiectarea fermelor de caprine”), Aurel Olimpiu Anton („Creşterea chinchilelor”; vezi şi lucrarea binecunoscutului Gh. Neţoiu despre „creşterea ovinelor şi bovinelor”), sau Grigore Anton („Teoria şi practica concasoarelor”). Un capitol aparte îl constituie autorii răpiţi de inspiraţie mistică: Dan Andrei Hosu, judecat pentru spargerea unei bănci, se ocupă, după gratii, de „Iertarea lui Hristos din perspectiva Noului Testament”. Valentin Iova scrie despre suflet „în viziunea Sfinţilor Părinţi”, iar Relu Fenechiu ne propune „Itinerarii duhovniceşti în judeţul Iaşi”. Experienţa concentraţionară face obiectul de cercetare al unor experţi ca Titu Sgârcitu („Faţa nevăzută a deţinutului”), sau Mircea Coşmeleaţă (”Conceptul de alteritate în spaţiul carceral”). Aurel Enea, condamnat pentru uciderea şi tranşarea unei adolescente, a comis o lucrare intitulată ”Evoluţie şi creaţie”. Alţii vor să se facă utili societăţii prin ”contribuţii” concrete: un fost prefect de Iaşi (Vasile Radu Prisăcaru) construieşte un manual de limba engleză pentru infirmieri (!), Nicu Caracota oferă un ghid pentru ”Băuturi şi arta de a prepara mixuri”, fostul primar de Cluj (Sorin Apostu) ne explică în ce mod se face ”controlul calităţii cărnii”, iar Ioana Maria Popovici ne învaţă cum e cu ”pietrele preţioase colorate”. Constantin Pătru Tibi ne spune ”Povestea presei”, Gheorghe Constantin ne pune la curent cu ”resursele umane în fotbal”, Cristinel Dragoş Dudău (un inginer care, în stare de ebrietate, a provocat un accident rutier spectaculos) ştie cum e cu ”complexele sportive acvatice”.
Nu mai vorbim de Gigi Becali (6 lucrări dintre care trei despre el şi restul despre ortodoxie), Cristi Borcea („Am fost preşedintele unui vis: Dinamo”), Antonie Solomon („Principii europene în administraţia publică”). O doamnă, pedepsită pentru corupţie cu fonduri europene, scrie un text intitulat „Femeia – parte egală a unei societăţi prospere”, un preot (şi, în timpul liber, taximetrist), implicat în chestii cu droguri, glosează pe tema mozaismului. Nu lipsesc confesiunile: Sabin Ilieşi (”Biruinţă şi suferinţă”), Miron Mitrea (”Amintiri…subiective”), sau sibilinicul Richard Paul Dorday, doctor în filozofie şi pedofil, autor al cărţii „Axa conducătoare: conducerea interioară. Transcendenţă. Reabilitarea infractorului”. Mai avem şi „Tactica ascultării suspectului…” şi „Societatea chineză şi trăsăturile ei” şi cîte şi mai cîte, care de care mai înalt academice.
Nu e păcat ca, dinaintea unei materii atît de consistente şi a altor probleme social-politice atît de arzătoare (mană cerească pentru un militant de stînga), tema preponderentă a iobagilor minţii să rămînă o mică „celulă” de conservatori hîrşiţi în nefăcute, buni de azvîrlit la „groapa de gunoi” a istoriei? Intelectualii „aşa-zişi”, „auto-declaraţi” vor dispărea oricum. Scena se va umple de ceilalţi intelectuali, cei de mai sus, care şi-au cîştigat scurtarea pedepselor cu preţul sudorii creierelor lor, adevăraţi muncitori pe ogorul unei lumi noi, gata să colaboreze cu „băieţii buni”, fără fasoane, fără „rămîneri în urmă”, fără pretenţii exclusiviste! Oameni suntem! E loc pentru toţi! Vom fi o naţiune de „doctori” în toate ştiinţele şi vom face vizite de lucru în Coreea de Nord, în China, în Cuba şi în alte cîteva locuri din lume unde n-a învins încă gheara capitalistă, „mîna invizibilă a pieţei”. Vom scăpa de vomitivul unor false modele. Vom rămîne între noi. Fără „pescuitori în ape tulburi”, fără apologeţi ai cunoaşterii de dragul cunoaşterii (cînd e vorba de a lupta cu liberalismul egoist). Vom intra într-un ev nou, aprins. Va începe, în sfîrşit, viitorul de aur!
