De același autor
Din punctul meu de vedere însă, nu vom progresa politic şi nu vom schimba nimic, dacă nu vom reflecta cît de cît şi asupra inaptitudinii celor care pierd. Şi perdanţii sunt, totuşi, responsabili de înfrîngerea lor. O fi de vină PSD-ul pentru (mai) tot, dar niţel vinovat e şi PNL-ul pentru poziţia de inferioritate în care se complace, în ciuda unor declaraţii ţanţoşe, a unor „provocări” belicoase (şi fără rezultat), a unui „optimism” de paradă, fără acoperire (dacă statisticile sunt, fie şi parţial, valide). Pe mine unul mă îngrijorează faptul că, din perspectiva momentului actual, PSD-ul va cîştiga, pe toate planurile, competiţia din toamnă. Am o puzderie de motive să fiu dezamăgit de liderii lui, de fentele lor dizgraţioase, de prestaţia publică a „specialiştilor” lui, de hoţiile fără număr ale reprezentanţilor lor, a căror singură virtute e aroganţa şi a căror singură „motivaţie” e lăcomia. Da, vreau să mai vină la putere şi alţii. Mai buni, mai eficienţi, mai cinstiţi. Sunt cu atît mai trist cînd constat nivelul precar al celor care ar trebui să ia locul „răilor”. Trist şi, de fapt, ca alegător, trădat. Nu mi se dă niciun argument solid ca să votez, din convingere, o nouă guvernare. Sunt condamnat să iau partea „răului mai mic”, cum fac, de altfel, de 25 de ani încoace.
Ce probleme au liberalii? Mai întîi, o problemă de cadre. M-am uitat pe lista parlamentarilor lor şi n-am prea găsit figuri impunătoare, sau, măcar, plauzibile. Un politician devine, cred, plauzibil (şi eligibil…) cînd beneficiază de cel puţin două calităţi: carismă şi prestigiu. Fie prestigiu profesional (pricepere dovedită în meseria proprie), fie prestigiu politic (isprăvi notabile în activitatea parlamentară şi de partid). Altfel, totul rămîne o chestie de „relaţii”, de gaşcă, de interese sau ambiţii private. Selecţia oamenilor de calitate e, în acest context, suspendată, în beneficiul unor „particulari”. Nu mă îndoiesc că, în straturile mai de jos ale partidului, vor fi fiind şi personaje meritorii, capabile, în principiu, să schimbe un pic, dacă li se dă ocazia, portretul de ansamblu al formaţiunii lor. Dar am senzaţia că, pur şi simplu, nu sunt lăsaţi să iasă la lumină. Partidul e confiscat de o „conducere” inerţială, de care cam toată lumea s-a plictisit şi care nu-şi mai pot depăşi limitele. La nivelul liderilor, să fiu iertat, nu pot identifica nicio prezenţă care să-mi provoace interesul, adeziunea, preţuirea. În cel mai bun caz: oameni cumsecade, dar uzaţi. În cel mai rău: mediocrităţi impure şi de o jenantă siguranţă de sine.
