O lovitură de stat originală

Andrei Plesu 24.02.2014
SHARE 11

De același autor

Suntem altfel. Admit că avem o sumedenie de defecte (cine n-are?), dar trebuie să recunoaştem toţi că avem cel puţin o calitate: originalitatea. Lucruri care în alte părţi ale lumii ar părea stranii, improbabile, sau direct imposibile, la noi sunt, spre stupoarea generală, verosimile: se întîmplă. Avem geniul suprarealismului, al năzbîtiei cordiale, al năucelii practicate cu naturaleţe. Suntem ”fireşti” chiar şi cînd suntem atipici.

Ce mai, avem talentul de a fi simultan imprevizibili şi somnolenţi, incomparabili şi plicticoşi, blegi şi radicali. Sîntem nonşalanţi în plin haos, inclasabili, fuduli şi nefericiţi…

N-am inventat noi, oare, conceptul ”democraţiei originale”? Adică al democraţiei ”emanate” din specificul naţional? Cu multă ornamentaţie verbală, cu mult patriotism local, cu tot soiul de ”corecturi” şi ”pogorăminte”, de natură să nu strîngă zăbala prea tare? Cînd cu referendum-ul din vara lui 2012, n-am reuşit, tot noi, să facem din formula ”lovitură de stat” o formulă vagă, un instrument de luptă politică? Am avut, cu alte cuvinte, o ”lovitură de stat”, la sfîrşitul căreia cei vizaţi de ea au ieşit învingători (adică n-au fost înlăturaţi), cei care au gîndit-o au pretins că, de fapt, n-au făcut nimic, ba chiar că, pînă la urmă, au fost perdanţii (alături de alegători) ai unei mult mai şmechere ”lovituri”, date de Curtea Constituţională. Unde s-a mai văzut ”lovitură de stat” despre care să nu se poată spune, riguros, dacă a avut sau nu loc?! De fapt, totul a început cu decembrie 1989, cînd s-a vorbit ba de ”revoluţie”, ba de ”lovitură de palat”, ba, eufemistic, despre ”evenimente”, sau despre ”loviluţie”. În ce mă priveşte, sentimentul meu şi mărturia mea e că şi în 1989 şi în 2012 lucrurile au arătat mai curînd a brambureală mai mult sau mai puţin norocoasă. N-am perceput urme subtile de ”organizare”, iar ceea ce avea aerul de a fi ”organizat” a dus la eşec.

De la o vreme însă, am făcut-o lată! Ne-am depăşit pe noi înşine! Am inventat ceva fără egal, ceva care putem pentru ca să zicem că n-a trecut prin cap nimănui pe vechea şi greu încercata noastră planetă: lovitura de stat realizată de stat împotriva lui însuşi. Lovitura de stat ca ”auto-gol”! Complot guvernamental împotriva guvernului! 

Asistăm înmărmuriţi cum „alianţa“ de la vîrf a ales ca formă de administrare a ţării – războiul civil.

Ponta dă de pămînt cu Antonescu, Antonescu dă de pămînt cu Ponta, Băsescu le rîde în nas amîndurora, ba chiar pledează, pişicher, pentru împăcare. Televiziunile de front nu mai ştiu care e Nordul. Să fie cu PSD? Cu PNL? Cu USD? Noroc că există încă preşedintele şi putem înlocui opţiunile clare cu lungi seri dedicate biografiei lui. Măcar despre el se poate spune orice, oricît de gogonat: că vrea ucrainizarea României, că s-a purtat urît (fiindcă avea pile) cu o fostă ministreasă a lui Ceauşescu (scoasă brusc de la naftalină ca victimă competentă), că fură, toarnă, vinde ţara ruşilor şi bea whiskey. Aproape că prefer „sinceritatea” simplă a lui Mircea Badea: o ţine langa cu „Jos Băsescu”, admiţînd că USL nu a avut alt sens în afara acestui foarte nuanţat slogan politic.

Dar USL pare să fi ales o cu totul altă cale. Şi tocmai în asta constă „auto-lovitura de stat” despre care vorbeam. USL a ales să-şi saboteze propria guvernare. Să intre în opoziţie cu ea însăşi. După doi ani de amor sălbatic, în care ”liderii” formaţiunilor cîştigătoare dansau în voaluri roz, îşi zîmbeau galeş şi priveau concupiscent spre jugulara lui Traian Băsescu în aplauzele lui Dan Voiculescu şi ale pupililor şi pupilelor lui, iată, dintr-odată, cum fiecare pofteşte la sîngele „partenerului”. E ca şi cum Făt Frumos şi Ileana Cosînzeana ar începe, brusc, să-şi dea la glezne, să-şi scoată ochii, să se scuipe în faţă.

Aş zice că Băsescu, departe de a fi o „gură de aur”, n-a proferat niciodată atîtea sudalme la adresa lui Ponta, cîte îi reuşesc, acum, lui Antonescu. Şi nici pe Antonescu nu l-a încondeiat cum o face Ponta.

De curînd, am citit un articol al lui Varujan Vosganian cu observaţii melancolice despre anomaliile strategice ale guvernelor din ultimii ani. Şapte miniştri schimbaţi, în trei ani, la Economie, opt, în patru ani, la Sănătate. Şase, în doi ani, la Educaţie. Şapte denumiri (şi competenţe) diferite pentru Ministerul Economiei din 2004 pînă în 2012. Nu mai pomenim de miniştri arestaţi sau aflaţi sub anchetă, de miniştri demişi după fapte şi declaraţii neghioabe, de plagiatori, incompetenţi, corijenţi la Limba Română etc. Problema cu Varujan Vosganian e că, ştiind toate astea (şi, cu siguranţă, multe altele), stă cuminţel în mica nebuloasă liberală, fără reacţii, fără voce, fără criterii. Dar asta e altă discuţie…

Auto-lovitura de stat e ca şi reuşită. O putem breveta într-un Guiness Book al masochismului politic mondial. Rămîne, totuşi, întrebarea: Pentru toate promisiunile făcute de USL în campanie nu-şi cere nimeni scuze? Pentru manipularea toxică a electoratului, ”ajutat” să-l deteste pe Băsescu şi să vadă mîntuirea în cuplul amoros Victor-Crin nu are nimeni de dat socoteală? Nu cumva am fost păcăliţi? Mai ştim oare ce gîndeşte, de fapt, dl. Antonescu despre ”misiunea” politică a liberalismului, el care a adus în partid ”eroi” dubioşi sau nătîngi din speţa Becali, Ilieşiu, Roşca-Stănescu? Mai putem crede ce ne spune Domnia Sa după ce îl vedem, acum, schimbînd drastic macazul, cînd e vorba de marele lui prieten, numit azi, ”mincinos şi obraznic” ? Dar Ponta? Cine e el de fapt? E pur şi simplu mai puţin inteligent decît pare? E manevrat de alţii? E iresponsabil? Cîrlan? Hahaleră ambiţioasă? Baschetbalist, copilot, dansator cu unduiri de cadînă (cum l-am văzut,odată, la televizor)? Şi, oricine ar fi, cum de a devenit el, pentru un partid important şi pentru o ţară întreagă, indispensabil? Despre televiziunile ”de front”, care au împins ţara la vot ca să iasă ”ai noştri” n-are rost să ne mai facem iluzii. Se vor juca, în continuare, nemilos, cu sufletele telespectatorilor lor, se vor simţi mereu îndreptăţite, mereu protejate de soartă, libere să ne aducă pe toţi în ţarcul bănoaselor lor convingeri. Par, oricum, să se amuze foarte bine împreună. Dar să nu ne grăbim. Tehnica, nou inventată, a auto-subminării, lucrează. Şi pariez de pe acum pe spectaculoase surprize…

TAGS:

Comentarii 11

creca - 03-01-2014

ai uitat pe cineva..dar nu-mi dau seama pe cine.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 02-28-2014

Au crezut ca vor putea ocoli realitatea ...au crezut ca daca o dau cu zarva, cu galceava, cu valva ... rezolva ceva. AU MANCAT DIN TIMPUL NOSTRU ! Lupta lor pentru putere, pentru privilegii , NE COSTA PE NOI ! Noi suntem cei care platesc lipsa lor de viziune, de profesionalism. A fost lupta lor sa-l scoata cumva basma curata pe Voiculescu, cel care a orchestrat tot taraboiul. TREBUIA ca Iohannis sa ajunga prim-ministru de acolo, de la Grivco, ca odata ajuns, sa stie cui datoreaza asta ! Facand-o pe eroul ...si-a dat demisia din Parlament doar ca sa scape de un complet de judecata puternic, de la instanta puternica. Iar NOI ... NOI PLATIM TOATE ASTEA !

Răspunde

Berta - 02-27-2014

Dle Plesu, ati omis sa va referiti si la" lovitura de stat legionara", cea care l-ar fi indreptatit, chipurile, pe dl Iliescu sa le multumeasca minerilor pentru restabilirii "ordinii de drept" in 12-13 iunie 1990. Fiind dvs. atunci membru al guvernului, nu ne-ati spus nici pana azi: a fost sau n- fost? (lovitura de stat legionara"). Si, daca n-a fost, (caci nu a fost!), de ce nu ati demisionat din guvern in semn delimitare de felul in care guvernarea de atunci "a pus capat loviturii de stat'?

Răspunde

daniel antonie - 02-26-2014

Mie: Stimate Domnule Andrei Plesu, ce pot sa mai adaug sa fie al patrulea mesaj orbitor? ABJECTIE TOTALA! Ia numara tu cate autogoluri sunt in asta! “a master was descending from Jerusalem to Jericho (sic!) and he has fallen between the robbers”” (Master Jesus Christ) 13. On asp and on basilisk you shall walk and you shall step over the lion and over the dragon. (psalm 90) Daniel Antonie COPYRIGHTS. THESE TEXTS ARE NOT TO BE MADE PUBLIC BY ANY OTHER MEAN BUT WITH THE PERMISSION OF THE AUTHOR AND/OR ACCORDING TO HIS CONDITIONS HE HAS MENTIONED IN HIS WILL AND/OR (BOTH OF THEM) IN OTHER TEXTS. anatema lui eu, Epifanie Norocel, Ciprian Campineanu, ieromonah Stefan Savatie Bastovoi (out pagan!) si sinodului Bisericii Ortodoxe Romane (nu se aude nu se vede; sa ma schimb: schimba-ne-ar moartea pe toti odata), Miron Cristea (the claws of Michelangelo) Iustinian Marina (we are not worthy to be mentioned), antena 1 (cadea-ne-ar ochii daca mai vedem ceva de Daniel Antonie. Amin), Orange, Cristian Tudor Popescu, Ban, Nicolae Guta, Teodora Guta, CONSTANTIN ENE, Mihail Milea, Dumitru Vasile, Alexandra Svet, ieromonah VALERIE PARTAL, MACARIE BESLIU/DESLIU, Iustin Pirvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Elpidie Vagianakis, Alexandru Motoc, Dumitru Staniloae, Sfantul Ioan Damaschin, Gabriel Macovei, Alisa-Georgeana Coman Macovei, MANASTIREA CERNICA, Teofil Paraianu (ca vrei tu plimba-te-ar, purta-te-ar, legana-te-ar, duce-te-ar, alerga-te-ar Maica Domnului prin toate pi...dele CURVAR) Crin Antonescu, Victor Ponta, Traian Basescu, Mihaela Miroiu, Andrei Plesu, Cioban Stelica si toata clasa politica romaneasca, media pro, Andrea Corr, U2, Tudor Catianu, Brindusa Tereza Palade, Andreea Archip si Mihai Constantin, Alan Alda, Mike Farrel, Gabriel Sandoiu si PROFETULUI NECUNOSCUT (MAI MULT DECAT CELORLALTI- ASTA SA NU FACA PARTE DIN UMANITATE SI DIN CREATIE- LEGAT SA FIE PANA PLATESTE TOT- CRUCEA MEA! NU-I! DINCOLO DE NIRVANA SA FIE DUS ACUM SI PURUREA SI IN VECII VECILOR AMIN!), IOAN IACOB HOZEVITUL.

Răspunde

daniel antonie - 02-26-2014

Mie (nu de la inceput): Stimate Domnule Andrei Plesu, Inteligenta dumneavoastra de tip politic este remarcabila. Din pacate, prostia mea nu se ridica la solipsistica dumneavoastra prezenta publica, judecatoare de erori de referinta la originalitate intelectuala, ceea ce face ca acest comentariu sa se transforme in ceea ce amicul domniei voastre Emil Cioran numeste anonimitatea nimicului suicidal care nu poate fi luat de ceilalti cand totul este luat de ceilalti. Constient sau inconstient, dupa cum un alt poet bahic celebru spunea, 'stiti ca aveti dreptate', nefiinta mea nu va mai sta niciodata, mai devreme sau mai tarziu, in preajma fiintei domniei voastre care patenteaza originalitati de tip politic. si cred ca si Nimicul in care eu cred si ma face sa ma sinucid, in incercarea de a ma elibera constient de mult prea virtuoasa dumneavoastra prezenta, subscrie in toate cele trei sau patru modalitati elementare ale sale la marturia mea deschisa de sinucidere! va multumesc pentru mana de ajutor care face ca jetul suicidal sa se indrepte spre mult prea curata dumneavoastra fata (daca scriu mutra franca e calomnie? sa mai adaugam si pacatul acesta la toate celelalte! mi-am intrebat nimicul)! Cu o foarte mare stima pentru eterica, angelica, diplomatica dumneavoastra trecere puskinala semnez autoplagiatul (adica l-am luat din Nimic) meu mesaj numarul sapte al armatei de Nimici, Nimicuri, Daniel Antonie

Răspunde

Stelian D - 02-26-2014

Putem ride trist, asa cum m-a facut sa reactionez articolul d-lui profesor. De gindit este ca originalitatea este o calitate in lumea larga, definitorie pentru o angajare, de exemplu, pe linga alte calitati. Oare am reusit s-o sucim si pe asta? Avem noi o clasa politica geniala in idiotenia ei crasa, in rapacitatea inspaimintatoare dovedita zi de zi? Am putea crede ca da, avem argumente puternice...

Răspunde

ISTORIA - 02-24-2014

aBSOLUT nIMIC oRIGINAL ! auto-lovitura de tsat (sic!) este doar un auto-Plagiat monstruos dupa auto-revolutia din decembrie ! Care "decembrie" ?

Răspunde

iona - 02-24-2014

referitor la geografia comentariilor...au fost din Dublin. posibil din Italia, din Timisoara, eu din Bistrita...toate apreciative vis a vis de prezentul articol si in speta anti PSD cel putin...astept comentarii la fel din Teleorman, Dolj, etc etc...trezirea si auto-educarea politica oameni buni din sud...ca altfel paote ajungem schismatici ca vecinii din nord-est

Răspunde

Emil din Dublin - 02-24-2014

Multumesc pentru articol Dle Plesu.

Răspunde

n italy - 02-24-2014

Excelent articol scris in stilul caracteristic al domnului Plesu.O situatie tragica scrisa cu mult umor.Uimitor e ca nu au aparut instantaneu zeci de comentarii ca de obicei.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 02-24-2014

Exact, cine sunt acesti doi aventurieri ?

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22