Dileme, stupori, resemnare

Spus pe româneşte, „a avea o dilemă” înseamnă ceva de genul: orice-ai face tot prost iese! Ai la îndemînă, să zicem, două soluţii distincte (ba chiar opuse), dar pînă la urmă ambele te duc în aceeaşi fundătură. Nu poti ajunge la un răspuns valabil, indiferent dacă o iei „hăis” sau „cea”. Asta se poate întîmpla din mai multe motive.

Andrei Plesu 23.01.2017

De același autor

 

Ori eşti atît de prost, încît eşti mereu depăşit de înţelegerea corectă a situaţiei, ori eşti atît de deştept, încît hamletizezi la nesfîrşit, incapabil să acţionezi, ori realitatea este atît de confuză, de inconsistentă, de degradată, încît nu oferă nici o posibilitate de sistematizare nuanţată şi de reacţie funcţională la nebuloasele ei tribulaţii. O situaţie ”dilematică” e o situaţie care boicotează liberul arbitru, pentru că nu-i dă nici o şansă de orientare eficientă.

 

Mărturisesc, de pildă, nu fără oarecare teamă - căci sună cît se poate de ”incorect” - că democraţia a ajuns, pentru mine, un concept dilematic. Nu mai ştiu ce să cred. Ştiu vorba lui Churchill (”Democraţia este cea mai proastă formă de guvernămînt, cu excepţia tuturor celorlalte”), o vorbă care poate fi dată drept exemplu de manual pentru definiţia unei adevărate (= insolubile) dileme. Şi totuşi, ce-i de făcut? Cum să cred într-un regim politic prin a cărui mecanică legitimă, Socrate a fost condamnat la moarte şi Hitler adus la putere? Cum să cred în democraţie, cînd practica ei aduce la conducerea ţării un provincial şmecher şi ţanţoş, cu liota lui de diletanţi, semidocţi şi pipiţe, care îmi vor administra viaţa? Cum să cred în democraţie, cînd, datorită ei, o ţară ca Statele Unite ajunge pe mîna unui mahalagiu oblu, încîntat de sine şi de gîndirea sa de rîndaş parvenit? Cum să cred în democraţie cînd, prin referendum, Marea Britanie s-a rupt de Uniunea Europeană, deşi, întrebaţi ce-au votat, o puzderie de englezi au admis că n-au ştiut exact despre ce e vorba? Cum să cred în democraţie, cînd bietul Vadim s-a impus, prin vot, în anul 2000, drept (iminent) prezidenţiabil? În asemenea cazuri, dacă mă decid să accept, prin absurd, democraţia, trebuie să-mi dirijez nemulţumirea către electorat, adică să bombăn poporul, ceea ce, iarăşi, nu se face. (Pe de altă parte, nici convingerea unor săteni din Prahova că Biblia a fost scrisă de popa din Târgovişte nu mă stimulează să le acord acelaşi drept de vot pe care îl acord, justificat, lui Mihai Şora, sau lui Cărtărescu. Evident, sunt bolnav de ”elitism”).

 

De curînd, o nouă dilemă e pe cale să-mi scurtcircuiteze gîndirea. Guvernul vrea să dea o ordonanţă privind amnistierea şi graţierea unor penali. Mie unuia mi se pare destul de perfidă ”urgenţa” în care e împachetată această delicată iniţiativă legislativă. Preşedintele ţării crede, întîmplător, la fel. Cîteva mii de oameni ies în stradă pentru a protesta împotriva milostivului proiect al guvernanţilor. Or, dintr-odată, apar pe piaţă subtile speculaţii hermenutice: manifestanţii din stradă sunt manipulaţi ca nişte fraieri, dacă nu sunt direct agenţi provocatori. În fond, cine i-a scos din casă? E clar că nu ”societatea civilă”! Cît de clar? Îmi vine să întreb şi eu, parafrazîndu-l pe Henry Kissinger (”Cînd vreau să vorbesc cu Europa unde să sun?”): ”cînd vreau să vorbesc cu societatea civilă unde să sun”? La GDS? La România Curată? La Freedom House? Sau, mai direct, la marele pericol naţional pe nume George Soros? Şi dacă manifestanţii au fost aduşi în stradă de ”servicii”, să înţeleg că ”serviciile” sunt contra guvernului? Ar fi ceva… Sau vor ”acoperiţii” şi şefii lor să creeze pur şi simplu haos, ca să poată manevra din umbră desfăşurarea evenimentelor? Sunt serviciile o adunare de genii care controlează tot, sau un teren de luptă între de-alde Ghiţă şi de-alde Coldea, adică o tipică instituţie autohtonă, o harababură cu strategii, interese şi afaceri contradictorii? Din această dilemă nu pot pentru ca să ies...

 

Cititi in continuare pe adevarul.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22