O dilemă: fotbalul

Suntem în plină euforie fotbalistică. Sperăm, luptăm, suferim, căutăm vinovaţi, ne investim patetic în fiecare meci, în fiecare fază. Nu sunt competent în materie, dar am găsit, în arhiva mea, un text pe care l-am scris acum aproape 22 de ani şi care mi se pare de un oarecare haz contextual. (Apropo şi de micul război dintre ruşi şi englezi, consumat pe străzile Marsiliei).

Andrei Plesu 20.06.2016

De același autor

Recitind textul acum, găsesc amuzant efortul de „cercetare” la care m-am dedat, pentru a vizita, cu risipă bibliografică, istoria acestui sport. Îmi fac iluzia că, poate, şi cei care frecventează blogul Adevărul vor recolta, fie şi pentru a mă contrazice, cîte ceva din vechea mea încercare…

Am fost demascat. Sportul românesc din 9 iulie (1994) îşi informează cititorii, cu litere de-o şchioapă, că „Andrei Pleşu nu ştie numele selecţionerului”. Tot necazul vine de la un interviu din Evenimentul zilei în care George Pruteanu a avut cruzimea să reproducă o bâlbâială fatală a subsemnatului apropo de simpaticul domn Iordănescu: în goana formulării, i-am zis Iordă... cheanu, apoi... ...chescu, expunându-mă astfel stigmatului public. Cu o chestie ca asta – sunt perfect conştient – nu se glumeşte: poţi să nu ştii tabla înmulţirii, data bătăliei de la Rovine, categoriile lui Aristotel, distanţa dintre Soare şi Jupiter. Sau, din contră: n-ai decât să le ştii. Dacă însă nu ştii „numele selecţionerului”, nimeni nu te mai poate salva: eşti o căzătură, un vândut, un fandosit. Meriţi să ţi se spună „mă, animalule!”, să fii dat pe mâna poporului suveran  cu  care nu vrei să compătimeşti, să fii lăsat fără galoane, fără charismă, fără electorat, fără dreptul de a mai apela la drepturile omului. Eşti în situaţia lui Costăchel Gudurău şi poţi clama, odată cu dânsul: „Viaţa, onorul nesigure”, „Tremur viaţa me, nu mai putem merge cafine”. Aşa că mă grăbesc să-mi cer scuze. De fapt, ştiu numele selecţionerului. Cum să nu-l ştiu? Cine nu-l ştie? Mai mult: selecţionerul mi-e simpatic. Povestea cu numele a fost o scăpare, un lapsus, o dandana. Merg şi mai departe şi spun: nu numai selecţionerul îmi e aproape, ci şi fotbalul (până la un punct). Vorba lui Kant: „Sentimentul umanităţii nu m-a părăsit până-ntr-atât!” Am urmărit toate meciurile României, ba chiar şi bucăţele din alte meciuri: m-am bucurat, m- am  întristat,  am avut emoţii. Recunosc: nu sunt ceea ce se cheamă un microbist. Dar am curiozităţi, temperament, afecte. Sunt recuperabil. Sunt gata să urmez exemplul maestrului meu, domnul Constantin Noica, şi să iau mai în serios jocul pe care „specialiştii” îl numesc, atât de inspirat, „jocul cu balonul rotund”. Dar domnul Noica nu e singurul model posibil. Îmi amintesc de un interviu luat lui Emil Cioran, la Paris, de Gabriel Liiceanu. Cioran povestea cum, în copilărie, se împrietenise cu groparul din Răşinari, care îi dăruia din când în când câte un craniu în loc de minge. „Aşadar, aveaţi de mic o oarecare propensiune spre morbid” – sonda, analitic, amicul Gabriel. „Da' de unde! – replica Cioran. Pur şi simplu îmi plăcea fotbalul!” Nu mă pot abţine să nu suspin admirativ şi nostalgic: „Ce generaţie!”

Mă simt atât de stingherit de insuficienţa angajării mele sportive (deşi în adolescenţă am practicat înotul şi, pardon, boxul), încât aş vrea să ofer o minimă compensaţie, să contribui şi eu, după puterile mele şi cu modeste instrumente livreşti, la consolidarea imaginii fotbalului în lumea de azi.

 

 

 

Citeste In continuare pe adevarul.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22