Ne-trebnici, ne-vrednici, ne-toti

Dincolo de pejoraţia radicală a termenilor din titlu, există şi sensuri ale lor nu neapărat mai blînde, dar mai neutru descriptive: la fel de întristătoare, dar mizericordios clinice. Mai ales dacă folosim cratima intre prefixul negaţiei şi restul cuvîntului, descoperim ceea ce, în toate cele trei cazuri, stimulează mila.

Andrei Plesu 11.07.2016

De același autor

 

Ne-trebnicul e, pur şi simplu, incapabil să ducă o treabă pînă la capăt, inapt să „producă”, inutil, neînsemnat, anonim în cronica sa inerţie. Ne-vrednicul pendulează între ne-vrednicie, ne-învrednicire, ne-onorabilitate şi dispreţ. Cît despre ne-tot, ce să mai vorbim: e aproape un năpăstuit al sorţii: ne-întreg, mărginit, tont, nătărău, prostănac. Aproape că nici nu te poţi supăra pe el. Nu mai spun că, cinstit vorbind, cu toţii avem momentele noastre de ne-trebnicie şi ne-vrednicie. Cu toţii sîntem, din cînd în cînd, netoţi.

 

E plină lumea de inşi fără de folos, fără de merit, neghiobi, tonţi, tîmpi. Grav este cînd indivizi din această categorie ajung să constituie „elita” ţării, „vedetele” ei, „oligarhia” de care depinde soarta fiecăruia dintre noi. Să ne uităm în jur: cutare mare politician chefuieşte şi îşi face concediul cu oameni de afaceri care ajung suspecţi într-o cercetare cu iz penal. După care declară că nu-i cunoaşte. Forurile judecătoreşti îl acuză de minciună. Eu aş fi mai blînd: omul e ne-tot, neghiob, caraghios. Cum să spui că nu-i cunoşti pe unii cu care ai benchetuit la vedere? Şi, mai ales, cum să pretinzi, după incriminare, că, de fapt, eşti persecutat politic? Cutare alt mare politician îşi adjudecă, prin furt, un titlu academic. Furtul e evident, grosolan, jenant. Ei bine, insul cu pricina are nervii să-i numească pe descoperitorii furtului „politruci”, securişti, duşmani ai naţiunii, invidioşi pe isprăvile sale de partid şi de stat. Aici ne-trebnicia e şi lipsă de hărnicie, suspensie a efortului propriu, nepunerea „osului la treabă”, neonestitate morală şi intelectuală, dar e şi lipsă de demnitate personală, adică ne-vrednicie, iar, în ultimă instanţă, încăpăţînare prostească, mărginire sufletească, neghiobie: în loc să-ţi ceri scuze, blestemi mapamondul pentru că te-a prins furînd. Netoţi sînt însă şi cei care spun că prea se face caz de chestia cu „plagiatul”. Altele sînt problemele ţării! Păi atunci să le dăm pe mîna oricărui borfaş ţanţoş, a oricărui impostor fudul şi băşcălios. Ca şi cum plagiatul n-ar fi o dovadă de necinste, de înşelăciune, oricînd „expandabile” la nivel guvernamental. Şi ca şi cînd titlul de doctor e un fel de broşă nesemnificativă, pe care, „la ocazii”, ţi-o pui, mîndru, la butonieră (şterpelind-o, eventual, de la mall).

 

Cititi in continuare pe adevarul.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22