De același autor
Întîi, pentru că autorul e un om cultivat, bine informat, care a înţeles să asimileze harnic tot ce putea aduna despre ţara lui de adopţie. Apoi, pentru că vorbeşte despre democraţie, capitalism, corectitudine politică, libertate, liberalism (în sens american), elite, universităţi, etica muncii etc. ca unul care a păstrat memoria şi experienţa nemijlocită a anilor trăiţi în comunism. E important, pentru că cei care nu au trecut printr-o astfel de experienţă (Occidentul, Statele Unite, şi generaţiile tinere din fostele ţări comuniste - fatalmente scutiţi de o confruntare directă cu „beneficiile” utopiei) vorbesc despre ce n-au trăit cu o suficienţă nătîngă, cu un aplomb ridicol. Voi mai avea prilejul să comentez cartea lui Martin S.Martin. Deocamdată, provocat de lectura ei, ţin să înregistrez, rapid, unul dintre aspectele cele mai comice ale „americanizării”, aşa cum e înţeleasă ea mai cu seamă în lumea corporatistă autohtonă. E vorba de schingiuirea bezmetică a limbajului, prin traducerea unor termeni curenţi, la îndemînă, într-o suprarealistă „romgleză”.
Şi în Statele Unite au apărut caraghioslîcuri lingvistice palpitante… Dar ele se explică prin precauţiile paranoic-ideologice ale corectitudinii politice. Nu e frumos să mai spui tablei pe care scriu elevii şi profesorii din clasele gimnaziale, „blacktable”. Sună rasist! De ce „neagră”? Cum s-or simţi tinerii de culoare, cînd aud acest perfid epitet discriminatoriu? Să-i spunem mai bine „chalktable”, adică tabla pentru cretă. (Deşi, dacă mă gîndesc bine şi asta sună prost: creta e „albă” şi cu ea se scrie pe „negru”, cu alte cuvinte „negrul” e un simplu suport pentru textul „alb”…). La fel, nu e bine „policeman”, sau ”postman”, fiindcă acel „man” de la urmă face abstracţie de reprezentantele feminine ale profesiunii. Se va prefera, deci, „policeworker” şi „postworker”. Poate nu v-aţi gîndit, dar, pe această linie, ceva e în gravă neregulă cu termenul „history”, pentru că primele lui litere trimit la masculinul „he”. Mai elegant ar fi „shestory”!
În America, motivaţia unor asemenea „reforme” de vocabular este, cum spuneam, de ordin ideologic. La noi însă, are loc o „revoluţie” fără legătură cu vreo doctrină „liberală”. E doar un fel de modă „cool”, preluată din jargonul corporatist. Nu e, prin urmare, vina americanilor! E vina băieţilor şi fetelor „de firmă” de la noi, care nu ştiu bine nici româneşte, nici englezeşte, dar găsesc că e mai eficient, mai „branşat”, mai „globalist” să se exprime pestriţ, hibrid, înlocuind „limba de lemn” (pe care n-au apucat-o), cu o limbă de tinichea, care, din punctul meu de vedere, sună a gol…
