De același autor
Domnule Andrei Plesu, sa Incepem cu episodul demisiei dvs. din Consiliul CNSAS, din 7 octombrie, dupa ce, prin vot, C.V. Tudor a primit certificat ca nu a facut politie politica.
A fost punctul culminant al dezamagirilor mele In legatura cu aceasta institutie. In cei 4 ani cat am functionat la CNSAS, am avut multe motive, In repetate randuri, sa fac un gest radical. Intai si-ntai, dupa patru ani, legea nu se respecta Inca, In speta, nu capatam In gestiune arhivele si facem, prin urmare, numai cercetari partiale, cu rezultate inevitabil partiale. Or, In materie de adevar, jumatatile de adevar sau sferturile de adevar sunt foarte riscante.
Dezamagiri am avut si noi, persoane suspecte au capatat certificate pozitive de la CNSAS.
Toate judecatile noastre sunt inevitabil partiale, din pacate. Ultimul caz spectaculos este cazul Basescu. La o cerere legitima si juridic confirmata printr-un protocol Intre cele doua institutii, MApN a raspuns ca Traian Basescu e "necunoscut". Dupa un timp Insa, acelasi minister a livrat unui tribunal si presei un document care trebuia sa fie compromitator. Faptul ca aceeasi institutie, la un interval relativ scurt, livreaza cu totul alt tip de informatie arata ca acea institutie are interesele ei, are strategiile ei si mai ales ca nu da doi bani pe CNSAS. Impresia cea mai durabila pe care o am la sfarsitul acestor 4 ani este ca, de fapt, aceasta institutie nu a fost luata niciodata In serios, nici de detinatorii de arhive, nici de guvern, nici de presedintie, nici macar de societatea civila In sens larg.
Aici nu suntem de acord. Societatea civila nu poate suplini alte institutii.
Dar o anumita suita In actiune, o anumita intensitate a angajarii pentru ca subiectul acesta sa fie tinut fierbinte, cel putin In anumite momente, mi-a lipsit. Presa a alunecat spre o varianta de curiozitate de tipul scandalului, al lucrului picant. Revin Insa: legea nu se respecta, cu consecintele pe care le-am vazut. Pe urma, a fost acel boicot al reprezentantilor PSD care s-a Intins pe doi ani. Ei continua sa nu vina la serviciu, luandu-si salariul de demnitar, avand privilegii de demnitar (secretara, masina, sofer, care iau salarii si ei, pentru servicii de ordin privat Inauntrul unei institutii de stat). Faptul ca, vreme de 2 ani, conducerea institutiei noastre, d-l Onisoru, vicepresedintele ei, secretarul ei general nu au fost In stare sa ia masurile minimale pentru ca banii publici sa nu se azvarle pe geam mi se pare inadmisibil. Raspunsul d-lor Chiritescu si Pricu la aceasta acuzatie este ca, de fapt, ei stau In birou si citesc dosare. Dar cititul de dosare la CNSAS nu e un hobby. Ei sunt platiti nu ca sa citeasca dosare, ci sa ia decizii In legatura cu aceste dosare, In speta sa voteze. Ei au abandonat de fapt activitatea pentru care sunt retribuiti, fara sa abandoneze Insa si retributia.
Mai departe. Dupa plecarea vicepresedintelui trimis de PSD, Mihai Gheorghe, s-a facut o ancheta financiara, soldata cu un referat care constata niste nereguli, dar el n-a fost finalizat niciodata, lucrul a fost clasat si, desi In mai multe sedinte am tot spus ca ar trebui sa Intreprindem ceva, lucrurile s-au blocat. Deci, din punct de vedere administrativ, din punct de vedere financiar, lucrurile erau In neregula. Fara nici o consecinta. Mai departe: prin absenta celor doi, aveam un cvorum la limita, 8 din 11, asa ca absenta oricaruia dintre noi, din motive eventual obiective, facea imposibila functionarea Colegiului. Aceasta functionare la limita crea o tensiune suplimentara In desfasurarea lucrarilor. Toate lucrurile astea au fost de natura sa contamineze negativ atmosfera de lucru, plus schimbarea la fata a presedintelui Onisoru. Intai, el a fost solidar cu demisionarul prim, d-l Mihai Gheorghe, si cu PSD, dupa care, fara sa dea vreo explicatie (colegilor sai si presei) - desi noi l-am rugat sa o faca -, a trecut de partea cealalta, spunand ca da, a gresit, toti gresim, dar ca acum s-a asezat pe o linie de functionalitate. Iata Insa ca face o noua pirueta si redevine ceea ce cred ca a fost Intotdeauna: un trist oportunist de provincie. Iar lucrul care a culminat a fost desigur votul legat de Vadim Tudor. Pentru mine e un caz evident, simplu si a carui deconspirare se bazeaza ferm pe un articol de lege, In care se spune ca oricine a livrat organelor de Securitate informatii de natura sa faca rau cuiva este colaborator. Nu scrie nicaieri ca e obligatoriu sa ai angajament, ca e obligatoriu sa ai note scrise de mana etc.
D-l Onisoru spune ca el respecta legea.
Onisoru comite o eroare voluntara, si anume trece sub tacere restul legii. Daca legea spunea: "cine are angajament a fost colaborator, cine nu are nu a fost", nu mai era nevoie de Colegiu. Trebuia o echipa de tehnicieni care sa faca liste. Or, lucrurile nu stau asa. De asta e nevoie de dezbatere, de discutii Intre noi, ca sa stabilim In ce cazuri existenta angajamentului nu constituie totusi o proba suficienta si In ce cazuri faptul ca angajamentul nu exista nu exclude incriminabilitatea persoanei cu pricina. Am avut nenumarate asemenea cazuri. Trebuie sa spun, pe de alta parte, ca surpriza finala a fost neanticipabila. Ma asteptam sa fie discutii In legatura cu cazul C.V. Tudor, ma asteptam la un vot negativ al reprezentantului PRM, care, In paranteza fie spus, n-a ezitat sa trimita gazetei România Mare, cu un an In urma, un articol care ne injuria pe toti…
Semnat de el?
Da. D-l Buchet i-a scris, cu titlu privat, lui Vadim Tudor, dar Vadim, In stilul sau caracteristic, n-a ezitat sa-i publice scrisoarea, ceea ce l-a luat si pe d-l Buchet prin surprindere, pentru ca el voia sa ne toarne, dar nu voia ca noi sa stim asta. Or, noi am citit cu totii, In Romania Mare, o sumedenie de abjectii, semnate de slugarnicul nostru coleg. De altfel si acum, dupa vot, tot Buchet a fost cel dintai care, In mod ilegal, l-a anuntat pe presedintele partidului cum s-a votat si cine a votat, asa ca a doua zi, In Tricolorul, a aparut situatia votului Inainte de conferinta noastra de presa. Surpriza neanticipata de noi a fost ca reprezentantul UDMR si unul din reprezentantii PNTCD, fost detinut politic, din motive pe care nu vreau sa le analizez, au votat In favoarea lui Vadim. Nici macar nu s-au abtinut. Au votat net In favoarea lui Vadim Tudor. Cu noi de fata sau fara noi de fata, voturile merg, asadar, In directia "necesara": se face oricum jocul care trebuie facut. De vreme ce noi suntem doar 4, iar presedintele are un vot dublu, orice decizie care se putea lua de acum Incolo era, din punctul nostru de vedere, dinainte hotarata. In conditiile astea, mi s-a parut ca mi-am atins limita si ca nu mai pot functiona In mod onest Intr-un organism In care cel mai eficace lucru pe care pot sa-l fac e sa ma-nvinetesc tipand la sedinte si sa ma plang In presa.
Sigur ca PSD doreste ca Vadim sa ramana In cursa, pentru ca e nevoie de cineva care sa-l contrabalanseze pe Basescu Inainte de a ajunge pe mana lui Nastase
As vrea sa reamintim cum a ajuns dosarul lui C.V. Tudor la CNSAS, pentru ca In 2000 Vadim a mai capatat un certificat din partea institutiei.
In 2000, In urma cererii noastre catre detinatorii de arhive, C.V. Tudor ne-a fost dat ca fiind "necunoscut". Noi stiam ca aceste dosare exista, fiindca Vadim Tudor Insusi le invoca In permanenta, ca probe ale statutului sau de victima. Pana la urma au venit 19 volume, si anume tocmai la cererea lui Constantin Buchet, omul PRM In Colegiu, care s-a gandit, probabil, ca e mai bine ca dosarele sa apara, ca dovada peremptorie ca stapanul lui e pur. Era bine sa citeasca dosarul Inainte, ceea ce n-a facut, sau daca a facut-o n-a priceput ce citeste, pentru ca ar fi vazut ca acolo e destul material pentru ca Vadim sa fie deconspirat. Dosarele s-au cercetat si am gasit In ele ceea ce poate gasi acum orice ziarist si orice cercetator, si anume nu numai ca Vadim a fost colaborator, dar ca a fost unul de anvergura. Intai, a fost un colaborator voluntar: el era cel care avea initiativa delatiunii. Apoi, a facut-o la cele mai Inalte niveluri, cerand represalii de anvergura.
Intr-o emisiune la televizor, l-am vazut pe d-l Onisoru care nu era deloc mirat ca C.V. Tudor se ducea In mod natural la mari generali de Securitate.
In cel mai bun caz, asta e o forma de ignoranta istorica. Inseamna ca el a trait In alta tara pana In '89, daca Isi Inchipuie ca intrai la generali de Securitate ca la piata, dupa ce cumparai o paine. Luai painea, luai si castraveti si dupa aia intrai la generalul de Securitate la o tacla. Onisoru vorbeste adeseori brambura. L-am auzit spunand: "Domne, astea sunt rafuieli din lumea literara".
D-l Onisoru spunea: "Ei se balacareau si Inainte de '89". Cu alte cuvinte, daca C.V. Tudor scria In Saptamana ceva despre dvs., aveati posibilitatea sa-i raspundeti In scris.
BineInteles ca nu asa stateau lucrurile. Atacurile si replicile erau perfect regizate Inainte de '89. D-l Onisoru nu stie, si nici nu are de unde sa stie, pentru ca informatia lui despre viata literara dinainte de '89 nu poate fi decat nula. El n-a facut parte nici macar din viata culturala Inainte de '89, daramite din lumea literara. Ar fi trebuit sa stie, de pilda, ca Vadim nu conta In viata literara. Nu era un personaj. Eugen Barbu era un personaj. Vadim era un satelit minor din curtea lui, pe care nici partidul nu-l lua In serios, un poet de curte de mana a 14-a. Prin urmare, ideea ca tensiunea de acum prelungeste conflicte dinainte de '89 cu Vadim e fantasmagorica.
Asadar, episodul votului pentru Vadim v-a facut sa abandonati.
Toti cei patru ani au constituit o uzura teribila, care a venit nu numai dinauntrul Colegiului, ci si din afara. Am intrat deja acolo cu o aura de vinovat (Dinescu si cu mine eram, pentru unii, infiltrati In institutie de comunisti). Dar daca e sa fac un bilant, trebuie sa spun ca am avut, totusi, un anumit profit antropologic si "metafizic" din toata chestia asta: am avut ocazia sa colectionez niste tipuri umane cum n-am mai Intalnit, desi, dupa ce am fost de doua ori ministru, ar fi trebuit sa nu mai am surprize… Tipul de om cu care am avut de a face In Colegiu are un profil care, oricat as fi fost de harsit In materie de oameni, m-a stupefiat. Inconsistenta unsuroasa si smechera a lui Onisoru, schimbarile la fata ale unui om care parea cumsecade, ca Nicolescu, obedienta politica a celui de la UDMR, care, cand avea de aparat un punct de vedere al celor care l-au trimis, devenea principial si isteric, pentru ca, tot la ordin, sa devina flasc… N-am o explicatie rationala pentru acest gen de comportament. Desi e clar ca, cel putin In cazul UDMR, la mijloc sunt calcule politice. Sigur ca PSD doreste ca Vadim sa ramana In cursa, pentru ca e nevoie de cineva care sa-l contrabalanseze pe Basescu Inainte de a ajunge pe mana lui Nastase. Si sigur ca UDMR e Intr-o coalitie cu PSD. De altfel, lucrul asta s-a vazut recent la o emisiune de televiziune. La Nasul era invitat d-l Geoana, care vorbea deja, cu modestie, despre "Cabinetul Mircea Geoana" si care, Intrebat despre Vadim Tudor si despre PRM, a avut niste volute diplomatice care dovedeau cu cata prudenta vorbeste un reprezentant de frunte al PSD despre Partidul Romania Mare.
Asta dupa ce ambasadorul american a atentionat BNS ca se aliaza cu Partidul Romania Mare.
D-l Geoana a mers pana acolo Incat a amendat si acest gest si a spus ca In plan diplomatic e un gest care nu e permis, ca el n-ar fi Indraznit niciodata, ca ambasador al Romaniei la Washington, sa intervina In viata sindicala americana, ca spera ca a fost o simpla chestie privata, care nu i se poate interzice nimanui, dar nu poate fi vorba de ceva oficial, fiindca ar fi cu totul neavenit. Ei, un om care vorbeste asa despre un partid celebru pentru extremismul lui si despre un lider celebru, de asemenea, pentru demagogia lui nationalista si agresiva e un om care face parte dintr-o retea strategica de care, pana acum, n-am luat nota. Ar mai fi de spus ca, Intr-un fel, Onisoru ne-a pacalit pe toti. Trebuie sa-i acord acest beneficiu. Omul a pacalit Intai cativa oameni din Alianta Civica care l-au propus liberalilor, i-a pacalit pe liberali care l-au propus Parlamentului, ne-a pacalit pe noi, care l-am propus presedinte al CNSAS, pe urma i-a pacalit pe pesedisti, trecand iar de partea noastra, iar acum ne-a pacalit iar pe noi, facand un joc murdar.
Dar Intre timp Inteleg ca a capatat un post la o facultate.
E de mai multa vreme decan la facultatea lui Bondrea. Psihologia lui e limpede: s-a mutat de la Iasi la Bucuresti, o aspiratie tipica pentru un provincial, si-a facut rost de casa la Bucuresti, alt vis Implinit. Are o slujba buna si relatii cu VIP-urile politice. Mi-aduc aminte, eram In primul an de functionare al CNSAS, iar el s-a dus, pentru o chestie tehnica, la Vacaroiu. S-a Intors transfigurat: "m-a primit d-l Vacaroiu!". Parea Intalnirea vietii lui, vorbea de Vacaroiu cum vorbesc eu de Noica. Asta ce Inseamna? Inseamna ca omul este fericit, se simte bine, cand e lipit de reprezentanti ai puterii.
SRI se comporta ca legatar testamentar al fostei Securitati
Puteti avea o idee mai clara decIt noi de ce nu se dau dosarele? Ce mai reprezinta ele?
Ca sa Incercam sa raspundem acestor Intrebari trebuie sa mergem Intr-o zona unde lucrurile sunt simultan mai simple si mai misterioase. Pentru ca pe mine nu ma mira ca nu mi se da dosarul lui Vadim. Sau ca mi se da cu Intarziere, sau ca nu mi se da dosarul Doinei Cornea decat dupa ce fac scandal si mi se da cu taraita. Interesant e sa ne Intrebam de ce un oarecare Gica din Tecuci nu-si primeste dosarul, In vreme ce Vasilica din Focsani Il primeste. Nu Inteleg de ce mi se spune ca un fost detinut politic, care a murit Intre timp, este "necunoscut"? Cum poate un fost detinut politic sa nu aiba dosar de urmarire? Faptul ca asemenea lucruri au fost posibile In acesti ani e greu de sistematizat. Pentru ca: ori e o dezordine pura, ori cei care trebuie sa ne dea raspunsuri nu ne iau In serios si raspund la Intamplare, ori dosarele cu pricina contin elemente care ar putea duce In diverse directii compromitatoare pentru unul sau altul. Ca nu ni se dau dosare ale unor figuri foarte vizibile, asta e elementar. Pentru ca figurile alea trebuie menajate sau santajate si pentru ca trebuie aparate si structurile care au avut de a face cu ei Inainte de '89 si eventual au de a face si acum. Daca, asa cum spune Marius Oprea, marii securisti dinainte sunt la ora asta mari oameni de afaceri, argumentul asta e mai tare decIt argumentul politic. Aici nu mai e vorba de a menaja fosta Securitate, e vorba de a menaja actuala lume a afacerilor.
Dar faptul ca ar iesi la lumina un dosar ca asta cu ce Il mai deranjeaza pe un om din ziua de azi?
Pentru ca, In mod paradoxal si caragialesc, pana si ultimul ticalos are tresariri de onoare personala. Am avut mereu la audieri oameni ale caror dosare de colaboratori erau masive. Li se punea In fata documentatia si trebuiau sa admita ca n-o pot contesta. Ei bine, cei mai multi sfarseau prin a ne spune, pe un ton scancit: "Nu va ganditi si la onoarea mea? Cum o sa se uite acum la mine copiii mei, nepotii, vecinii, dupa ce afla ce am facut?". Ca si cum era vina noastra ca Ii lovim In onoare si nu vina lor ca acumulasera o biografie In care onoarea fusese absenta. Dar toti, Intr-un anumit moment, invocau un concept al onoarei resimtit stramb: onoarea nu e sa nu fi facut ceva, onoarea e sa nu se afle. Dar mai e ceva: de ce, daca stii ca ai chestii de-astea In buzunar, vrei sa te pui In situatia ca ele sa se deconspire? De ce oamenii care au o asemenea biografie vor sa continue sa fie membri ai Parlamentului, ministri, prefecti, primari etc.?
Dar SRI, detinator al celei mai mari parti din arhive, de ce tine dosarele? Ce mai are de aparat, ce legaturi mai are cu Securitatea?
SRI se comporta, am mai spus si altadata, ca legatar testamentar al fostei Securitati. Prin statutul si legea lor de Infiintare, ei nu mai au nimic comun cu vechea institutie. Si totusi, par sa faca tot ce le sta In putinta ca sa arate ca, dimpotriva, au foarte multe lucruri In comun cu ea. Nu In ultimul rand arhivele. Sa nu uitam, pe de alta parte, ca SRI-ul nu e un organism omogen. Acolo sunt si oameni ai lui Vadim Tudor, care Ii livreaza documente cand are nevoie, acolo sunt si simpatizanti ai unui partid politic sau ai altuia, acolo sunt si simpli executanti de ordine, prin urmare acolo e o lume foarte amestecata.
A venit odata In vizita la Colegiu d-l Talpes, In calitate de consilier al presedintelui Iliescu. Era momentul fierbinte al dosarelor Bisericii. Domnia sa a venit, cordial si volubil cum e de obicei, sa ne sugereze, omeneste si "romaneste", ca insistenta asta legata de dosarele Bisericii e nepatriotica… Spunea ca ar fi Intelept din partea noastra sa lasam timpul sa transeze, sa nu mai rascolim actele, sa lasam ca unii, care au fost eventual Intr-o situatie delicata, sa dispara pe cale naturala si lucrurile se vor aranja In acest fel. Replica noastra a fost: "Bine, dar Inainte sa decidem daca vrem sau nu sa facem asta, totusi trebuie sa stim adevarul. Poate ca noi descoperim ca nu e cazul sa camuflam nimic, poate ca oamenii sunt nevinovati. Ceea ce reclamam este faptul ca documentele nu ne vin. Sa Intelegem ca se face o triere Inauntrul structurii SRI? Ca acolo, la SRI, exista un alt CNSAS, care are alte criterii decIt noi, care judeca, Inaintea noastra, oportunitatea deconspirarii anumitor dosare si, dupa aceea, In functie de aceasta judecata, le trimite, de fatada, la CNSAS 2, care, inevitabil, se face de ras?". Dl. Talpes, surazand albastru, nu s-a sfiit sa spuna: "Probabil ca da". Prin urmare, aici suntem. Asta Inseamna relatia Intre CNSAS si SRI ca principal detinator de arhive.
Ceea ce s-a putut observa din afara este ca au fost livrate dosare numai dintr-o anumita zona.
Aici vreau sa fac o corectura. Totusi, In acesti 4 ani au fost deconspirati si oameni din zona cealalta, numai ca ei erau anonimi din punct de vedere al constiintei publice.
Dar si cealalta zona are intelectualii ei si de acolo nu a rasuflat nici un nume.
Am ajuns sa ma Intreb daca Adam Michnik nu avea dreptate sa se Indoiasca de rostul deschiderii arhivelor
Tot ce pot spune e ca ne-am grabit. Trebuia sa avem alta ordine de bataie. Poate ca nu trebuia sa Incepem cu turnatorii si cu colaboratorii, ci cu ofiterii. Or, noi am Inceput pe dos, am Inceput cu colaboratorul victima, In loc sa Incepem cu colaboratorul profesionist. Asta a lasat In umbra structura propriu-zisa a Securitatii. In al doilea rand, de cate ori livram un document care sa ateste sau nu calitatea de colaborator a cuiva, trebuia sa specificam In mod clar (ceea ce n-am facut): "pe baza documentelor la care am avut acces pana acum". Pentru ca am fi fost feriti de surprizele pe care le-am avut Intr-unul sau altul din cazurile ulterioare. Nu cred Insa ca o functionare ideala a institutiei trebuia sa menajeze marile personalitati, daca ele au fost totusi implicate Intr-o relatie impura cu fosta Securitate. Nu e mai putin adevarat ca, Intrucat n-am avut toate dosarele la Indemana, ne-am lasat dusi de un furor a ceea ce am avut si am luat hotarari pe ceea ce am avut. Este o inexactitate procedurala pe care eu personal mi-o asum ca pe o culpa. Ne-am complacut Intr-un mecanism viciat. Am sperat tot timpul ca lucrurile se regleaza. Mai era si ideea ca e mai bine ceva, oricat de putin, decat nimic. Ei, calculul asta s-a dovedit perdant. Dupa cum socotesc ca perdant e si argumentul care ni se aduce acum: "e o lasitate sa plecati, pentru ca dati satisfactie celor care de-abia asteptau lucrul asta". Ei Isi fac treaba si cu noi, si fara noi. Macar In felul acesta nu mai avem raspunderea acestui tip de aproximatie. Am ajuns sa ma Intreb, la spartul targului, daca Adam Michnik nu avea dreptate sa se Indoiasca de rostul deschiderii arhivelor...
Polonezii Isi rezolvasera treaba In '89, la alegeri. Noi nu, si am gandit la aceasta institutie chiar ca la un instrument.
Diferentele sunt enorme. Noi am fost ultima tara din Est care a adoptat aceasta lege, dupa dezbateri care au durat 6 ani, deci care au acoperit doua legislaturi opuse. A fost foarte greu sa se produca legea si institutia. Dar teoria mea este ca, dincolo de toate diferentele uneori mari, exista doua puncte comune Intre aceste tari foste comuniste: 1) un anumit tip de interes, respectiv, de dezinteres public pentru problema, pe masura ce trece timpul; 2) o comunitate a structurilor de Securitate, care aveau totusi acelasi model kaghebist, asa Incat "reteaua" a stiut sa se acomodeze si sa se protejeze peste tot, cu mijloace specifice si adaptate locului. La noi s-a reusit Intr-un fel, In Cehia In alt fel, In Polonia In altul, dar de reusit, s-a reusit. Ajung si eu sa cred ca lucrurile nu se vor regla, de fapt, decat cand se va face realmente o schimbare totala de generatii. Va mai umbla la arhivele documentare numai cine va avea curiozitatea. Dar uneori ma tem ca si curiozitatea risca sa dispara. Ma tem ca cine se va mai interesa de problemele Securitatii din anii "puterii populare" va fi perceput ca exotic. Nu vad foarte multi oameni tineri care sa aiba pe creier problema asta.
Asta ar Insemna ca noi sa nu ne mai interesam de al doilea razboi mondial. Or, mai sunt oameni care fac asta.
Da, dar razboiul mondial e o tema de istorie mondiala, are un aspect academic mai ferm, pe cand politia secreta e o tema "mai complexa", ca sa vorbesc In limbaj prezidential.
Interviu realizat de Rodica Palade
