Mica antologie de lucruri trasnite

Dacă n-am trăi mereu sub hărţuiala lor malefică, personajele publice ale patriei ar fi un spectaculos material didactic pentru orice curs despre limbă, logică şi psihologie. Lăsăm la o parte bunele maniere, cultura minimală, modestia, simţul valorilor, conştiinţa datoriei, corectitudinea şi alte asemenea mărunţişuri, irelevante pentru un CV eficient..

Andrei Plesu 10.07.2017

De același autor

 

Pînă să trecem la ”profunzimi”, ne izbim de foarte semnificative suprafeţe: de buna (adică proasta) folosinţă a limbii române, de capacitatea (respectiv incapacitatea) de a construi un discurs coerent, bazat pe limpezime, logică şi bună credinţă, de absenţa cvasitotală a unui igienic exerciţiu de auto-evaluare, ceea ce denotă o fudulă necunoaştere a limitelor proprii.

 

”Recolta” de ”lucruri trăsnite” a fiecărei zile ar putea constitui, într-un singur an, materia primă a unei adevărate enciclopedii. Mai jos, numai cîteva exemple, culese la întîmplare.

 

Ziarele ne spun că joi, 6 iulie, dl Liviu Dragnea a decis să-i dea un sfat părintesc noului ministru al Finaţelor, dl Ionuţ Mişa. ”L-am rugat - a povestit ”Daddy” - să capete mai repede experienţa politică...”. Pînă să citesc acest subtil îndemn, eu credeam că experienţa e o acumulare treptată de deprinderi utile, o acumulare bazată pe tatonare, răbdare şi confruntare repetată, pe ample unităţi de timp, cu ”oferta” împrejurărilor. ”Experienţa” - şi a vieţii şi a meseriei - se cîştigă prin practică îndelungată. Nu poţi spune unui tînăr de 20 de ani: ”te rog să achiziţionezi mai repede experienţa de la 50 de ani”. Dobîndirea experienţei nu se poate accelera, nu e o cursă olimpică, în care te străduieşti să ajungi mai rapid decît ceilalţi concurenţi la linia de sosire. Fireşte, asta cînd nu ai anvergura lui Liviu Dragnea. Căci dacă o ai, creşti într-o zi, ca Făt Frumos: cît alţii în zece! Degeaba ne întrebăm cum a putut un inginer de transporturi (cu mici stagii de ajustare pe la ASE, pe la Universitatea Ecologică, sau pe la cea de Apărare) să atingă un nivel de competenţă mirandolian. Se pricepe la toate: la ”politichie”, la programe de guvernare, la economie, la bani, la şefie, la alegerea miniştrilor potriviţi (şi la evacuarea lor), la pescuit, la tenis ş.a.m.d. Altfel e generos. Ce şi-a zis? ”Dacă eu am putut, de ce să nu poată şi ăsta micu'? Aşa că, Ionuţ, dragul tatii, pune mîna şi pînă poimîine fă rost de nişte experienţă. Bagă viteză! Ai văzut ce-a păţit Grindeanu…”

 

Cu o zi înainte, adică miercuri 5 iulie, am aflat, nu fără un mic atac de perplexitate, că ”lumea de azi poate fi descrisă ca o lume uni-multipolară, cu periferie anarhică”. De data aceasta, ideea îi aparţine dlui Emil Constantinescu, care, într-o conferinţă de elită, şi-a liniştit auditoriul spunînd că, în ciuda acestei situaţii dramatice, lucrurile se pot rezolva prin ”diplomaţie culturală”. Dl Constantinescu a fost întotdeauna un om al soluţiilor. Dar, în cazul de faţă, problema este diagnosticul. Ca să fiu sincer, sunt de multă vreme contrariat de folosirea abuzivă, la nivel mondial, a metaforei polarităţii. În mintea mea, ideea de ”polaritate” e structural legată de cifra 2. Pămîntul are 2 poli şi orice structură care include 2 componente opuse, dar complementare, poate fi numită ”polară”. Dar politicienii şi analiştii de dată recentă au ”forjat”, pentru a defini distribuţia puterii pe glob, termeni ca ”bi-polar”, sau ”multi-polar”. ”Bi-polar” e, totuşi, după capul meu, tautologic, iar ”multi-polar” e contradictoriu. Dacă avem mai mult de 2 ”poli”, ne aflăm dinaintea unei multiplicităţi fără structură analizabilă. Fie în sens bun: diversitate, fie în sens rău, anarhie. Între ”poli” poate fi echilibru, sau dezechilibru, dialog, sau conflict. Mi-ar fi mai uşor să vorbesc despre o lume cu mai multe ”centre” de iradiere, decît despre o lume cu mai mulţi ”poli”. Dar nici cu asta nu sunt întrutotul mulţumit, Căci şi ideea de ”centru” are o conotaţie de unicitate, la fel cum ideea de ”polaritate” se asociază, tradiţionalmente, cu ideea de reduplicare, de tensiune între două puncte diametral opuse. Dar sentinţa dlui Constantinescu propune o mult mai misterioasă definiţie a lumii. Dînsul vorbeşte de ceva ”uni-multi-polar” Şi ”polar” (treacă-meargă) şi multi-polar (hai sa nu fim pedanţi!), dar - aici vine surpriza! - şi uni-polar. Aici inţelegerea şi imaginaţia mea cedează. Trăim, care va să zică, într-o lume simultan uni- şi multi-polară. Să tragem oare concluzia - fiindcă dl Constantinescu vorbeşte de ”diplomaţie culturală” - că avem de a face cu o lume uni-multi-bi-culturală? Complex lucru! Deocamdată nu pricep. Dar contez pe lămuririle care ar putea veni de la Institutul de Studii Levantine.

 

Cititi in continuare pe adevarul.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22