De același autor
invitat să conferenţieze la Princeton şi Collège de France, laureat al mai multor premii prestigioase, fost rector al Institutului de Studii Avansate din Berlin. Articolul pe care vreau să îl semnalez se intitulează: „Proiectul re-colonizării. Albii trebuie să se întoarcă”. Mai mult decît un articol „cu teză”, e relatarea unui interviu publicat în „Chimerunga Chronic” („Chimerunga” înseamnă, pare-se, în limba oficială din Zimbabwe, „lupta revoluţionară”). „Vedeta” interviului este Jean-Pierre Bekolo, un cineast din Camerun, producător al unor filme de succes, profesor la universităţile North Carolina şi Duke. Declaraţiile lui sunt, cum se va vedea, foarte îndrăzneţe şi, după mintea mea, extrem de provocatoare în contextul european actual. Mă mulţumesc să dau cîteva din citatele pe care le-a extras din interviu Wolf Lepenies:
„După 52 de ani de independenţă (e vorba de majoritatea ţărilor africane, n.m.A.P.), trebuie să recunoaştem: ideologiile autodeterminării şi ale independenţei rezultate din mişcările noastre naţionale de emancipare, pe care, la vremea lor, le-am susţinut cu toţii, nu se potrivesc cu realitatea globalizării. Ne aflăm într-o fundătură. E mai mult decît evident că nu ne vom atinge ţelurile, dacă vom pretinde să facem totul pe cont propriu. Suntem depăşiţi”. (Jean-Pierre Bekolo)
Wolf Lepenies observă că şi alte mari personalităţi africane au semnalat proasta gestiune post-colonială a statelor devenite „libere”. Între ei, doi cîştigători ai premiului Nobel: nigerianul Wole Soyinka şi kenianca Wangari Mathai, curajoasă activistă pentru protecţia mediului. Bekolo o spune negru pe alb: „Să fim cinstiţi. Nu ne iese. Depindem de o eventuală întoarcere a albilor.” Şi: „Proiectul colonial a fost mult mai eficient decît şi-au închipuit iniţiatorii lui. Cînd a devenit indezirabil, pilotul a sărit cu paraşuta, iar cei rămaşi la manşă, crezînd că au, în sfîrşit, totul sub control, s-au dovedit incompetenţi. Nu aveau nici măcar un plan de zbor”. Autonomia proaspăt obţinută a devenit „o armă politică” în mîinile unei „cleptocraţii” locale, ale unei „elite“ corupte, preocupate doar de propria îmbogăţire.
