De același autor
Dar merită să omagiem, oricît de des, ironia exasperată cu care ne-a transformat moravurile într-un soi de emblemă atemporală, „din a cărei dilemă nu putem ieşi”... Trecut, prezent şi, pare-se, viitor, textul caragialesc obligă la o permanentă stare de veghe. Deunăzi, răsfoind minunata antologie de scrisori alcătuită de Dan C. Mihăilescu (I.L. Caragiale, Cele mai frumoase scrisori, Humanitas, 2013), am căzut pe două fragmente, pe care simt nevoia să le re-lansez, cu mici comentarii.
Dintr-o scrisoare către amicul Constantin Dobrogeanu-Gherea: „...Frumos! Sublim! Jos străinismul! Sus limba Rromână!!! Încai, dacă o vorbim şi scriem mai mult sau mai puţin deplorabil, cel puţin, în contra vitregilor înstrăinaţi, cari n-o ştiu de loc, s-o apărăm mai puţin sau mai mult - ridicol. O eterne Moft Rrromân, immortal Phoenix!”
