De același autor
Pune mereu pe piaţă subiecte „fierbinţi“ (Grecia, Ucraina, valul de emigranţi din ţările arabe), pentru a ţine sub obroc adevăratele probleme ale ţării: numărul insuficient de profesori, igiena precară din spitale, şomajul, spargerile de locuinţe etc. Un fost redactor de la „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ a publicat, în 2014, o carte de oarecare răsunet pe tema corupţiei de presă. Titlul: „Jurnalişti cumpăraţi”. De la reacţii negative pe forum faţă de mediile „mincinoase” s-a ajuns chiar la confruntări directe: demonstraţii de stradă cu lozinci vehemente („propagandă greţoasă”, „procentul de adevăr din ziare: 1%”, „odată şi-odată punem noi mîna pe voi” ş.a.m.d.), dar şi atacuri fizice la adresa unor jurnalişti. Pe de altă parte – ne spun gazetarii de la „Spiegel” – situaţia nu trebuie luată în tragic. Şi alte instituţii ale statului sunt în cădere de credibilitate: partidele, Biserica, guvernul, parlamentul. Reacţia corectă şi eficientă faţă de acest episod nu e nici ignorarea, nici hiperbolizarea lui. Trebuie, pur şi simplu, ca ziariştii – şi toate celelalte instituţii – să ia lucrurile în serios, să se pună în discuţie, să dea mai multe informaţii despre modul în care îşi fac treaba.
Ca român, aş avea şi alte observaţii de făcut, apropo de nemulţumirile exprimate de cetăţenii germani dezamăgiţi. Mai întîi, ei au tendinţa naivă de a crede într-un mecanism de manipulare a presei foarte rudimentar: se dă un telefon, se convoacă reprezentanţii ziarelor mari în birourile cancelariei federale ca să li se spună ce să scrie, se primesc ordine de la NATO etc. Apoi, este excesivă ideea că Grecia, Ucraina, valul de emigranţi din afara Europei sunt probleme „inventate”, exerciţii de „camuflaj”, diversiuni menite să distragă atenţia de la adevăratele dificultăţi naţionale. Ca să nu mai spun că, dacă igiena din spitalele nemţeşti e discutabilă, e greu să găseşti calificative potrivite pentru starea aşezămintelor sanitare de la noi… De neajunsurie învăţămîntului românesc în comparaţie cu cel german nu mai vorbim. Dar, în fine, fiecare şi le ştie pe ale lui.
