De același autor
Am aflat lucruri pe care nu le ştiam şi m-am simţit mai motivat decît înainte să reflectez la posibile ieşiri din „excepţionalismul” românesc, fie el rezultat dintr-o supra- sau dintr-o sub-evaluare. De altfel, „altfel” nu e, neapărat, un calificativ (de un fel sau de altul), ci, pînă una alta, o schiţă de portret, o descriere. A identifica ce e „altfel”, e a identifica datul particular, semnul distinctiv. Ceea ce nu poate fi decît profitabil. E drept că lucrarea dlui Boia inventariază particularităţi româneşti aflate mai curînd în jumătatea melancolică a istoriei europene. Dar e infinit mai igienic să fii conştient şi iritat de scăderile tale, decît să moţăi euforic într-o paralizantă încîntare de sine.
Aflat, de vreo săptămînă, în afara ţării, am ocazia, ca întotdeauna cînd iau distanţă, să redescopăr, iarăşi şi iarăşi, „altfel”-ul românesc. Vrem-nu vrem, ne place-nu ne place, suntem destul de diferiţi de „colegii” noştri europeni. Politicianul autohton e, în mod evident, altfel decît politicianul german, francez, englez, olandez ş.a.m.d. Nu că nu se găsesc şi printre vestici mediocrităţi, nu că nu se produc şi la ei derapaje amendabile juridic, nu că demagogia e neapărat absentă din discursul lor politic.
