Doctorate pentru toţi

Pe vremuri, în epoca democraţiei populare, se folosea frecvent sintagma „ştiinţa pentru toţi”. Existau şi o revistă şi o colecţie de carte cu acest titlu, ales anume ca să sugereze nu numai buna intenţie a „popularizării”, ci şi ideologia dreptului fiecărui cetăţean de a avea acces la un domeniu rezervat - pe vremea exploatatorilor - numai unor privilegiaţi ai soartei.

Andrei Plesu 19.12.2016

De același autor

 

Evoluţia vieţii academice de la noi mă îndeamnă să propun un imperativ simetric: doctorate pentru toţi! De ce să ne mai încurcăm în proceduri, în „criterii”, în „comisii” (de etică sau de specialitate), în standarde învechite. Să facem din doctorat „un bun al întregului popor”, un drept acordat democratic tuturor românilor. De ce ar fi trebuit să refuzăm  aprozaristului Genică Boerică titlul de doctor în drept? Dar lui Dinel Staicu (cel care a avut umorul să-şi intituleze „contribuţia”: „Economia subterană în perioada de tranziţie la economia de piaţă în România”). De ce să nu ne intereseze ce gîndeşte Nicolae Mischie despre „Deontologia funcţionarului public”? Sau Robert Negoiţă despre „criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social”?  Avem antecedente încurajatoare. Elena Ceauşescu (absolventă a patru clase elementare) era şi ea doctor.

 

Dar nu numai politicienii s-au dedulcit la „elitisme” universitare. Suntem nedrepţi cu ei, dacă nu aruncăm o privire şi în ograda universitarilor înşişi. E plin de „prof.dr.doc” şi printre „cadrele” facultăţilor de profil. E plin de conducători de doctorate cu doctorate neclare sau direct suspecte. Cum mi-a spus odată dl profesor Ioan Bondrea de la Universitatea sibiană, cîtă vreme facem din titlul de doctor o condiţie imperativă a promovării academice, nu e de mirare că toţi vînează acest titlu ca pe o formalitate cochetă, de agăţat la butonieră, ca pe un ornament, cvasi-birocratic, al carierei profesionale (şi financiare…).

 

Ar fi, prin urmare, mai cinstit, mai puţin demagogic, să acordăm, din oficiu, titlul de doctor,  de la bun început, oricărui absolvent de şcoală medie. Altfel, vom fi vinovaţi de discriminare. Începutul e deja făcut. Aflu că avem deja zeci de mii de „doctori”. Sau că 44 dintre cele 49 de universităţi de stat existente la noi au căderea să „consacre” doctori (în vreme ce numai 13% dintre cele 4000 de instituţii echivalente din SUA au acest privilegiu…). Una peste alta, Robert Negoiţă avea dreptate să spună, cînd a fost acuzat că şi-a adjudecat un titlu fără acoperire, că „toată lumea o face”!

 

Lăsînd gluma la o parte, este evident că „doctoratul” - înţeles ca performanţă academică de vîrf - se află într-o profundă criză de statut. Nu e vorba atît de epidemia de plagiate cu care ne confruntăm de mai multă vreme. E vorba de o radicală deplasare de sens, care pare să fi ocultat definiţia tradiţională a termenului: încununare a unui îndelungat şi tenace efort ştiinţific, avînd ca rezultat o idee nouă, sau un unghi nou de vedere asupra unei probleme vechi. Esenţială este, deci, dimensiunea contributivă a lucrării, componenta ei de originalitate şi de consistenţă profesională. Cu alte cuvinte, nu e suficient ca o teză de doctorat să nu se alcătuiască prin compilaţie sau furt. Ea poate fi o teză slabă, în speţă nevalidabilă, chiar dacă nu trişează grosolan, prin copiere nătîngă, fraudă, fals.

 

Cititi in continuare pe adevarul.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22