De același autor
La Marele Sinod Panortodox convocat, de curînd, în Creta, s-a semnat un document („Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”), asumat şi de delegaţia română (în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh). Documentul, acceptat de toţi cei prezenţi, lasă loc dialogului dintre confesiunile creştine ale lumii, fără compromisuri, dar fără scleroză dogmatică, fără vanitate (prea) mulţumită de sine. Ei bine, o sumedenie de clerici obidiţi, gata să afurisească ecumenismul („erezie a ereziilor”) cer ierarhilor români care au semnat textul cu pricina, să se dezică prompt. Dacă nu, nu vor mai fi pomeniti la slujbe! Fondul „ideologic” al acestei răzmeriţe e previzibil: sinoade ca cel din Creta sunt rezultate ale unor manevre preponderent masonice, al căror scop este subminarea dreptei credinţe în general şi a Bisericii noastre naţionale în special. Aşadar, anatema! Nu mă grăbesc să dau integral crezare informaţiei de presă. Se vorbeşte de mii de semnături de protest, dar se spune şi că, de fapt, e vorba doar de cîteva cazuri. Se vorbeşte şi de perspectiva unei grave fisuri în corpul ortodoxiei autohtone, dar şi de un trecător malentendu, aproape rezolvat prin întîlniri şi negocieri paşnice. Nu vreau nici să risc o analiză de detaliu a actelor emise de sinodul cretan şi a legitimităţii sale panortodoxe. Nu sunt suficient de bine informat şi suficient de priceput, ca să mă aventurez - mai ales într-o rubrică de gazetă - într-un discurs riguros. Dar nu mă pot abţine să am, fie şi de pe margine, o reacţie la ceea ce mi se pare un fenomen cu totul nou în spaţiul nostru religios.
Cu totul nouă este încolţirea unui grăunte de nesupunere în rîndurile preoţimii noastre. Gata cu „ascultarea”! Practicată ani de-a rîndul, cu evlavie, cu obedienţă soldăţească, sau cu smerenie ipocrită, ea este, dintr-odată, suspendată. „Am făcut ascultare” (adică nu ne-am sesizat) cînd am văzut clerici implicîndu-se direct în politică, cînd ni s-au impus dări parohiale pentru cheltuielile „de la centru”, cînd s-a pus monopol pe vînzarea liberă a unor produse bisericeşti, cînd s-au folosit „profeţii” şi „miracole” ca „breaking news” în presa cotidiană, lăsînd impresia că tradiţionala credinţă creştină evoluează spre şi se justifică prin performanţe mai curînd magice. Dar astea sunt mărunţişuri… „Am făcut ascultare” cînd s-au dărîmat Văcăreştiul, Sf.Vineri, Biserica Enei şi atîtea altele. Nimeni n-a propus atunci (măcar) să se scoată numele marelui „conducător” din rugăciunile Bisericii. Abia acum „s-a dat drumul” la revoltă. Ne-am regăsit curajul şi demnitatea. De dragul patriei şi al strămoşilor. Am suportat comunismul şi crimele lui, am suportat minciuna generalizată, propaganda ateistă, distrugerea lăcaşurilor de cult, înfometarea populaţiei. Dar chestia asta cu „dialogul între creştini” de confesiuni diferite, asta nu se poate înghiţi! Pînă aici! Jos cu ierarhii trădători! Pe-aici nu se trece!
Petre Ţuţea n-avea dreptate cînd spunea că, totuşi, Iisus nu s-a născut la Focşani. Ba da! E de pe-aici, de prin partea locului!
Foarte interesant (şi semnificativ) este că reuşim prin astfel de „intransigenţe” să ducem zîzania pînă la capăt. Ne războim cu rătăciţii catolici, cu ereticii protestanţi şi neo-protestanţi, dar a venit momentul să ne războim şi cu noi înşine! Să ne împărţim în „ortodocşi adevăraţi şi patrioţi” şi „ortodocşi-lupi”, care vor să ducă de rîpă unicitatea neamului nostru. Cu alte cuvinte, pînă la papistaşi, ne mănîncă propria noastră rîvnă, înclinaţia noastră veche de a ne detesta între noi. „Iubirea de aproape?”, „Iubirea vrăjmaşului?” A se slăbi! Vorba Părintelui Adrian Făgeţeanu: „Românii nu se pot uni trei sau patru pentru o idee românească sau creştină.” Preferă dezbinarea, semeţia, slava deşartă a adevărului judeţean împotriva oricărui simţ comunitar şi, mai ales, împotriva oricărei arome de universalitate. În afara ăstora de prin est, toţi ceilalţi sunt în eroare, în culpă, uitaţi de Dumnezeu, dacă nu condamnaţi deja la focul veşnic. Petre Ţuţea n-avea dreptate cînd spunea că, totuşi, Iisus nu s-a născut la Focşani. Ba da! E de pe-aici, de prin partea locului!
